Şeful spionajului isi asculta fiica atunci cand se intalnea cu iubitul

Subiectul fierbinte legat de interceptarile, mai mult sau mai putin legale, revine periodic in actualitate, provocand discutii aprinse atat in randurile clasei politice, cat si in societatea civila. Esenta acestora tine de legalitate, precum si de faptul ca, de multe ori, anumite interceptari sunt folosite in cu totul alte scopuri. Nu se stie cum va functiona Autoritatea Nationala pentru Interceptari. Deja s-au discutat mai multe modele. L-am retinut pe cel german, insa nu-i exclus sa auzim si de cel francez, suedez ori chinez. Cert e un fapt: mai multe rechizitorii rasunatoare se bazeaza pe interceptari telefonice. Daca ele sunt sau nu legale, decide Justitia. Deja instantele au dat cateva verdicte care descurajeaza ascultarea fara mandat a convorbirilor. Inainte de 1989, chestiunea era mai simpla. Securitatea nu dadea socoteala nici macar unui judecator comunist. Telefoanele ori convorbirile din incaperi nu se asculta de azi, de ieri. Serviciile secrete comuniste ii monitorizau pe cei banuiti ca atenteaza la siguranta statului socialist, pe potentialii agenti straini si pe disidenti. Mai putin pe marii infractori de drept comun. Demnitarii comunisti erau la randul lor atent supravegheati, pentru ca Ceausescu dorea sa stie exact care-i sunt prietenii ori adversarii. Din acest motiv, sofisticate operatiuni ale Securitatii ii vizau tocmai pe politicienii comunisti de la varf. Numai ca, atunci cand plantezi microfoane, poti avea surprize de proportii. Este si cazul generalului Nicolae Doicaru, pana in 1978 seful spionajului romanesc, cel care a ramas cu gura cascata dupa ce a citit stenograma unei inregistrari realizate intr-o garsoniera din Bucuresti.

Jocuri operative costisitoare
Securitatea interna planta microfoane in locuintele celor pe care-i suspecta ca “uneltesc” impotriva oranduirii socialiste. Toate aceste operatiuni, soldate de multe ori cu rezultate nesemnificative chiar si pentru o politie politica care se agata de orice fleac, antrenau un numar mare de ofiteri. Nu era vorba doar despre instalarea microfoanelor, ci si numeroase “jocuri” operative. De pilda, daca intr-o anumita locuinta specialistii Securitatii instalau microfoane, vecinii erau tinuti cu orice pret la locul de munca ori indepartati de la domiciliu, pentru a nu fi alertati de zgomotul produs de gaurirea peretilor. In cazul in care vecinii nu puteau fi retinuti nici la serviciu, nici tinuti departe de locuinta, erau chemati la sectia de militie sau la alte institutii, invocandu-se tot felul de pretexte.

Eliminarea contracandidatilor
Şi Directia de Informatii Externe (DIE) din cadrul Securitatii - mai pe intelesul tuturor, spionajul romanesc - a stat foarte bine la capitolul "microfoane", pe care le plasa in puncte strategice. In 1970, Nicolae M. Nicolae - ofiter deplin conspirat, care avea sa devina mai tarziu ambasador in SUA - a cerut conducerii DIE sa introduca microfoane in anumite incaperi ale Ministerului Comertului Exterior. Informatiile astfel obtinute au fost folosite, in primul rand de catre Nicolae, pentru a-si elimina contracandidatii la functia de ministru-secretar de stat, pe care a si obtinut-o in iarna anului 1972. Omul nu era doar angajat al respectivului minister, ci, dupa cum spuneam, ofiter acoperit al DIE, motiv pentru care inregistrarile cu pricina treceau mai intai pe la el.

Ascultati ilegal de catre DIE
Chiar si pe vremea regimului comunist, trebuia sa fie indeplinite anumite proceduri pentru ca Securitatea sa poata planta microfoane. Arhivele releva insa faptul ca unitatea 0920 A, care se ocupa de supravegherea celor banuiti ca lucreaza pentru serviciile secrete ale tarilor comuniste, “asculta” de multe ori fara mandat. In acelasi timp, membrii de vaza ai partidului comunist erau ascultati ilegal de catre DIE. Tot fara mandat au fost inregistrate convorbirile unor cadre de nadejde ale Ministerului de Interne sau ale altor institutii importante.

Relatii neprincipiale la CEPECA
In acea perioada, s-au facut o sumedenie de inregistrari, majoritatea in camerele de hotel ocupate de catre cetatenii straini, insa nu a fost scutit de microfoane nici domiciliul unui general de Securitate din Brasov, pe nume Bolintineanu. Şi dormitoarele scolii de perfectionare a cadrelor superioare din PCR (CEPECA) erau impanzite de microfoane, pentru ca ofiterii Securitatii doreau sa inregistreze momente picante. Era vorba de relatiile “neprincipiale” dintre activistii si activistele de partid.

Ambasade impanzite cu microfoane
La mijlocul anilor'70, personalul diplomatic de peste hotare era supravegheat permanent. In America Latina, de pilda, ambasadele romane din Caracas, Quito sau Bogota erau intesate de microfoanele plantate de catre DIE. Cu aceleasi dispozitive de ascultare au fost “dotate”, in 1977, si reprezentantele diplomatice romanesti din Rabat, Alger, Tripoli, Ankara sau Viena. Nu se stie cu exactitate cine pe cine asculta si nici de ce, dar, cel putin pana in prezent, nu au iesit la iveala documente care sa ateste ca aceasta mare campanie de interceptare a convorbirilor a dus la vreun rezultat notabil.

Situatii de-a dreptul ridicole
Exista insa documente care atesta situatii de-a dreptul ridicole. Asa cum s-a intamplat la Ambasada romana din Viena, atunci cand sotia ambasadorului a ramas muta de uimire atunci cand a auzit un subaltern al sotului ei vorbind la un banal aparat de radio. In acel moment, femeia se afla la cativa zeci de metri de incaperea in care-si desfasura activitatea respectivul functionar. Microfonul montat de catre DIE nu fusese bine acordat, de vreme ce a interferat cu aparatul la care sotia ambasadorului asculta un program muzical austriac.

---

Despre autor: