Iata alte cuvinte intelepte ale lui Heraclit din Efes (filosof grec, c. 450 - c. 475 i.H.) care mi-au placut prin imaginea, comparatia prin care exprima o trasatura urata a caracterului nostru: "E mai greu sa stingi aroganta decat un incendiu" (dupa Diogene Laertiu, invatat grec, sec. III d.H., "Despre vietile si doctrinele filosofilor").
Cum, m-am mirat eu, aroganta era atat de asprinsa in om, ca un incendiu, chiar si in vremea lui Heraclit?! Atunci cu ce sa mai cumparam aceasta "podoaba" urata atat de intalnita la oamenii din zilele noastre?! Dupa originea latina, "arrogantia" exprima multe uraciuni dinlauntrul nostru: mandrie dispretuitoare, prin care cineva se crede mai presus decat ceilalti, atribuindu-si drepturi nemeritate, trufie insultatoare, obraznicie, infumurare, impertinenta. Da... dupa cum spune Heraclit, aceste insusiri urate ard in noi, in relatiile cu semenii, mai ceva decat in incendiu care nu se poate stinge, oricat de priceputi, de iuti ar fi "pompierii"!
si ma gandeam... De unde ne vine "arrongantia"? Fireste, din prostia si neputintele noastre de multe feluri. Un om cu o minte sanatoasa, capabila de a rationa, un om ale carui fapte demne, cinstite ce-i incununeaza viata nu poate cadea intr-un astfel de pacat, al slavei desarte, faptele sale ii impodobesc viata si-i arata chipul sau adevarat, pretuit nu numai de oamenii din vremea sa, ci "intinerind si stralucind in veacuri viitoare", dupa un vers al lui Horatiu. "Arrogantia" aprinde in noi numai "flacarile" prostiei, vulgaritatii, neputintelor noastre, ce nu pot fi stinse, cat traim, dupa cuvantul lui Heraclit.