Premierul Tariceanu a votat la Colegiul National "Dimitrie Cantemir" din Bucuresti, fiind inscris pe lista electorala cu adresa la care figureaza fosta sa sotie, Cornelia.
Conducandu-si singur limuzina Audi S4, dar urmat indeaproape de SP
Premierul Tariceanu a votat la Colegiul National "Dimitrie Cantemir" din Bucuresti, fiind inscris pe lista electorala cu adresa la care figureaza fosta sa sotie, Cornelia.
Conducandu-si singur limuzina Audi S4, dar urmat indeaproape de SPP-isti, premierul Tariceanu s-a oprit ieri-dimineata sa voteze, la Liceul "Cantemir Voda", in drum spre locul de desfasurare a cursei de Formula 3. Spre deosebire de alegerile din 2004, liderul PNL a abandonat si tinuta oficiala, si sotia, si alaiul. Ioana Tariceanu a votat la alta circumscriptie, intrucat pe buletinul sau figureaza o alta adresa a domiciliului decat cea de pe actul de identitate al premierului, si nu a venit nici macar pentru a fi alaturi de sot. Situatia locativa a familiei premierului s-a dovedit a fi insa mult mai complicata, cel putin la nivel de acte. VARIANTA. Pentru premier se pregatise initial o lista suplimentara, pentru ca membrii sectiei de vot nu il gasisera pe listele permanente. L-au gasit intr-un final, sub numele de "Popescu Calin", la adresa din Strada Horezu, la care locuia cu fosta sotie, Cornelia. N-a votat insa la adresa din Strada Horezu, ci la cea din Strada Sfantul Spiridon, adresa la care nu mai locuieste, dar care figureaza pe buletinul sau de tip vechi, cu doua fotografii, pe care l-a prezentat in fata membrilor sectiei de vot. In fine, dupa atatea incurcaturi de nume si adrese, premierul a reusit sa voteze "pentru respectarea Constitutiei", asa cum si-a explicat el optiunea. "Am votat pentru ca in Romania sa nu se mai intample ca o singura persoana sa acapareze toata puterea, chiar daca e foarte doritoare si insetata de putere. Cu o singura persoana care tine toata puterea in mana am trait destul pana in 1990 si m-am saturat. Vreau ca Romania sa fie o tara democratica si libera", a declarat premierul. C.V. Tudor - Discurs in fata urnei despre ce ar urma"Am votat pentru a scapa tara de dictatura neamului prost", a spus liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, dupa ce a introdus buletinul in urna de vot. El a sosit, in jurul orei 12:00, la Scoala 150 din Cotroceni, acolo unde isi are domiciliul, insotit de cele doua fiice si de sotie. Din alai au mai facut parte deputatii PRM Lucian Bolcas si Gelil Eserghep. "Daca, prin absurd, rezultatul este altul decat cel preconizat de noi, nu avem ce sa facem, insa cel care s-ar intoarce la Cotroceni va fi izolat ca un ciumat. Nu o sa-l mai bage nici un partid in seama, nici un om cu scaun la capa€¦ Daca romanilor le plac bisnitarii, betivii, hotii, mafiotii, n-au decat sa se spele cu caricatura asta pe cap!", a tunat Vadim in fata urnei de vot. Tribunul nu a vrut sa dea pronosticuri privind rezultatul votului. "Nu dau procente", a spus el. Si-a adus insa aminte ca nu a dormit din cauza Formulei 3. "Este un cosmar pentru noi, cei din cartierul Cotroceni. Cred ca nimeni nu a inchis ochii in aceasta noapte. Eu cel putin, nu. Treceau ca bolizii", s-a plans Vadim. Iesind de la vot, Tribunul a zarit un caine legat de o banca, pe care se si grabeste sa-l hraneasca cu biscuiti Pedegree. "Ia, flacaul meu, ca vei deveni vedeta! Sunt biscuiti cu gust de os", i-a spus Vadim patrupedului. Din sectia de votare iese insa stapana Schnauzerului. "Nu manca, mama, de la asta!... Am si eu principiile mele", tipa ea, in timp ce arunca biscutii din fata cainelui. "Suntem vecini de cartier. Prea multa demagogie", explica femeia de ce nu si-a lasat patrupedul sa manance biscuitii oferiti de liderul PRM. (Carmen Vintila) Dan Voiculescu: "Am votat DA" Presedintele PC, Dan Voiculescu, a venit la Colegiul National de Informatica "Tudor Vianu", in jurul orei 11:30, insotit de fiica sa Camelia. Dupa ce a votat, liderul conservator a declarat ca a pus stampila pe "DA", "dupa atitudinea din ultimii doi ani si jumatate". "Am votat DA pentru ca romanii sa-si poata merita un presedinte care sa-i onoreze. Sper ca in urmatoarele trei luni sa avem alegeri, si atunci romanii vor avea un presedinte care intr-adevar sa-i merite", a mai spus Voiculescu. Si fiica sa, Camelia Voiculescu, a votat tot "DA". "Desi pentru presa scandalul este motiv de audienta, pentru Romania nu este", si-a motivat ea alegerea. (Dana Piciu)   RECOMANDARE - SRR, atentionata de CNA CNA a recomandat SRR ca in ziua referendumului sa nu mai difuzeze opinii pro sau contra demitere, exprimate dupa vot. Hotararea CNA a venit dupa ce ieri-dimineata a fost difuzata la postul de radio public o declaratie a liderului PIN, Cozmin Gusa, care spunea ca a votat "DA", asa cum a votat si in 2004. (Dana Piciu) RECLAMATIE - Trimisi la sase kilometri sa voteze Fundatia Millennium a reclamat la BEC ca in doua comune din Ilfov au fost intocmite liste in ordinea alfabetica a populatiei, nu a strazilor, astfel incat unii dintre alegatori au aflat ca trebuie sa voteze in alte localitati decat cele de domiciliu, unele situate la distante de cinci-sase kilometri. Fundatia a reclamat, de asemenea, ca reprezentantii PSD au oferit alcool oamenilor si i-au sfatuit sa nu mearga la vot. (Dana Piciu) STIMULARE - Studentii, indrumati spre urne Uniunea Studentilor din Romania a organizat ieri in campusul Grozavesti din Bucuresti o actiune de stimulare a participarii studentilor la referendum. Presedintele Uniunii, George Paduraru, le-a adresat un apel studentilor sa se prezinte la vot, indiferent de optiunea pe care o au cu privire la demiterea sau nu a lui Traian Basescu. El a declarat ca studentii nu sunt motivati sa se prezinte la vot, absenteismul fiind consecinta dezinteresului pe care clasa politica l-a aratat in ultimii ani fata de problemele tinerilor. (Dana Piciu) BUCURESTI - BEM, nefunctional cateva ore Biroul Electoral al Municipiului Bucuresti a fost nefunctional mai mult de doua ore, din cauza ca o parte din aparatura de lucru s-a defectat, iar majoritatea membrilor BEM au fost "plecati cu treaba" prin oras, in timp ce mai multe persoane asteptau la usa sa depuna contestatii. Biroul de statistica al Circumscriptiei 42 nu a putut trimite rezultatele privind prezenta la urne, din cauza unui fax defect, datele fiind transmise prin telefon. MOTIVE RELIGIOASE - Prelungirea votarii, respinsa de BECBiroul Electoral Central a respins, pe motivul lipsei de competenta, o cerere a Asociatiei Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta Buzau, privind prelungirea programului de votare cu doua ore, la unele sectii, pe motive religioase. Asociatia a cerut modificarea cu doua ore a programului din cel putin o sectie din fiecare localitate in care exista cetateni apartinand confesiunilor religioase care au declarat sambata ca zi saptamanala de inchinare. PROGRAM SPECIAL - 14.000 de carti de identitate eliberate Angajatii serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor au eliberat ieri pana la ora 16:00 peste 13.000 de carti de identitate si aproape 1.000 de carti de identitate provizorii. Programul de lucru al acestor institutii a fost prelungit ieri pana in jurul orei 20:00, dupa cum a precizat Ministerul Internelor si Reformei Administrative intr-un comunicat de presa. (Dana Piciu)


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.