�Ionel Teodoreanu m-a scapat de puscarie" interviu cu actorul Matei Alexandru

- Draga Matei Alexandru, ne stim de o viata, dar pana acum n-am aflat care dintre cele doua nume ale tale este cel de botez si care cel de familie.
- De fapt ma cheama Alexandru Matei, dar unul dintre maestrii mei, regizorul Moni Ghelerter, care m-a si distribuit primul intr-un rol principal, mi-a zis ca luneca mai bine Matei Alexandru, ca e mai potrivit pentru teatru.
- Se pare ca nu a gresit! Dar cum a inceput aventura ta teatrala care se intinde pe mai bine de 50 de ani?
- In junetea mea, petrecuta pe la Bacau, nu ma dadeam in vant dupa teatru. Eram in schimb innebunit dupa filme. Pentru ele mai chiuleam de la scoala. Terminasem insa liceul si cum pe la tara se mai faceau serbari, m-am gandit sa contribui si eu. Invatasem cateva poezele, printre care si un cuplet al lui Tanase. Succesul a fost neasteptat. Aplauze, rasete. O fosta colega, ajunsa studenta la Iasi, mi-a spus: "Ma, tu ai talent. De ce nu te inscrii la Institut?" Nu prea stiam eu ce mancare de peste e acela, dar i-am ascultat sfatul. Din 800 de candidati, care s-au prezentat la examen, am iesit al treilea. Celelalte doua nume au fost: Tamara Buciuceanu si Tatiana Iekel.
- Trei, Doamne si toti trei !
- Primul care a intins-o de la Iasi, am fost eu. Cand ma inscrisesem, imi ascunsesem originea sociala, cam chiabureasca. Dar cum in anul doi ni s-au inmanat niste fise in care se cereau date precise despre parinti, date autentificate de o multime de autoritati, am sters-o la Bucuresti, in speranta ca mi se va pierde urma. Aveam o recomandatie calduroasa de la marele actor Ion Lascar, catre Dem Loghin, director de studii la Conservatorul din Bucuresti. Acesta m-a primit in anul II si am fost repartizat la clasa doamnei Aura Buzescu. Dar un bun coleg, Nae Nicolae, a inventat o poveste de natura politica, foarte compromitatoare pentru mine. Fostul director de cadre al Institului (ajuns ulterior un cunoscut compozitor) nu-i spunem numele caci de mortuis nil nisi bene, a convocat o sedinta in care am fost "infierat", descoperindu-se si adevarata mea origine sociala. Evident am fost dat afara din scoala. Era 21 decembrie 1950, ziua tovarasului Stalin. Am petrecut trei ani, din care o parte am facut-o la puscarie, pentru declaratii si acte false.
M-a aparat Ionel Teodoreanu, scriitor dar si avocat cu faima. El m-a scapat!
- La Teatrul National cum ai ajuns ?
- La Teatrul National fusesem angajat sa joc intr-un turneu cu "Ziua cea Mare", in locul lui Chiril Economu, care avea o functie importanta si nu putea pleca in turneu, intrase Marcel Anghelescu, iar pentru rolul acestuia s-a organizat un concurs. Din trei concurenti, am fost ales eu, desi eram abia student in anul II. Aveam insomnii de bucurie ca ma vor vedea cei de la Iasi, pe mine in rolul principal, alaturi de Timica, Sonia Cluceru, Gh. Ciprian si Marcela Rusu. Dar povestea cu directorul de cadre de la Institut nu se terminase. Respectivul facuse un memoriu la minister, drept care am fost dat afara si din teatru. Ajunsesem la munca de jos, in fabrica, pentru reabilitare. Dar cum nu aveam acte de sedere in Bucuresti, am fost trimis la urma, inapoi la Moinesti. Acolo m-a luat in primire securitatea. Trei zile de palme si pumni m-au convins sa-mi iau un angajament ca voi lucra pentru ei. Dar nu le-am dat nicio informatie. Securistul m-a amenintat ca daca refuz sa intru pe un santier unde erau numai ofiteri deblocati si sa fac turnatorii despre ei, voi fi impuscat. Totusi am refuzat, iar atunci cand a venit seful de post sa ma umfle, l-am dezarmat si am fugit in munti ca sa devin partizan. Fratele meu, desi veteran al frontului de vest, a fost arestat. Singur, cu un pistol in buzunar, infricosat si urmarit de politisti cu caini, am trecut Trotusul noaptea si am ajuns la Bucuresti. M-am prezentat din nou la Ionel Teodoreanu. Acesta mi-a spus ca-mi poate da un singur sfat, amar dar unic: "Preda-te!" "Dar daca ma predau, ma impusca ?" "Nu te impusca!"
- Ai avut curajul acestui gest ?
- Da. M-am predat si am stat la Jilava un an si jumatate. Dupa moartea lui Stalin, am ajuns din nou in fata tribunalului, numai ca acum martorii care dadusera fortati declaratii impotriva mea si le-au retras si am fost achitat. Am reintrat in Institut in anul 3, iar in 1955
l-am absolvit, ca sef de promotie. Am fost repartizat la Galati. In stagiunea urmatoare, organizandu-se un concurs la Teatrul National, m-am prezentat si eu. Au fost acceptati Draga Olteanu, Coca Andronescu, Mihai Fotino si cu mine. Aici am fost distribuit de maestrul Al Finti in rolul Chirica din "Omul cu martoaga", avandu-l ca partener pe Birlic. A fost un succes deosebit. Apoi tot Finti m-a distribuit in "Dusmanii" lui Gorki. Dar tot n-am scapat de securitate. O altercatie cu cadrista teatrului a facut sa ajung iar la "baietii cu ochi albastri". O zi de interogatorii si iar am fost pus sa inchei un angajament de colaborare. Din fericire, nu
l-am respectat deloc. Au urmat alte amenintari, iar evenimentele din Ungaria au gasit un tap ispasitor in subsemnatul care a fost transferat la Craiova, la Vlad Mugur. Cu prilejul sarbatoririi "generatiei de aur" (Albulescu, Cozorici etc.) Vlad Mugur a spus ca a lucrat si cu o "generatie de platina": Const. Codrescu, Matei Alexandru, Nitulescu si Antal. Intr-adevar, la Craiova am jucat "Sveik".Cand am plecat in concediu, directorul adjunct mi-a luat camera unde locuiam si mi-a depozitat lucrurile in magazia de decoruri. Suparat, mi-am dat demisia. Ajungand la Bucuresti mi-am amintit de cei trei colegi care in 1951 fusesera obligati, sub amenintarea ca vor fi dati afara din Institut, sa faca declaratii defaimatoare impotriva mea. I-am intrebat daca acum, in 1959, vor sa si le retracteze. Au acceptat. Cu noile declaratii ale acestora, Al Finti, Aura Buzescu si Birlic au intervenit la Comitetul Central. In cele din urma, Zaharia Stancu, directorul Teatrului National, m-a reangajat, pentru ca dupa Revolutie, Dinu Sararu sa ma numeasca societar de onoare.
Acum, dupa nenumarate roluri de succes, principale si secundare, dupa nenumarate aparitii la televiziune, in emisiuni umoristice, dar si in piese de teatru importante, ca interpret si uneori ca regizor, dupa ce a jucat in numeroase filme, Matei Alexandru sustine, cu modul sau firesc de interpretare, trei roluri in aceeasi stagiune: "Idolul si Ion Anapoda"de G.M. Zamfirescu, "Neintelegerea"de A. Camus si "Sambata, Duminica, Luni" de Edurado de Filippo. Nu e rau cand ai implinit 79 de ani!

---

Despre autor: