Nici Rudolph Giuliani, nici alti aspiranti la investitura ca prezidentiabil din partea Partidului Republican nu beneficiaza de o cota de popularitate cel putin egala cu a "starurilor" democrate, Hillary Clinton sau Barack Obama, motiv pentru care str
Nici Rudolph Giuliani, nici alti aspiranti la investitura ca prezidentiabil din partea Partidului Republican nu beneficiaza de o cota de popularitate cel putin egala cu a "starurilor" democrate, Hillary Clinton sau Barack Obama, motiv pentru care strategii formatiunii care l-a instalat pe George W. Bush la Casa Alba au pornit in cautarea unei figuri cu mai multa notorietate si charisma decat au candidatii deja cunoscuti. E nevoie de un nou Ronald Reagan, si-ar fi spus republicanii, amintind ca Reagan putea sa fie si ferm, dar si flexibil, avea o fire onesta si stia sa se apropie de oameni, gratie experientei sale actoricesti. Prin urmare, ar trebui tot un actor, care sa-i calce pe urme, noteaza "Stern". Dar cine sa fie acesta? Evident, cel mai potrivit ar fi guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger, autentica vedeta atat la Hollywood, cat si pe scena politica. Marea problema e ca Schwarzenegger s-a nascut in Austria, si nu in SUA, asa ca nu poate deveni presedintele americanilor. Exista insa o alternativa: Fred Thompson (64 de ani), un sudist cu voce placuta de bariton, fost senator de Tennessee. Crestin practicant, conservator in convingeri, oponent deschis al avorturilor, dar si al detinerii de arme de catre cetateni, Thompson este de profesie actor. Pe micul si marele ecran, a fost si presedinte, si sef al CIA, si amiral, a jucat alaturi de Sean Connery in "Widescreen", impreuna cu Robert de Niro in "Cape Fear", iar cu Clint Eastwood in "The Line of Fire". In acest moment, interpreteaza in popularul serial tv "Law and Order"(Lege si Ordine) rolul procurorului Arthur Branch. In fiecare vineri, cand se difuzeaza in SUA, serialul este vizionat de 10 milioane de telespectatori, un record de audienta pentru cea mai longeviva productie politista din istoria televiziunii americane. "A fost nevoie sa intru in showbiz, ca sa-mi fie in sfarsit luate in serios convingerile politice", glumeste Thompson. Fiu de comerciant de masini second-hand si absolvent de studii juridice, senatorul si-a interupt mandatul in 2002, dupa moartea tragica a fiicei sale, din cauza consumului de droguri. Ulterior, s-a casatorit cu vechea sa partenera de viata, care i-a daruit alti doi copii. In martie anul acesta, el a anuntat, intr-un interviu televizat, ca se gandeste la candidatura pentru Casa Alba. A fost de ajuns, ca sa le dea idei strategilor republicani si sa-l propulseze pe Thompson pe pozitia a treia intre posibilii candidati ai partidului. Chiar si mai multi parlamentari republicani, in frunte cu senatorul Peter Kinder din Missouri, il preseaza pe Thompson sa intre in cursa. Specialistul in comunicare Larry Sabato este si el de parere ca Fred Thompson are o usurinta in a intra in contact cu oamenii pe care o aveau John F. Kennedy si Ronald Reagan si cu care se mai poate lauda doar Barack Obama. Din pacate, nu e suficient pentru o candidatura, care are nevoie de multe milioane de dolari pentru sprijin. Pe care actorul-politician s-ar putea totusi sa-i obtina.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.