Intr-una din zilele trecute l-am vazut la Realitatea TV pe dl Liiceanu, iesind din curtea casei portocalii in care dl Basescu si-a stabilit sediul de campanie. Ii spunea reporterului pe un ton grav ca, asa cum l-a vazut Domnia sa, dl presedinte se si
Intr-una din zilele trecute l-am vazut la Realitatea TV pe dl Liiceanu, iesind din curtea casei portocalii in care dl Basescu si-a stabilit sediul de campanie. Ii spunea reporterului pe un ton grav ca, asa cum l-a vazut Domnia sa, dl presedinte se simte bine, e destins si foarte optimist. Sint convins ca aceasta declaratie i-a prins bine imaginii dlui Basescu. Un intelectual respectat care-l viziteaza personal pentru a-l incuraja si a-l asigura de sprijinul sau este tot ce si-ar dori un om in situatia dlui Basescu. Paradoxul acestor momente istorice face ca dl Liiceanu sa se afle in tabara sustinatorilor presedintelui alaturi de un personaj precum dl Roncea, la fel cum dl Marko Bela a devenit un aliat de circumstanta al dlui Vadim Tudor. Ma intristez de fiecare data cind asist la astfel de situatii in care specii inamice lupta sub flamura aceluiasi nobil ideal, devenit brusc imperativ de actiune categorica. O mirare acuta ma napadeste brusc cind vad cum o constiinta etica lucida, precum a dlui Liiceanu, intra temeinic si fara nuante intr-o alianta spontana cu o inteligenta politica de brigand precum cea a dlui Basescu. Ma uimeste inca aceasta ciudata seductie a intelectualilor, iluzia asta acuta ca ei identifica si participa activ la actul istoric bun, invaluind protector cu notorietatea lor aura principelui ideal, sarindu-i in ajutor pentru a salva lumea. Mi-am amintit de bunul domn Noica si de lehamitea sa pentru istorie, lehamite cu care incerca odata, demult, sa-l contamineze pe tinarul sau discipol, Gabriel. Cred ca peste ani si ani, dl Liiceanu va predica la rindu-i despartirea de politica si-si va aminti cu repros momentul cind a iesit din curtea casei portocalii. Imi pare rau ca scriu asta.
Despre autor:
