Executivul propune, pentru despagubirea persoanelor care au depus bani pentru autoturisme Dacia, emiterea unor titluri de stat, in termen de un an, a declarat ieri ministrul economiei si finantelor, liberalul Varujan Vosganian. Potrivit acestuia, efo
Executivul propune, pentru despagubirea persoanelor care au depus bani pentru autoturisme Dacia, emiterea unor titluri de stat, in termen de un an, a declarat ieri ministrul economiei si finantelor, liberalul Varujan Vosganian. Potrivit acestuia, efortul bugetar va fi de peste 100 milioane de euro. „Astazi (n.r.-ieri), s-a incheiat o dezbatere care, de mai bine de un deceniu, framanta Parlamentul Romaniei, cea privind despagubirea persoanelor care au depus bani pentru a obtine un automobil Dacia. Numarul persoanelor care au pastrat economiile la CEC se ridica la peste 35.000 si acesti oameni solicita banii inapoi, indexati la rata inflatiei", a precizat Vosganian. Un calcul simplu arata ca fiecare persoana ar urma sa primeasca aproape 2.900 de euro, nici jumatate din pretul minim de comercializare a unui Logan.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.