Una din cele mai stinjenitoare experiente de care am avut parte a fost atunci cind, straduindu-ma sa-mi amintesc chipul femeii de care tocmai ma indragostisem, am constatat iritat ca particularitatile fetei i se stergeau treptat. Si, cu cit ma chinui
Una din cele mai stinjenitoare experiente de care am avut parte a fost atunci cind, straduindu-ma sa-mi amintesc chipul femeii de care tocmai ma indragostisem, am constatat iritat ca particularitatile fetei i se stergeau treptat. Si, cu cit ma chinuiam sa-i reinviu trasaturile, cu atit imi dadeam seama ca ele isi pierd conturul. Era ca intr-un proces de estompare in cursul caruia atentia absorbise fizionomia asupra careia se concentrase. Un fel de perceptie obsesiva a carei intensitate inghitea amanuntele dupa care jinduisem atita. Cred ca prin experienta aceasta am trecut cu totii.


Ceva asemanator am trait in privinta cuvintelor limbii romane: neplacerea de a simti cum, repetind de mai multe ori un cuvint cu glas tare, literele isi pierdeau familiaritatea, ajungind sa-mi sune tot atit de straniu ca o vorba pe care o auzeam pentru prima oara. Mai mult, nici macar semnificatia lor nu o mai puteam regasi in memorie. Pronuntam niste litere straine carora nu le puteam da nici un inteles, fiind de-a dreptul stupefiat sa realizez ca acelasi cuvint, cu putin timp inainte, mi se paruse o vocabula banala careia nu merita sa-i acord nici un interes. Si cu cit repetam mai des silabele, cu atit cuvintul mi se parea mai necunoscut. Ingaimam perplex, precum un copil mirindu-se de propriile sunete, un cuvint pe care il rostisem de mii de ori fara sa-mi atraga vreodata atentia.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.