Am sa folosesc acest spatiu de comentarii tv care-mi dau un grad tematic de libertate comentand un meci de fotbal televizat. Cel de miercuri dintre Steaua si Poli Timisoara. Pe Giulesti. La ora la care scriu, miecuri noaptea, nu stiu ce a facut Rapid
Am sa folosesc acest spatiu de comentarii tv care-mi dau un grad tematic de libertate comentand un meci de fotbal televizat. Cel de miercuri dintre Steaua si Poli Timisoara. Pe Giulesti. La ora la care scriu, miecuri noaptea, nu stiu ce a facut Rapidul in Cupa. Joi. Si chiar nu conteaza.


Dar as vrea sa vorbesc despre un lucru care tine de sociologie. A maselor. Ma refer la solidaritatea unica, trecand peste rivalitatea sportiva, peste rautatile care frizeaza violenta galeriilor si anume solidaritatea galeriei timisorene cu cea giulesteana. Ea are o istorie. Din 1990. Cand galeria lui Mincea „Geamgiul" s-a dus la Timisoara, la un meci, si a depus coroane de flori la Monumentul Eroilor Revolutiei. Respect! Atunci s-a lansat sloganul „Poli si Rapid/Se iubesc la infinit!". A inceput o solidaritate explicabila printr-o istorie proletariana, a frustrarii.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.