Cersetoria, o "stare de spirit"?!

Despre cersetorie, ca fenomen stradal, nu se poate scrie decat intr-un singur mod: cu intelegere. Si cu durere fata de "protagonistii" fenomenului - fie-ne iertat termenul! Dar, mai ales, cu nepotolita revolta fata de... Aici ne oprim, si nu pentru ca ne lipseste substantivul. Dimpotriva, iar termenul inglobeaza, intr-un neverosimil plural al vinovatiei, intr-o extensie de orbiri, laolalta, primariile, consiliile locale, politicienii de toate culorile si nuantele subordonate platformelor proprii,guvernul, presedintele tarii, noi insine, care participam, miseleste, la proliferarea amaraciunii. Lipita cu ostentatie, parca, la intersectii, pe bulevarde, in fata marilor banci, in dosul semafoarelor, la gurile de metrou - in gari nu mai vorbim! - incat totul pare a fi regizat. Privind de sus, de la inaltimea unui bloc-turn, din elicopter, din fuga tramvaiului sau de la fereastra autoturismului propriu, daca ar fi sa insumam, pe parcursul unei zile, numai tristetea din ochii celor care asteapta mila publica, ne-am pravali in hohote de plans sau ne-am retrage la manastire. In realitate, ocolim, instinctiv, privirile acestor napastuiti ai sortii, adesea cu un oftat. Invariabila, salvatoarea si neangajanta sintagma "Asta e!" functioneaza... in regim de amanare. Pana la urma, ne obisnuim sa fim asaltati de vaerul mainilor intinse. Repudiem, acceptam, respingem spectacolul saraciei afisate, pe care o amendam malitiosi. Ne trezim induiosati, ne consumam in surdina sentimentul de mila, ne juram sa nu ne lasam niciodata mintile jefuite de bruma de speranta care ne-a ramas. Dincolo, insa, de imaginile episodice ale "filmului cotidian cu scene de cersetorie", in care un dramaturg necunoscut s-a aventurat sa puna in miscare un personaj colectiv ce trage dupa sine un lant nesfarsit de biografii sfasietoare, se intinde un hau invizibil: pustiul ravasitor al nimicniciei noastre. O nepasare vecina cu minciuna, turnatoria, impostura si hotia. Cu tot ce este mai degradant in fiinta umana. Pentru aceasta "Siberie" fara inceput si fara sfarsit din noi insine nu meritam, oare, sa fim pusi la stalpul infamiei?!
Pentru ca oamenii strazii nu sunt doar niste bieti neajutorati rataciti printre noi - acum si dintotdeauna. Sunt o fateta a vremurilor in care traim. Dintr-un anumit moment al vietii lor, ei au devenit expresia interdictiei de a visa; sunt speranta transformata in cosmar; lumina convertita in intuneric, neputinta de a merge mai departe. Faptul ca destabilizeaza armonia vizuala - si asa suferinda a oricarui oras de la noi - nu este, oare, un motiv de a-i lua in seama tocmai pentru a le restitui si lor bunul pierdut, iar noua insine confortul sufletesc de a ne bucura ca existam?
Dar nu cumva cersetoria este privita de catre alesii nostri ca o stare de spirit?! Pur si simplu. La asta nu ne-am gandit...

---

Despre autor: