Aseara, in prima semifinala a prezentei editii a Cupei Romaniei, Steaua, echipa aflata intr-una din cele mai disperate situatii din ultimii ani, n-a izbutit altceva decat sa se umple de ridicol. Situatia din Ghencea devine din ce in ce mai alarman
Aseara, in prima semifinala a prezentei editii a Cupei Romaniei, Steaua, echipa aflata intr-una din cele mai disperate situatii din ultimii ani, n-a izbutit altceva decat sa se umple de ridicol. Situatia din Ghencea devine din ce in ce mai alarmanta, indeosebi datorita faptului ca acolo starea pare sa se cronicizeze, neintrezarindu-se absolut nici o tendinta de ameliorare.
Stelistii, mai ales in conjunctura debila in care se afla, nu aveau decat sansa victoriei in partida cu Poli Timisoara, una din cele mai modeste si lipsite de perspectiva echipa din competitiile interne. Tocmai de aceea ar fi fost de asteptat din partea trupei lui Gigi Becali, mai ales dupa recentele amenintari si impulsuri exhibate de patron, sa-i spulbere pe dezaxatii si banalizatii jucatori ai gruparii din Banat, care, la randu-le aveau si ei nevoie sa mai salveze ceva dintr-un sezon jalnic. Din toate aceste ambitii a reiesit un meci plat, crancen in confruntarile de dincolo sau de dincoace de tusa, din care invingatoare s-a scos gasca lui Marian Iancu, doar pentru ca in prelungirile primei reprize a speculat prin McKain jumatatea de ocazie pe care si-a creat-o, iar asta numai la "insistentele" defensivei steliste, aprofundate de o gafa a propriului portar. In ce-i priveste pe ai lui Cosmin Olaroiu, acestia, ne e si jena s-o scriem, nu si-au creat nici o ocazie consemnabila de gol, fara a trimite vreun sut pe poarta adversarilor, caz probabil unic in intreaga istorie a acestei galonate si, pana de curand, respectabile grupari. Cam la atat si la o ratare din final s-ar reduce istoria meciului, deoarece acesta a fost mult mai aprig in disputele sale adiacente. A fost vorba de o contestare vehementa a lui Becali dinspre partea suporterilor stelisti prin care patronul ros-albastrilor era avertizat ca nu va fi votat, dupa care, la final, animozitatile deja existente au degenerat intr-o incaierare in tribune ce le-a permis iarasi jandarmilor sa imparta pumni si bastoane, iar suporterilor Stelei sa rupa si sa arunce scaune in teren. De aici a inceput un alt meci, desfasurat pe stradutele din apropierea stadionului de langa Podul Grant, insa de consemnarea acestora se vor ocupa - speram - cronicarii de la politie ori jandarmerie.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.