Candidatul de dreapta la alegerile prezidentiale din Franta, ministrul de interne Nicolas Sarkozy, si-a exprimat duminica parerea ca organizarea unui al doilea referendum in legatura cu Tratatul Constitutional al UE al "dezagrega Europa", relateaza A
Candidatul de dreapta la alegerile prezidentiale din Franta, ministrul de interne Nicolas Sarkozy, si-a exprimat duminica parerea ca organizarea unui al doilea referendum in legatura cu Tratatul Constitutional al UE al "dezagrega Europa", relateaza AFP. "Primul referendum a imobilizat Europa. Al doilea ar dezagrega Europa", a declarat Sarkozy. Dupa el, cei care propun organizarea unui al doilea refrendum "sunt iresponsabili". Spre deosebire de principalii sai rivali la alegerile prezidentiale din primavara, socialista Segolene Royal si candidatul de centru Francois Bayrou, ambii in favoarea unui al doilea referendum pentru Constitutie, Sarkozy vrea sa supuna "tratat simplificat" votului Parlamentului. "Vreau sa fie pastrata unanimitatea. Niciunei tari nu i se poate impune o reglementare europeana, daca tara respectiva considera ca aceasta contravine intereselor sale fundamentale", a explicat Sarkozy. "In schimb, un aspect pe care vreau sa-l suprim este ca o tara care nu vrea sa avanseze le impiedica si pe celelalte sa o faca", a subliniat el. Sarkozy s-a declarat favorabil unei extinderi a Consiliului de Securitate al ONU, dar se opune ca Franta sa cedeze Uniunii Europene fotoliul sau de membru permanent, cu drept de veto, in executivul organizatiei internationale. "Exista numeroase tari care vor sa devina membri permanenti ai Consiliului de Securitate fara sa plateasca pretul in sange". El a propus sa fie incluse ca membri permanenti ai Consiliului o tara africana, pentru "ca un miliard de africani nu pot fi lasati pe dinfara", una din America Latina, India si Japonia.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.