Polemica Liiceanu

Inauguram aceasta rubrica pentru a gazdui opiniile pro si contra acuzatiilor aduse de Ion Spanu lui Gabriel Liiceanu.
Exista o vreme cand trebuie sa te bati pentru drepturile tale sau ale comunitatii din care faci parte, exista o vreme cand trebuie sa te retragi si sa scrii, sa scrii carti cu adevarat importante, cu adevarat solide, exista o vreme cand trebuie neaparat sa vorbesti, altfel iti mucegaieste sufletul, si exista o vreme cand trebuie sa taci macar din politete sau buna cuviinta. Victor Roncea, cu textul sau "Liicheanu", a starnit gandaceii de sub chiuveta. Fireste, nu pot fi de acord cu anumite pasaje din articolul dumnealui. Mitraliera epitetelor dure putea fi lasata in rastel. Dar, grosso modo, articolul nu m-a socat defel. Dupa experientele personale, insului de la fosta editura Politica a PCR, nu-i pot administra, in public sau in privat, decat ceea ce merita (fraza autocenzurata). Nu despre Goe redivivus vreau sa scriu aici. Acesta mi se pare ectoplasma, emblema, simbolul perfect al intelectualitatii, vai, intelectualitatii romanesti recente (o buna parte, nu toata), care-si etaleaza "opera", "gandirea", tantosa, matura, mai incape vorba, sublima si absenta cu desavarsire, in gazetutele consacrate: 22, Dilema, Romania literara, ca sa nu mai vorbim de Observatorul zis cultural. Asa intelectuali, asa reviste, pentru asta ne-am pus pielea la bataie in '89 si '90, traiasca si infloreasca, tovarasi! Dupa textul lui Roncea, hop, au sarit camarazii sa-si salveze onoarea patata. Nu prea am auzit de numele unora, de cei cu "nume si renume" tare mi-e jena; in fine, cum s-o scoti la capat? De la pasopt incoace, o mie opt sute, se-ntelege, Romania a devenit cea mai rentabila fabrica de popi si "intelectuali", de sutane si papioane defazate. Iar dilema! Cine-o fi interesat sa ne intoxice telula cu atatea chestii insolvabile? Parpangel, fireste! Gata cu gluma! De glume ne arde cand tara se piaptana? De saptesprezece ani se piaptana si tot zbarlita ajunge pe ecranele de la Paris. Iar noi ardem gazul de pomana cautand nod in papura intelectualitatii bastinase care, datorita principelui Basescu Magnificul, rupe punga targului scremandu-se sa intre pe piata internationala (dar, deh, nu-i dupa punga, ci dupa valoare!). Sa revenim, pardon! Iata ce solidari sunt intelectualii nostri cand e vorba sa-si apere onoarea, OOOOnoarea cea de la 1977, de la 1989, de la 1990 (onoarea de ministri minerologi si APAC-ologi), de la 2000 etc etc. Parpangel e denuntat ca fiind de-adevaratelea... Parpangel. Asta-i blasfemie, netrebnicie, crima impotriva natiei, a umanitatii, a chartei drepturilor omului, pe care am pupat-o cu totii... sfanta constitutiune...
Solidaritatea are gust sordid in Romania de azi si ea seamana perfect cu solidaritatea sordida a "epocii de aur". Solidaritatea neusturoiatilor, fosti membri ori secretari ai criminalului PCR; solidaritatea fostilor consilieri prezidentiali inutili si aroganti; solidaritatea jurnalistilor de pripas. Deocamdata, n-am vazut inca nici un Protest, cu carnatul pompos de semnaturi in coada. Poate maine, sau poimaine, chestie de o zi sau doua, mai asteptam, pana se pune mecanismul salivar in functiune. Bizara e totusi aceasta solidaritate (nu doar sordida), pentru ca ea se infiripa si se dezfiripa dupa interesele gasculitei afectate. Paranteza: in Romania nu se mai practica cenzura ideologica, de vreo zece ani s-a pus la punct, unsa, stropita cu otet de Bragadiru, ca sa fim eufemistici si naivi, cenzura de gasca. Amicus Plato, amicus sanctusque impeccabilis. Amicul e jeg moral sau impostor, nulitate crasa ori parvenit fara scrupule, mincinos ori lichea, vivat amicus, si mai abitir. Solidaritate de amici dupa chip si asemanare, dupa interese si dezinterese. Aceiasi intelectuali onesti, impartiali, se-ntelege, n-au miscat o geana atunci cand fratiorul geaman al lui Parpangel i-a pus dusmanului poporului, Iosif Visarionovici Goma, eticheta de antisemit pe frunte. Au sarit ca muscati de sarpe cand subsemnatul anonim, intr-un articol criminal, a scos gainatul de sub pres, fiindca, deh, cu asta trebuie sa te ocupi in mareata Romanie de azi, printre intelectuali cu obrajor subtire si virgin, cand ai meseria de patrolog! Cum i-am mai solidarizat si-atunci pe toti cosanzenii nostri cu nume frumoase si rasunatoare de pe malul Dambovitei! Iata, acum, o noua mobilizare, un exemplu de cultura civica de nota unsprezece, care-mi rascoleste amintirile din copilarie, cu meetingurile "spontane" impotriva putridului Occident.
Farurile de pe Dambovita reactioneaza poznas. Intr-un interviu aparut in gazeta antiintelectuala Ziua, pe vremea lui Caragea Voda, adica acum trei saptamani, despre gutuile din gradina lui Pilat Ponticul, strigam asa: Oameni buni, ati auzit de doi talhari fofilati in cultura valaha, unu-i moldovean, altul, iudeu increstinat, nu prea fac multe parale, dar li s-au pierdut opurile in magazii de ani de zile. Numele acestor scarbe legionare: Steinhardt si Eliade! Da, stiu, put ca mama dracului, a sange si puroi, dar atata avere ne-a fost si noua data. Trebuie recuperate scrierile si publicate cum se cuvine. Explozie generala de solidaritate! Ce sa va spun, s-au surpat falezele de la Dieppe, unde m-am refugiat de sictir, sub valurile "mobilizarii intelectuale". Adicatelea, ioc! Ca si in episodul antisemitului Goma, solidaritatea fata de legionarii pomeniti mai sus m-a dat pe spate, iar pruncii nevinovati din Dacia felix vor continua sa studieze cu melancolie europeana Jurnalul fericirii dupa ciozvarta de trei bani care li s-a zvarlit in blid.
Inchei repejor acest noua zvacnire proletcultista, facandu-mi o mea culpa absoluta in fata junilor care au invatat, dupa numai saptesprezece ani, sa reinghita cubulete de sticla pisata in cele doua fabrici nationale, BOR si GDS, fara sa mai aiba arsuri la stomac. Si cum vad ca termenul "intelectual" a fost confiscat de cohorta neaosa de parpangei, mie nu-mi ramane de cat sa ma declar, cu oarescare mandrie, frizer si pomicultor, daca permiteti...
Cristian Badilita

---

Despre autor: