Institutiile financiare trebuie sa-si intareasca vigilenta electronica. Pentru 2007, cele mai serioase probleme de securitate informatica vor proveni de la atacuri de tip phishing si spyware.
Expertii romani in securitate informatica se asteapta ca in 2007 sa se confrunte cu o crestere accentuata a atacurilor de tip phishing, concentrate pe utilizatorii anumitor banci si institutii financiare. De asemenea, programele-spion de tip spyware sunt o alta amenintare care se va manifesta puternic si in acest an. Nu mai putin de 82% din companiile romanesti suporta atacuri zilnice de tip spyware, dupa cum reiese dintr-un studiu efectuat de Gecad impreuna cu firma de consultanta Avantera la sfarsitul lui 2006. Fenomenul spyware tinde sa depaseasca virusii informatici sub raportul gravitatii incidentelor, scopul urmarit de autorii de spyware fiind furtul de informatii, cu implicatii mult mai serioase decat atacurile virale. De asemenea, expertii BitDefender considera ca vor predomina exploit-urile asupra aplicatiilor de productivitate tip office si asupra comunitatilor online (social networks sites) precum MySpace si YouTube. Aceste exploit-uri pot fi folosite impreuna cu aplicatii tip rootkit pentru raspandirea spyware-ului sau a atacurilor dedicate impotriva unei companii anume. In opinia analistilor de la Check Point Romania, accesul de tip broadband va expune utilizatorii de tip home user la o mare parte din problemele de securitate pe care le infrunta si corporatiile. Diferenta este ca home userii se vor confrunta cu atacuri generice, nedestinate lor in particular, ci care afecteaza un numar larg de utilizatori conectati.
PIATA. Oficiali BitDefender estimeaza piata solutiilor de securitate pentru 2007 undeva la 6,5 milioane de euro. Pe de alta parte, reprezentantii Gecad considera ca, o data cu intrarea in UE, companiile romanesti vor intra in competitie directa cu firmele europene si vor fi nevoite sa adopte anumite standarde, printre care si cele care privesc securizarea datelor si retelelor informatice.
Pierderi
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.