Cotatia companiei Carrefour, al doilea mare retailer la nivel mondial, au inregistrat o scadere de peste 5%, dupa ce ce retailerul francez a raportat vanzari sub asteptari pentru ultimul trimestru al anului trecut, in special pe piata din Franta, tra
Cotatia companiei Carrefour, al doilea mare retailer la nivel mondial, au inregistrat o scadere de peste 5%, dupa ce ce retailerul francez a raportat vanzari sub asteptari pentru ultimul trimestru al anului trecut, in special pe piata din Franta, transmite Mediafax. Carrefour a avertizat anterior ca sfarsitul anului 2006 va fi mai dificil decat trimestrele precedente, din cauza concurentei intense, iar joi a precizat ca activitatile au avut de suferit in urma reducerilor de preturi si a promotiilor operate de companiile rivale in luna octombrie.
Carrefour a anuntat ca a refuzat sa aplice strategia "promotiilor pe termen scurt, agresive" adoptata de firmele rivale in Franta dar si in restul Europei, spre exemplu in Spania, a doua mare piata a companiei.
Mai multe case de brokeraj, printre care Fideuram Wargny, Cheuvreux si JPMorgan au modificat in sens negativ ratingurile acordate companiei, in timp ce Merrill Lynch, Lehman Brothers si Morgan Stanley au redus pretul tinta al titlurilor Carrefour.
Alte institutii financiare, precum UBS, au redus previziunile referitoare la profitul pe actiune al retailerului.
La ora 11:28 GMT, actiunile Carrefour erau cotate in scadere cu 5,1%, la 44,37 euro pe unitate, dupa un minim anterior de 44,34 euro pe unitate.
"Consideram ca problemele Carrefour constau in refuzul de a face promotii agresive, asa cum procedeaza companiile concurente", se arata intr-o nota a Morgan Stanley.
Vanzarile grupului pe piata franceza, precum si performantele hypermarketurilor au fost sub estimarile analistilor intervievati de Reuters.
Performantele sub asteptari au fost atribuite de catre Carrefour si numarului mai redus de zile in care au avut cumparaturi in ultimul trimestru al anului trecut, comparativ cu perioada similara a anului 2005, temperaturilor ridicate, care au afectat vanzarile de imbracaminte pentru iarna, dar si reducerii preturilor in cazul unor produse precum aparatele foto digitale si vanzarilor nesatisfacatoare de muzica si filme.
JP Morgan a redus pretul tinta pentru actiunile Carrefour de la 46 de euro pe unitate la 43 de euro pe unitate, iar estimarea privind cresterea profitului pe actiune a coborat la 5% in 2006, 8% in 2007 si 7% in 2008.
Vanzarile trimestriale ale Carrefour au urcat cu 2,8%, la 23,53 miliarde de euro, sub previziunile analistilor, de 24,05 miliarde euro.
Pe ansamblul anului trecut, vanzarile Carrefour au urcat cu 6,6%, la 87,422 miliarde euro. Vanzarile in termeni comparabili din afara Frantei au avut o evolutie mixta.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.