Presedintele Traian Basescu a trimis ieri Parlamentului pentru reexaminare modificarile la legea privind referendumul, considerand neconstitutionala reglementarea prin care se interzice organizarea de referendum simultan cu toate tipurile de alegeri
Presedintele Traian Basescu a trimis ieri Parlamentului pentru reexaminare modificarile la legea privind referendumul, considerand neconstitutionala reglementarea prin care se interzice organizarea de referendum simultan cu toate tipurile de alegeri (prezidentiale, parlamentare, locale sau pentru Parlamentul European), ori cu mai putin de sase luni inainte de data alegerilor mentionate. Potrivit unui comunicat al Presedintiei, ""Presedintele Basescu atrage atentia ca reglementarile din legea trimisa spre promulgare sunt excesive si nejustificate, constituind o incalcare a Constitutiei Romaniei"".


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.