Marcel Butuza a reusit sa recupereze cinci pozitii in clasamentul general, dupa ce a terminat proba Ouarzazate - Tan Tan pe locul 75. Inaintea acestei etape, pilotul roman se afla in pozitia 80 a clasamentului general, insa cum este fost campion nati

Marcel Butuza a reusit sa recupereze cinci pozitii in clasamentul general, dupa ce a terminat proba Ouarzazate - Tan Tan pe locul 75. Inaintea acestei etape, pilotul roman se afla in pozitia 80 a clasamentului general, insa cum este fost campion national de motocros, a reusit sa mearga bine in zona de piatra si sa recupereze cinci pozitii.
Concurand pe o motocicleta KTM 660 Rally pusa la dispozitie chiar de constructorul austriac, Marcel Butuza putea forta mai mult in etapa a cincea, insa avand in vedere ca astazi se merge in cea mai lunga etapa a Dakar-ului, a preferat sa nu riste.
Emanuel Gyenes a terminat proba speciala Ouarzazate - Tan Tan pe pozitia 63 si se pregateste pentru cea mai lunga etapa a editiei 2007, proba Tan Tan - Zouerat.
Muntii Atlas nu au fost o problema pentru cel mai tanar dintre pilotii care concureaza cu licenta romaneasca in acest Dakar. Etapa Ouarzazate - Tan Tan, ultima proba desfasurata in Maroc, a fost una care l-a facut pe Mani sa dovedeasca ca este intr-adevar un bun pilot de enduro. Dublu castigator al Red Bull Romaniacs (una dintre cele mai dificile competitii de enduro din lume), pilotul Mol Dakar Team a mers foarte bine in cea de-a cincea etapa a raliului, clasandu-se la sfarsitul celor 325 de kilometri de proba speciala pe locul 63. Datorita evolutiei bune de pe 10 ianuarie, satmareanul a urcat cinci pozitii in clasamentul general, inainte de a cincea etapa aflandu-se pe locul 68.
Dupa decesul pilotului sud-african, Elmer Symons, debutant, ca si Mani, in Dakar, toti concurentii au pornit mai prudent in etapa de pe 10 ianuarie. Zsolt Szilveszter (manager & mecanic): "Mani a mers foarte bine pana acum, insa deja trebuie sa se menajeze pe el si trebuie sa menajeze si motocicleta. I-am spus dupa a patra proba speciala ca trebuie sa mearga prudent si ca nu este cazul pentru moment sa ne uitam la pozitionarea in clasamentul general, asta vom face abia dupa ziua de odihna".

Liderul Marc Coma

In clasamentul general, conduce spaniolul Marc Coma, castigatorul de anul trecut al raliului, cu timpul de 14 ore, 8 minute si 48 secunde, urmat, la 9 minute si 56 de secunde, de conationalul sau Isidre Esteve Pujol, si francezul David Casteu, la 37 de minute si 41 secunde. Emanuel Gyenes ocupa pozitia a 63-a, la 5 ore, 4 minute si 26 de secunde de lider, in timp ce Marcel Butuza se afla pe pozitia a 74-a, la 5 ore, 44 de minute si 14 secunde de Marc Coma. Freinademetz ocupa locul 85, la 7 ore, 54 de minute si 29 de secunde de Coma.
La categoria auto, a cincea etapa a fost castigata de echipajul Carlos Sainz/Michel Perrin (Spania/Franta), cu timpul de 3 ore, 36 de minute si 39 de secunde, urmat la 30 de secunde de francezii Stephane Petterhansel/Jean-Paul Cottret si de Giniel De Villiers/Dirk von Zitzewitz (Africa de Sud/Germania), la un minut si 41 de secunde.
In clasamentul general conduce echipajul Carlos Sainz/Michel Perrin (Spania/Franta), urmat de Giniel De Villiers/Dirk von Zitzewitz (Africa de Sud/Germania) si Carlos Sousa/Andreas Schulz (Portugalia/Germania).

In 2006, Szilveszter a avut noroc

La editia de anul trecut, romanul Zsolt Szilveszter a suferit un accident in aceasta etapa, in urma caruia a fost nevoit sa abandoneze. La kilometrul 111 al traseului, Zsolt Szilveszter, component al echipei Mol Dakar Team, aceeasi pentru care concureaza si Emanuel Gyenes, a fost acrosat din spate de belgianul Patrick Lebon, care a luat startul la trei minute dupa roman. Etapa s-a desfasurat in conditii meteorologice nefavorabile. Szilveszter nu a mai putut continua cursa si a fost transportat la spitalul Ouarzazate, unde a primit ingrijiri medicale. Ulterior, Szilveszter a fost transportat in Insulele Canare, unde a fost supus unei operatii.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.