Trei dintre actionarii firmei Tohani, care detineau cumulat 48% din titluri, s-au retras si au infiintat societatea Podgoriile Tohani, cumparand 265 de hectare de vita-de-vie de la producatorul de vin din Prahova. "Operatiunea a fost perfectata in lu
Trei dintre actionarii firmei Tohani, care detineau cumulat 48% din titluri, s-au retras si au infiintat societatea Podgoriile Tohani, cumparand 265 de hectare de vita-de-vie de la producatorul de vin din Prahova. "Operatiunea a fost perfectata in luna decembrie a anului trecut", a declarat directorul general al Tohani, Virgil Mandru. Acesta controleaza, in urma operatiunii, 75% din capitalul social, restul titlurilor apartinand unui numar de 12 actionari minoritari.
Omul de afaceri Sebastian Ghita, care detine firma de IT Asesoft Ploiesti si avea o participatie de 32% la Tohani, este unul dintre cei trei actionari care s-au retras. "Actionarii au plecat din cauza unor neintelegeri legate de politica generala a firmei. La noua societate, care va activa tot in domeniul vinului, acestia detin cote egale din capitalul social", au afirmat surse din piata.
Pentru a infiinta Podgoriile Tohani, Sebastian Ghita si ceilalti doi actionari au cumparat 265 de hectare de vita-de-vie de la Tohani.
Tohani a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de sapte milioane euro, in timp ce profitul s-a situat la 800.000 euro. Pentru 2007, firma estimeaza un avans de 25% al cifrei de afaceri, acelasi ritm de crestere fiind preconizat si in cazul profitului. Ponderea exporturilor se va reduce in acest an la circa 10%, producatorul de vin intentionand sa-si consolideze pozitia pe piata interna.
"Totodata, pentru 2007 am programat investitii de 1,6 milioane euro pentru replantarea si imbunatatirea calitatii strugurilor pe o suprafata de circa 100 de hectare", a spus directorul general.
Sumele vor fi alocate din fonduri proprii si prin depunerea unui proiect pentru obtinerea unei finantari UE. Firma exploateaza circa 800 de hectare in regiunea Dealu Mare, din care 550 sunt concesionate de Agentia Domeniilor Statului.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.