Abia iesiti din luna cadourilor si a integrarii, am intrat in luna strategiilor postaderare. Partidele politice parlamentare vor participa la dezbaterea organizata de Guvern miercuri, dar pana atunci strategia e intoarsa pe toate fetele de catre PLD.

Abia iesiti din luna cadourilor si a integrarii, am intrat in luna strategiilor postaderare. Partidele politice parlamentare vor participa la dezbaterea organizata de Guvern miercuri, dar pana atunci strategia e intoarsa pe toate fetele de catre PLD. Cum, nu stiti cine e PLD? Partidul infiintat de Theodor Stolojan. Nu este inca inscris oficial, mai exista niste termene legale peste care nu se poate trece, dar are deja o strategie.

Faptul ca Theodor Stolojan si-a prezentat strategia postaderare inainte de orice, chiar si de inscrierea legala, poate fi interpretat si ca un mesaj de genul: sunt pregatit sa preiau fotoliul de prim-ministru. L-am mai avut si nu m-as da in laturi de a prelua, din nou, aceasta pozitie-cheie in stat inca o data, fie si dintr-un motiv de razbunare fata de Calin Popescu Tariceanu, cel despre care crede ca i-a confiscat partidul.

Confiscat, neconfiscat, ideea este ca nu Tariceanu l-a trimis pe Stolojan la Cotroceni si nici nu l-a oprit sa demisioneze de la Administratia Prezidentiala, atunci cand presedintele a inceput sa-l critice public pe premier - macar din solidaritate liberala.

Theodor Stolojan a ramas pe drumul lui - adica alaturi de Traian Basescu - , iar Tariceanu a ramas la Guvern, unde ne asigura ca va fi si anul viitor. Nici nu este prea greu de crezut, daca luam in calcul rezistenta de care a dat dovada fata de atacurile nedisimulate ale lui Traian Basescu si voalate, dar bine tintite ale colegilor de la Partidul Democrat.

Si-atunci, intrebarea care se impune de la sine este de ce se bate lumea (politica) pe strategii postaderare, cand, de fapt, dilema este daca Guvernul Tariceanu mai ramane sau nu la Palatul Victoria. Si, daca ramane, din inertie, cine ii asigura sustinerea in Parlament? Opozitia este inca suficient de ambigua in privinta sustinerii unui cabinet minoritar, incat sa dea apa la moara celor care numara zilele actualului guvern.

Si-apoi, sa fim sinceri, strategia postaderare este doar un pretext. Suntem oricum sub influenta strategiei predate la Bruxelles, inca de pe vremea cand Ion Iliescu era presedinte, care e valabila pana in 2025. In anul 2000, premierul de atunci, Mugur Isarescu, a predat si el o strategie pre si postaderare.

In linii mari, astfel de documente contin directii de dezvoltare de bun-simt si mai degraba intentii de a ajunge ca romanii sa traiasca mai bine, prin dezvoltare economica, decat chei ale succesului in economie.

Decizia pentru actiunile economice este oricum, pe un sfert, in mana directivelor europene, iar pe jumatate e deja in maini private. Sfertul ramas statului este mai degraba de reprezentare.

Iata deci ca umflarea pieptului de politician pentru a suiera betii de fraze in sprijinul necesitatii unor strategii postaderare se izbeste de realitatea palpabila: strategii avem, fratilor, cine sa le aplice nu prea se inghesuie. Sau se bat prea multi sa fie acolo, la guvernare: democrati, liberali, liberal-democrati etc. Ar fi rusinos sa ne impace iar Occidentul. Dar nu imposibil...


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.