Taranii nu vor mai putea vinde branza si carne pe pietele marilor orase, decat cu mici exceptii, interdictia totala fiind aplicabila numai pentru Bucuresti. Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a promo
Taranii nu vor mai putea vinde branza si carne pe pietele marilor orase, decat cu mici exceptii, interdictia totala fiind aplicabila numai pentru Bucuresti. Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a promovat Ordinul nr. 301/2006, prin care sunt stabilite modalitatile de vanzare directa a produselor primare, precum laptele, de vanzare cu amanuntul si de fabricare a alimentelor. Prevederile ordinului sunt valabile incepand cu 18 ianuarie 2007.
Potrivit actului normativ, micii producatori vor putea vinde produsele numai la "locul unde acestea au fost obtinute si direct catre consumatorul final sau pot furniza cantitati mici catre unitatile de vanzare cu amanuntul din localitate sau dintr-o localitate invecinata". Cu alte cuvinte, micii producatori pot comercializa produsele lor numai daca le vand direct din gospodarie sau pe piata locala, astfel ca orasele, unde se gasesc majoritatea clientilor, nu vor mai putea fi piata de desfacere. Constantin Savu, directorul general al Directiei Sanitare Veterinare (DSV) Bucuresti, a declarat ca actul normativ este putin mai permisiv pentru orasele din tara, pentru ca este permisa comercializarea de produse de origine animala din gospodariile populatiei pe pietele din orase, daca produsele provin din localitati invecinate situate in acelasi judet. "Bucurestiul are o situatie aparte. Nu exista localitate invecinata in acelasi judet. In concluzie, in Bucuresti nu se mai accepta comercializarea produselor de origine animala. Nu exista nici o scapare", a spus Savu. El a precizat ca cea mai dura situatie se va inregistra la lapte si produse lactate. "Ne asteptam la stari conflictuale. Am sesizat si ANSVSA ca o se ne confruntam cu o astfel de situatie", a adaugat seful DSV Bucuresti. Savu a amintit ca noul act normativ nu abroga Ordinul nr. 90/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, prin care DSV asigura asistenta tehnica in halele unde se vand lapte si produse din lapte, contra unui tarif chiar. "Poate acest ordin este o posibilitate de a continua comercializarea laptelui si a produselor din lapte in hale. Oricum, pana pe 18 ianuarie trebuie sa se clarifice situatia", a completat Constantin Savu.
Voie numai cu inregistrare
Ordinul 301/2006 se refera la "vanzarea directa" a anumitor produse primare: lapte si produse din lapte, oua, melci, produse provenite din pescuit si vanatoare (exemplu; peste si fazani), miere si carne, dar numai de pasare si iepure, pentru ca este interzis comertul cu carne de porc din micile gospodarii. Ordinul nu precizeaza nimic in ceea ce priveste carnea de vita si cea de oaie, avand in vedere obiceiul pascal. Mai mult, comertul se poate face cu cantitati limitate, de pana la 1000 de litri de lapte pe saptamana sau de pana la 10 kg de peste de apa dulce la un transport.
Micii producatori, ca sa-si vanda produsele si in aceste conditii restrictive, sunt obligati sa se inregistreze la directiile sanitare veterinare teritoriale. Astfel, proprietarul trebuie sa faca o cerere in care trebuie sa precizeze si cantitatile de produse supuse vanzarii directe si locurile de vanzare. In schimb, va primi un numar si un document de inregistrare. Micii producatori vor fi verificati cel putin o data pe an; daca la doua controale succesive sunt gasiti in neregula, li se va interzice vanzarea directa pana la remedierea deficientelor.
Pentru a putea primi avizul de vanzare directa, micii producatori vor trebui sa aplice masuri de prevenire a contaminarii produselor; animalele trebuie sa fie sanatoase; echipamentele utilizate in procesul de productie trebuie sa fie curate; trebuie dotare cu apa potabila sau curata; personalul care manipuleaza produsele trebuie sa fie sanatos si trebuie sa completeze registrul cu vanzarile inregistrate. Cel mai interesant este faptul ca micii producatori vor trebui "sa pastreze documentele referitoare la hrana animalelor".


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.