Amnezia, o maladie nationala

cinci decenii ii domina. O chimie stranie, desigur. Indiferent daca motivatia rezida in lipsa de interes pentru istoria recenta sau reprezinta o incercare psihologic justificata, de despovarare a cugetului, de stergere din constiinta comuna a oprimarilor, chinurilor, impilarilor, minciunilor indurate.
"Minunata epoca de aur"
La noi, amnezia e la ea acasa. Stapana. Tutelara. In atotputernicia sa, precum un detergent universal, curata petele, elimina murdaria, indeparteaza mirosul urat si praful asternut in strat gros peste fapte si intamplari nu prea indepartate. Imbunatatind conditia ambientului, genereaza stari euforice detinatorilor. De pilda, le creeaza unora tendinta de a edulcora trecutul, chiar de a-l idealiza. Recunosc. Imprejurarea ca descopar insi care clameaza patetic aleanuri si nostalgii dupa "minunata epoca de aur" ma arunca in perplexitate. O evoca aparent convingator, cu glas tremurat si ochi lacrimosi, etaland o veneratie de-a dreptul ridicola, jenanta. Nu-i acuz. Ii compatimesc. Oricum, nu ii inteleg. Indeosebi, pe cei care nu s-au numarat printre vechii profitori, adica printre membrii nomenclaturii de partid sau ai Securitatii. Explicatiile nu-si au rostul. Pesemne, laudatorii au uitat. Sau poate se prefac.
Lasitate in fata ideologiei
E dificil de cuantificat in asemenea cazuri cat inseamna inducere, manipulare din partea autoritatilor instalate dupa 1990 (mai putin in intervalul 1996-2000) si cat tine de incapacitatea unora de a face autoevaluari pertinente, estimari corecte ale situatiilor. Fara sa fi pus in aplicare un program de amneziere in masa (atat mai lipsea!), conducerile filocomuniste, direct - prin legi, discursuri si gesturi politice sau indirect - prin anumiti formatori de opinie, au incercat permanent sa minimalizeze impactul, sa atenueze imaginea coroziva a anilor de opresiune dejisto-ceausista. Firesc, succesorii isi aparau sorgintea, mostenirea doctrinara, interesele. Mizau, totodata, pe trecerea timpului, pe efectul uitarii naturale. Au trenat, constant, prin urmare, reformele structurale in domeniile prioritare si s-au ferit sa atace frontal ideologia si puterea anterioara, aplicand asiduu principiul "cine pierde castiga". Au perorat despre continuitate, despre pace sociala, nu despre ruptura. Au evitat cu incapatanare sa condamne explicit, neechivoc "un regim ilegitim si criminal". (Vezi Raportul Tismaneanu).
Tarele comunismului agresiv
Temnitele reeducarii, detasamentele de munca fortata, instaurarea terorii de stat, distrugerea democratiei si a institutiilor democratice, decimarea elitelor, colectivizarea silita, abolirea drepturilor individuale, blocarea frontierelor, demolarea bisericilor reprezinta cateva dintre reperele ce definesc cadrele unui univers concentrational. Cel mai viu in planul perceptiei curente ramane totusi sentimentul dispretului fata de om, fata de conditia umana. Sursa mizeriei zilnice, a subzistentei in umilinta, a jugularii sperantei.
Intr-o cinica opozitie cu realitatea, propaganda de serviciu se straduia sa ne convinga de "virtutile" oranduirii, de "maretele impliniri", de "viitorul luminos", de alte asemenea clisee deformate, punand la bataie serioase fonduri si straduinte.

---

Despre autor: