Triada vederii

Simbolul, Icoana si Fata sunt trei trepte prin care vederea noastra de fiinte cazute ajunge sa perceapa/priceapa absolutul. Acesta este sensul demonstratiei filozofului Vianu Muresan intr-un minunat excurs hermeneutic asupra celor trei concepte1.
Sunt trepte succesive de coborare spre adancul intelesului si, totodata, de inaltare spre divinul care, in marea lui generozitate, se coboara apofatic in simbol. Cele trei verigi ale lantului fac posibila o demonstratie riguroasa, more geometrico, rezultand logic una dintr-alta. Intrucat "Modelul religios preferat de catre modernitate este aceasta cruciada hermeneutica, cucerirea si achizitionarea sensurilor transcendentale printr-o campanie interpretativa", suntem oarecum condamnati sa avem o astfel de abordare a simbolicului. "Schita fenomenologica" de fata ne atrage atentia ca "Textele exista si pentru a vedea, prin ele, forma unor minti". Atrag atentia asupra neintamplatoarei prepozitii: prin ele, si nu in ele. Textul are naturaliter o transparenta care justifica, impune hermeneutica, dincolo-ul. Inaintam totdeauna pe urma cuiva care a mai trecut pe acolo.
Simbolul anunta si enunta, dezvaluie si ascunde, mediaza, in sfarsit. Finalmente, el este teofanie, "spatiu de schimb intre sensibil si inteligibil", dupa formula lui Jean Borella. Prin functia sa mediatoare, simbolul "deschide proiectul unei transcendente". De aici dubla sa functie: de revelator al sensului transcendental si de obiectualitate nemijlocita. "pentru realitatea simbolica a exista inseamna a transcende, ceea ce revine la a inaugura sens. Sensul este apoteoza fiintarii". Cunoasterea prin simbol este o cunoastere holistica, aici nu exista parte si intreg, cum nu exista in Transcendent. "Simbolurile nu sunt fragmente ale Sensului, ci moduri de lectura ale totalitatii lui; icoanele unei transcendente care nu se deschide integral decat in polimorfismul comuniunii simbolice". Exercitiul simbolic este un exercitiu al vederii, al acelei vederi care transgreseaza vizibilul. "Lumea simbolului e prima tesatura/textura care isi aroga o functie de relationare revelatorie, ramanand ca fapt mistagogic o incursiune in lumea divinului". Autorul urmareste acest joc intre real si treptata sa incarcare cu aburul sensului de la marele semnificator. Citandu-l pe autorul celebrului dictionar de simboluri Jean Chevalier, simbolul are functia unui athanor, transforma plumbul in aur. In subtext, intreaga carte este si o interogatie la adresa modernitatii care incepe, se stie, odata cu ruptura de substanta simbolului. De aici necesitatea unui travaliu al memoriei sensurilor si nasterea hermeneutului.

---

Despre autor: