Credinte obligatorii si adevaruri impuse de stat

Saptamana trecuta, Iulia Popovici - altfel o inversunata aparatoare a "dreptului la diferenta" - cerea ca "negarea crimelor dictaturii rosii" sa fie "condamnata prin lege", la fel ca si negarea Holocaustului. Ingrijoratoare aceasta apetenta pentru adevaruri impuse de stat.
Eu nu cred in tabu-uri. Mi se pare absurd ca istoria sa fie scrisa prin decrete. Si sunt convinsa ca orice religie serioasa poate supravietui si fara protectia politiei. Dimpotriva, un sistem de gandire este cu adevarat in pericol abia atunci cand devine dogma - imuabil, incontestabil, fosilizat. Abia atunci nu mai convinge (sau nu mai intereseaza) pe nimeni.
Ar trebui sa invatam sa respectam si parerile cu care nu suntem de acord si, atunci cand e cazul, sa le combatem cu argumente, nu cu amenintarea Codului Penal.
George Damian ne linisteste: Legea Cultelor nu prevede sanctiuni pentru cei care i-ar incalca deja celebrul articol 13. Fapt, in opinia mea, emblematic pentru neseriozitatea si lipsa de profesionalism a legiuitorului. Ambiguitatea textului il transforma intr-o tampenie periculoasa. O lege nu poate fi nici facultativa, nici ambigua. Cine hotaraste ce anume constituie o "actiune de defaimare religioasa"? Sau o "ofensa la adresa simbolurilor" bisericesti? Si, mai ales, dupa ce criterii?
Ce interzicem? Ultimul spectacol al Madonnei? Filmul lui Mel Gibson despre Patimile lui Christos? Sau pe cel al lui Martin Scorsese despre "ultima ispita" a Mantuitorului? "Versetele satanice" ale lui Salman Rushdie? Sau exceptionala "Relatare despre Regele David" a lui Stefan Heym, republicata recent de Humanitas? Toate ofenseaza un segment sau altul de credinciosi. Si lista ar putea continua la nesfarsit...
Oricat ar da-o acum la intors aparatorii Legii Cultelor, ineptul articol 13 exact la libertatea de exprimare atenteaza. Fiindca actiunile concrete - gen vandalizarea lacasurilor de cult - sunt oricum incriminate de legea penala. Nici pana acum nu era voie sa mazgalesti peretii bisericilor sau sa spargi crucile din cimitire. Calomnia si insulta sunt si ele pedepsite, fie ca au sau nu conotatii religioase. Atunci, de ce mai era nevoie de un articol de lege suplimentar? Doar asa, ca sa ne aflam in treaba?
Un consilier de la Cotroceni explica: "Acest articol nu prevede nicio pedeapsa, ci doar respectul pe care il avem fata de simbolurile religioase". Respectul, insa, nu se legifereaza. Se castiga si se educa. Inclusiv (sau mai ales) prin dialog si polemica.
Credinta nu poate fi obligatorie. Nici macar in Dumnezeu, cu atat mai putin in vreun eveniment vremelnic. Mi se pare, deci, stupida si contraproductiva pretentia de a impune prin lege o anumita versiune a istoriei, fie ca este vorba despre holocaust, comunism sau rascoala de la Bobalna. Si ma ingrijoreaza sa constat ca multora le-ar placea sa-si impuna parerile nu prin forta argumentelor, ci prin cea a statului. Iulia Popovici vrea sa dea Basescu o lege care sa-i oblige pe toti romanii sa declare ca regimul comunist a fost criminal, chiar si pe cei care "plang inca dupa epoca secerii si a ciocanului". Nu ma numar printre acestia, dar nu inteleg la ce ar folosi asemenea marturisiri fortate. Sanctionandu-i pe nostalgici nu am face altceva decat sa le demonstram ca, din punctul de vedere al libertatii de opinie, nu am progresat mult fata de epoca in care Adevarul era unic, ca si Partidul.

---

Despre autor: