Inainte de termen, fostul lider al minerilor din Valea Jiului ar putea fi eliberat conditionat dupa aproape zece ani petrecuti dupa gratii. In urma cu doi ani, la cererea lui Cozma, magistratii Curtii de Apel Bucuresti au decis contopirea pedepselor

Inainte de termen, fostul lider al minerilor din Valea Jiului ar putea fi eliberat conditionat dupa aproape zece ani petrecuti dupa gratii. In urma cu doi ani, la cererea lui Cozma, magistratii Curtii de Apel Bucuresti au decis contopirea pedepselor de sapte ani si 11 luni pentru mineriada din 1991 cu cea de zece ani data de instanta suprema in dosarul mineriadei de la Costesti. Pe langa unele fapte penale reale, pentru care a trebuit sa raspunda, Luceafarul Huilei a cam platit pentru toti, fiind singurul lider sindical din Europa care a facut puscarie. Raportul pe baza caruia s-a luat decizia de eliberare conditionata cu aproape 10 luni inainte (venit la doar o jumatate de an de la precedentul, extrem de negativ) precizeaza ca Miron Cozma a avut o conduita buna in penitenciar, a participat la evenimente culturale, a fost actor si a cantat si in corul bisericii. Singura data cand a stat pentru cateva zile in libertate fostul lider sindical le spunea ironic reporterilor ca el a fost liber in inchisoare, "ceea ce nu pot spune si despre voi".

Adrian Roseti, avocatul lui Cozma: "Nu mai poate fi nici un lider"
"Speram ca instanta sa fixeze un termen cat mai scurt si sa admita cererea noastra. Cum am facut-o si pana acum, vom depune toate documentele, evidentierile care demonstreaza ca Miron Cozma a avut un comportament exemplar in penitenciar", ne-a declarat Adrian Roseti, avocatul lui Cozma. Domnia sa a raspuns si unor afirmatii care ridicau problema pericolului pe care l-ar reprezenta acesta daca ar fi liber. "Este in interesul tuturor. Cu sabia deasupra capului eliberarea lui Miron Cozma este si un test pentru toti. Nu pot sa-mi imaginez ce pericol ar mai reprezenta domnia sa, acum dupa atata timp, un om la 50 de ani cu foarte multe drepturi interzise. Nu mai poate fi nici un lider".

Lucian Bolcas: "Are dreptul la acest privilegiu"
Deputatul PRM Lucian Bolcas care a fost la un moment dat si el avocatul lui Cozma considera acum ca "mi se pare normal ca un om care a stat aproape 10 ani in detentiei are dreptul sa se bucure de acest privilegiu. Trebuie insa sa ne intrebam in ce masura factorul politic a contribuit la toata aceasta condamnare a lui Cozma. Eliberarea lui mi se pare o normalitate", ne-a declarat Bolcas. Acum, la atatia ani de la acele evenimente, mai poate Cozma sa ridice din nou Valea Jiului, mai are sprijinul cuiva avand in vedere ca multi dintre "locotenentii" sai l-au tradat si cand multi din cei care au venit cu el in "excursie" la Bucuresti au pus de mult lampasul in cui si au plecat la cules de capsuni?


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.