Drumul vesniciei nu se toceste cu pulberea unei zile. Si asta, nu numai pentru ca, in ciclul fara sfarsit al alternantei de lumina si intuneric care este viata, fiecarui apus ii urmeaza intotdeauna o dimineata, mereu alta si totusi aceeasi in splendo
Drumul vesniciei nu se toceste cu pulberea unei zile. Si asta, nu numai pentru ca, in ciclul fara sfarsit al alternantei de lumina si intuneric care este viata, fiecarui apus ii urmeaza intotdeauna o dimineata, mereu alta si totusi aceeasi in splendoarea bucuriei sale. Ci si pentru ca noua, oamenilor, Creatorul ne-a daruit, printre cele mai de pret daruri, si pe acela al memoriei, liantul capabil sa asigure, in timp, coagularea tuturor clipelor consumate intr-o singura traire. Iar pentru ca omul este eminamente o fiinta sociala, unii dintre noi au primit si harul de a aduna, cu migala si dragoste, margaritarele de memorie ale existentei semenilor spre a le aseza in siragul de fapte indeobste numit istorie. Este ceea ce face in paginile cartilor sale, cu o rara generozitate a inimii, Mihai EPURE. Si, trebuie sa o spunem, dintru inceput, cu o forta greu de asociat in mintea noastra jalonata de prejudecati, finetei si profunzimii analizei. Rezultatul este o istorie ce transcede spatiul rece al evenimentului pentru a pune in prim plan pe acela care l-a creat, omul. Si apeland la un instrumentar deopotriva sufletesc si estetic prin care personajul si intamplarea, reunite in dinamica existentei lor, depasesc conditia unor straini ale caror imagini ne sunt proiectate pe ecranul imaginatiei, spre a ne deveni niste apropiati la ale caror momente de bucurie sau tristete participam nemijlocit, nu doar cu ratiunea, ci si cu inima.
Spuneam, Mihai Epure scrie, esentialmente, istorie. Dar a ales pentru a face asta, nu retorica discursului stiintific, greu accesibila in afara grupului restrans al initiatilor, ci pe aceea a beletristicii, deschisa unui public intr-adevar larg. Alegerea, fericita, a fost determinata de constientizarea nevoii ca, mai ales intr-o epoca in care interesul pentru nevoile spiritului national este tot mai scazut, sa nu fie lasati in uitare cei care ne-au jalonat cu faptele si, uneori, cu jertfa lor, drumul prin veacuri. Ea a fost posibila, si pentru ca, asa cum sugeram dintru inceput, Mihai Epure a putut asocia pentru reusita demersului sau principiul dorintei de a pune in lumina adevarul trecutului si stapanirea mijloacelor estetice necesare pentru a o face.
Din aceasta asociere, intre noblete sufleteasca, rigoare a spiritului si talent literar s-au nascut cartile ce-i poarta pe coperta semnatura. Ele pot forma deja o biblioteca si, neindoielnic, chiar daca tonalitatea generala este lirica, vocatia de poet fiind usor vizibila, fie ca e vorba de note memorialistice, ca in "Japonia, Ikebana de ganduri", de romane, ca in "Dor de Sakura" sau chiar excursuri stiintifice explicite, ca in "Din Carpati pana la Fiji" ce transpune teza sa de doctorat despre istoria relatiilor diplomatice romano-nipone, respectul fata de adevar nu este tradat niciodata.
Literatura, si literatura de cea mai aleasa calitate, in sine, tot ceea ce ne-a prezentat pana acum Mihai Epure constituie o reevaluare a unor importante segmente de istorie romaneasca intemeiata nu doar pe o exceptionala finete a intuitiei, ci si pe numeroase fapte pana acum putin cunoscute sau chiar cu totul inedite, care adauga valorii literare si pe aceea de documentar in care se poate avea absoluta incredere. Romantarea este in acest caz un adjuvant care, facilitand lectura, nu conduce in nici un fel la distorsionarea faptelor. Iubindu-si eroii, personalitati de anvergura unui Constantin Brancoveanu ("Esafodul din Bosfor"), Octavian Goga ("Destin si patimire"), Ana de Noilles ("Amurg la Paris"), Sabin Dragoi ("Melancolie de Rusalii") si, mai ales, generalul Gheorghe Bagulescu ("Dor de Sakura", "Aproape de Soare Rasare"), Mihai Epure nu incearca sa ni-i prezinte altfel de cum au fost acestia in realitate. Si, ridicandu-i pe piedestalul scriiturii sale, el nu face decat sa ii aseze intr-o postura in care calitatile, atat de multe, dar si inerentele lor slabiciuni omenesti, sa iasa si mai bine la iveala.
Este un lucru greu de realizat si meritul reusitei este cu atat mai mare cu cat este imposibil ca autorul sa nu fi fost cercetat, cel putin in cazul generalului Bagulescu, de tentatia transformarii personajului intr-o fiinta idealizata, aflata undeva deasupra micimilor existentei obisnuite.
La aceasta benefica temperare Mihai Epure va fi fost sprijinit probabil de statornica prietenie ce l-a legat de istoricul Dan Smantanescu, una dintre cele mai interesante personalitati culturale ale secolului trecut si alaturi de care a si semnat cateva dintre cartile amintite. Prin fostul secretar particular al marelui Nicolae Iorga, Mihai Epure va fi cunoscut probabil bucuria cercetarii cu migala a trecutului, infinita satisfactie traita in clipa in care, sub colbul adunat peste vreme, descoperi lucruri pana atunci necunoscute spre a le arata lumii.
La un mod simbolic, dar poate nu numai simbolic, e ca si cum ai readuce la viata oameni demult disparuti, a-i face sa traiasca inca o data, imbogatindu-si existenta, la ani si, uneori secole de la moarte, cu fapte si experiente noi.
Evident, exegeza creatiei lui Mihai Epure, pe care discretia cultivata prin educatie l-a facut sa ramana, in ciuda firii sale sociabile, un autor nepreocupat sa iasa in prim planul notorietatii cu orice pret, releva locul cu totul deosebit pe care il acorda spatiului nipon, un univers a carui fascinatie domina cateva dintre cartile sale cele mai frumoase. Se simte, si acest aspect mi se pare cel mai important, ca, avand ocazia sa cunoasca Japonia la ea acasa, Mihai Epure a depasit conditia europeanului obisnuit sa se uite la acest univers al misterelor cu ochiul superficial al turistului. El gaseste rabdarea sa caute si sa gaseasca poarta secreta catre sufletul nipon, pentru ca apoi sa o deschida si sa-si invite cititorul intr-o lume in care descoperim, cu uimire, neasteptate similitudini cu spatiul spiritual romanesc. Caci, dincolo de exotic si de clisee, japonezul, ca si romanul, pastreaza in adancul fiintei sale o aceeasi duiosie indarjita, o aceeasi incredere in posibilitatea de a depasi o dificultate de moment printr-un efort conjugat al bratelor si al mintii, dar si apeland la resursele infinite de energie ale sufletului.
Refacand, peste timp, puntea nevazuta dintre Romania si Japonia, la care, intru inceputuri, de la Spatarul Nicolae Milescu incoace, oameni care Nicolae Xenopol, Nicolae Titulescu sau generalul Gheorghe Bagulescu, Mihai Epure face, cu mijloace literare, un demers diplomatic in cel mai desavarsit sens, asumandu-si si indeplinind rolul de dublu ambasador al celor doua popoare, in masura sa umple prapastia departarii geografice cu singurul produs omenesc pe care timpul nu il poate atinge: dragostea.
Veriga importanta in ilustrul lant uman ce leaga Japonia Orientului de Japonia Europei, cum numea, la 1906, un ziarist britanic Romania, tara ce uimise Batranul Continent prin exploziva sa dezvoltare economica in decursul a doar patru decenii, Mihai Epure si-a obtinut deja locul sau bine determinat in spatiul literar romanesc de astazi. Un loc legitimat de cartile prin care, cu regularitate, fara ostentatie dar cu forta de convingere pe care i-o dau talentul si aplecarea spre cautarea cuvantului ce exprima adevarul, il merita cu prisosinta.
Constient de propria valoare si putin preocupat in a-si clama, cum se obisnuieste, drepturile, el ramane, ca sa citez dintr-o prefata semnata de Mircea Micu la "Evantaie lirice", una dintre putinele sale volume de poezie, "un discret al boom-ului literar, desi cartile sale, ca si aceasta, ii dau dreptul la atentia, admiratia si respectul cuvenite".
Dar, cel putin deocamdata, Mihai Epure continua sa ignore - e bine, e rau? - chemarile inselatoare ale notorietatii, continuandu-si aventura de autentic argonaut al spiritului, o aventura in care, din cand in cand, ne ia tovarasi de drum, fara a ne dezamagi niciodata.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.