O serie de organizatii neguvernamentale au criticat insistent prevederi ale Legii privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor. Reglementarea a fost votata de Camera Deputatilor in decembrie si promulgata de presedinte in 27 decembrie
O serie de organizatii neguvernamentale au criticat insistent prevederi ale Legii privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor. Reglementarea a fost votata de Camera Deputatilor in decembrie si promulgata de presedinte in 27 decembrie. Reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) au salutat noua forma a Legii cultelor, apreciind ca este pentru prima data cand cultele sunt considerate parteneri sociali, iar prevederile acesteia sunt "in spirit european si in acord cu contextul autohton".
Una din cele mai controversate prevederi ale Legii este cea privind "interzicerea oricaror forme, mijloace, acte sau actiuni de defaimare si invrajbire religioasa, precum si ofensa publica adusa simbolurilor religioase", notiune nedefinita explicit in lege. In aceste conditii, unele carti, piese de teatru, concerte, expozitii ar putea fi interzise, au sustinut reprezentantii ONG, exemplificand cu romanul "Codul lui Da Vinci" sau piesa de teatru "Evanghelistii" de Alina Mungiu. Mai mult, actul normativ nu prevede ce for, institutie sau comisie va decide ca s-a petrecut un act de defaimare. A fost invocat si faptul ca, potrivit Legii, incidentele petrecute in interiorul cultului religios sunt rezolvate de legile canonice si nu de cele juridice. "Cultele pot avea organe proprii de judecata religioasa pentru problemele de disciplina interna, conform statutelor si reglementarilor proprii. Pentru problemele de disciplina interna sunt aplicabile in mod exclusiv prevederile statutare si canonice", se spune in actul normativ. Dupa ONG romanesti si o serie de institutii internationale au criticat aspru Legea.
IRPP: "Atac flagrant la adresa libertatii de religie"
Institutul pentru Religie si Politici Publice (IRPP), cu sediul la Washington, considera ca Romania are "cea mai proasta lege din Europa referitoare la religie" si il acuza pe seful statului ca, promulgand legea cultelor, nu si-a respectat promisiunea electorala de a se distanta de comunism, informeaza NewsIn. "Promulgarea acestei legi de catre presedintele Basescu este un atac flagrant la adresa libertatii de religie si a drepturilor fundamentele si demonstreaza distantarea nesemnificativa sau chiar absenta oricarei distantari de precedentele regimuri comuniste, pe care (Basescu - n.r.) o promisese in timpul campaniei sale electorale", declara presedintele acestui institut, Joseph K. Grieboski, potrivit unui comunicat datat 3 ianuarie si preluat de site-ul Christian Newswire.
"Presedintele Basescu si Parlamentul roman au inzestrat in acest fel Romania cu cea mai proasta lege a cultelor din Europa", considera presedintele Institutului pentru Religie si Politici Publice. Legea a fost trecuta rapid prin Parlament in 13 decembrie 2006, iar site-ul Presedintiei romane a anuntat ca a fost promulgata in 27 decembrie, precizeaza comunicatul organizatiei americane, care adauga ca "presa din Romania a acordat putina atentie legii, in profida neregulilor procedurale in timpul votului din Parlament". Noua lege contrazice Constitutia romana si alte legi aflate in vigoare, precum si instrumente recunoscute pe plan international in domeniul drepturilor omului pe care Guvernul roman are obligatia de a le respecta, afirma Institutul pentru Religie si Politici Publice.
Organizatia de la Washington aminteste de prevederea din legea cultelor potrivit careia un grup religios trebuie sa aiba un numar de circa 22.000 de membri, adica 0,1 la suta din populatia Romaniei, si apreciaza ca stabilirea acestui prag face ca Romania sa aiba cel mai restrictiv sistem de inregistrare religioasa din Europa. "Graba subita de a vota si de a promulga aceasta legislatie ridica semne serioase de intrebare in ceea ce priveste recenta miscare pozitiva a Romaniei in directia democratiei si a protectiei drepturilor fundamentale ale omului", afirma Grieboski. "Romania nu mai poate fi considerata un stat care acorda libertate de religie, asa cum a fost considerata pana acum", conchide presedintele Institutului pentru Religie si Politici Publice. Si site-ul BosNewsLife.com, din Ungaria, relateaza despre legea cultelor din Romania si despre pozitia exprimata de Institutul pentru Religie si Politici Publice de la Washington, precizand ca legea va fi contestata la Curtea Constitutionala si chiar la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului (CEDO). (Anca HRIBAN)
n
Critici in Congres
Presedintii Comisiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (Comisia Helsinki) au adresat in 20 decembrie o scrisoare presedintelui Traian Basescu, cerandu-i sa retrimita Parlamentului Legea privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, considerata in dezacord cu legislatia europeana. Potrivit scrisorii citate de Mediafax, presedintii Comisiei - senatorul Sam Brownback (foto) si congresmanul Christopher Smith - se declara ingrijorati de "deficientele serioase ale legislatiei", si cer presedintelui Traian Basescu sa nu promulge Legea privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor in forma actuala, ci sa o retrimita Parlamentului, pentru revizuire. "Daca legea privind libertatile religioase si statutul cultelor va trece in forma actuala, Romania va fi tara cu cel mai greoi sistem de inregistrare religioasa (a noilor culte-n.r.) din cele 56 de tari ale OSCE", se mentioneaza in scrisoarea reprezentantilor Comisiei. De asemenea, Brownback si Smith considera ca legea este incompatibila cu angajamentele Romaniei fata de OSCE in privinta libertatilor religioase. Comisia Helsinki este o agentie guvernamentala a SUA, care monitorizeza progresele inregistrate in implementarea Acordurilor Helsinki din 1975. (A.H.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.