Tainele unui diplomat

Inainte de a pleca, Dodo a avut grija sa se revanseze pentru marea pierdere pricinuita la inceputul anului: ruperea contactului cu Biblioteca R.F. Germania. Mi-a aranjat o legatura cu un strain, despre care am aflat abia la Securitate ca este diplomat. Cu Dodo, stabilisem si un cod de comunicare. Daca materialele pe care i le trimiteam ajungeau la el, urma sa-mi spuna ca a primit "vederile". Dupa sosirea in Statele Unite a reusit sa ma prinda la telefon de cateva ori si la un moment dat mi-a dat semnalul ca "legatura" mergea. Primise deja doua materiale.
Am inceput sa ma intalnesc cu Jesus Gerardo Camacho - Vaca, diplomatul mexican, conform intelegerii concepute de prietenul meu. Veneam amandoi in Parcul Aviatorilor cu doua ceasuri inaintea orei fixate prin convorbirea telefonica prealabila. Il sunam intotdeauna eu. Aveam textele intr-un plic, pe care i-l dadeam doar in momentul despartirii. Pana atunci, ne plimbam incet pe aleile parcului, discutam despre situatia din Romania, despre ce se mai intampla in lume, despre schimbarile din lumea comunista, care incepeau sa devina spectaculoase. Toate acestea, pana in ziua de 24 decembrie 1987.
Va trebui sa sar peste timp. La inceputul anului 1990 am incercat sa ajung la dosarul meu de urmarire informativa, fara sa am vreun succes. Avand in vedere cine a fost ani de zile la conducerea tarii si a SRI, nu am mai facut astfel de demersuri pana la schimbarile care l-au pus in fruntea Serviciului Roman de Informatii pe Costin Georgescu, in 1997. Inainte insa, in 1996, mi-am dat seama ca macar la Ministerul Public pot gasi ceva: dosarul penal. L-am cerut si, intr-adevar, l-am primit in acelasi an. Un dosar cu cateva zeci de file, cu mandate, ordonante, note si o selectie din declaratiile mele cu care ma mai ajut pentru a situa in spatiu si timp, mai precis, cele intamplate.
In prima parte a dosarului m-a intampinat o NOTA scrisa la o claviatura cu litere foarte mari, tipul de masina despre care auzisem ca se utilizeaza pentru Comitetul Central. Conform documentului, am fost retinut in ziua de 24 decembrie 1987, in timp ce incercam sa ii predau secretarului II cu probleme politice la Ambasada Mexicului - asa am aflat prima oara care este statutul strainului cu care eram in legatura - mai multe materiale. "Inscrisuri cu continut dusmanos la adresa statului nostru" - noteaza ofiterul, urmand stilul institutiei si epocii - "ce urmau sa fie predate diplomatului mexican si care erau adresate lui Vlad Georgescu, director al sectiei romane a postului de radio autointitulat <<Europa libera>> si Vulcan Teodor, cetatean roman emigrat in SUA in august 1987". Dar nu aceasta coborare in lumea poncifelor unei epoci deja de multisor apuse m-a frapat, ci urmatorul pasaj pe care-l reproduc: "Cu acelasi prilej, J.G. Camacho-Vaca i-a solicitat lui Andreescu G. sa culeaga date si sa intocmeasca materiale privind: cifrele productiei anuale de cereale; efectele negative ce le-ar avea de suportat economia romaneasca in conditiile modificarilor intervenite in ultimul timp in politica economica a unora dintre statele membre ale CAER; evolutia relatiilor R.S. Romania cu URSS in contextul nerevalidarii de catre SUA a clauzei natiunii celei mai favorizate pentru tara noastra; probleme nefacute publice din istoria interbelica si postbelica a Romaniei; alte aspecte de ordin social-politic".
Infractiunea de tradare prin transmitere de secrete
Or, aparitia acestui pasaj in "Nota" din dosarul de urmarire penala era foarte stranie pentru mine. Eu ma intalneam cu Gerardo Vaca pentru a trimite, prin el, catre Dodo si Europa libera, texte cu caracter anticomunist si anticeausist. Acesta era singurul motiv si singurul lucru stabilit. In timpul plimbarilor prin Parcul Aviatorilor discutam, cum am spus, despre ce se intampla in tara si prin lume. Eu insumi il intrebam pe mexican diferite lucruri. Printre curiozitati: cat se cunostea afara despre ce se intampla in tara, cat de adanci se considerau in strainatate a fi fost tensiunile din blocul comunist, cum evolueaza imaginea lui Ceausescu in principalele capitale occidentale, cum poate fi ajutata rezistenta din Romania. El m-a chestionat parand foarte curios despre revolta de la Brasov. In toamna anului 1987, Ceausescu anuntase o recolta mirobolanta de cereale, spre 30 de milioane de tone, cifra in care nu credea nimeni - numarul milioanelor crestea de la o saptamana la alta -, si Gerardo Vaca se arata foarte mirat, cat o fi cea reala. Iar la una dintre cele cinci intalniri avute cu diplomatul mexican pana in momentul arestarii, am dezbatut intens impactul perestroikai si mai general, al politicii URSS asupra Romaniei si intregului sistem comunist.
Acesta era contextul in care m-am gandit sa cercetez astfel de teme. Am ajuns sa finalizez doua analize la care facea referire implicita Nota Departamentului Securitatii Statului (DSS): una, despre recolta probabila de cereale (diferita desigur de cea a propagandei), alta, despre impactul ultimelor schimbari din CAER asupra Romaniei. Le-am facut cu o mare placere, caci erau o provocare. Trebuia sa valorific la maxim cele mai firave informatii, pe baza unui lant de rationamente foarte asemanator cu cel cu care lucram in stiintele empirice. M-a amuzat peste cateva luni faptul ca unul dintre ofiterii care ma interogau nu intelegea de ce am folosit trei evaluari distincte. Lucrasem cu trei tipuri de surse si trei seturi de date ca sa arat ca toate converg spre o cifra situata pe undeva intre 16 si 19 milioane tone. (Am aflat dupa revolutie ca intr-adevar, recolta de cereale din 1987 ar fi fost de circa 16 milioane.) Or, daca am stabilit o data care ar putea fi cifra, se intreba el, de ce le-am incercat si pe celelalte? Anchetatorul nu putea nicicum sa gaseasca motivatia.
Numai ca dezbaterile mele cu Gerardo Vaca pe o tema sau alta aveau loc printre copaci. Nu era nimeni la o distanta de zeci de metri. Numai el stia ce vorbim, impreuna cu mine. Si s-a mai intamplat ceva. Chiar in perioada discutiilor din Parc, de cele mai multe ori pe inserat, un coleg de la serviciu, un tip extrem de amuzant care-i facea aproape zilnic pe colegii din birou sa rada in hohote, a inceput sa plaseze sugestii cu privire la recolta agricola din anul care ma interesa pe mine. Chiar le-am folosit in variantele mele analitice. Pe vremea aceea le retinusem pentru utilitatea lor, ulterior am inceput sa le fac loc in puzzle.
La care se adauga inca un mic amanunt. Gerardo Vaca m-a intrebat la un moment dat daca am nevoie de bani. Se oferea sa ma ajute. I-am spus, desigur, nu. A facut-o o singura data, dar era suficient sa imi trezeasca mirarea. In sfarsit, pentru a completa contextul, mai amintesc ca tot dupa revolutie am primit de la Dodo copii dupa materialele trimise pe vremuri, iar mai tarziu m-am uitat in arhiva "Europei libere". Ajunsesera si la un destinatar, si la celalalt, toate textele trimise de mine, mai putin cele doua analize care apareau in fruntea Notei DSS: privind recolta agricola si impactul schimbarilor in CAER. Totusi, si cele doua lucrari fusesera date diplomatului.
Dupa eliberare, prin vara lui 1988, mi s-a intamplat sa-l zaresc pe Gerardo Vaca conducand in viteza masina pe bulevardul Oltenitei. M-am gandit: daca pe mine m-au arestat pentru trimiterea prin ambasada a textelor incriminate ca dovada a infractiunii de tradare, atunci de ce el nu a fost declarat persona non grata? Mi-era la fel de limpede atunci, cum imi este si acum, ca astfel de masuri nu se iau decat in cazuri exceptionale. A ramas insa in memorie imaginea masinii sale circuland rapid. Alaturi de o multime de alte detalii, aceasta creeaza o sugestie insinuanta. Una dintre explicatiile banale ale retinerii mele era ca diplomatul mexican a participat la operatiune, santajat sau nu. Cum toti au dreptul la prezumtia de nevinovatie, aceasta a ramas o ipoteza ascunsa chiar in mine insumi. Cand am citit, totusi, in anul 1996, Nota DSS despre care am vorbit, ipoteza a capatat oarecare greutate. M-a urmarit. Nu am vorbit despre ea niciodata. De abia in timpul scrierii acestui serial a aparut un element nou care le pune capac, ca sa zic asa tuturor.
Povestioara dosarului distrus
Odata cu numirea noii conduceri a Serviciului Roman de Informatii in 2006, m-am adresat institutiei din nou, cerand dosarul meu de urmarire informativa. Intrucat CNSAS, caruia ma adresasem de asemenea, declara ca nu-l gaseste in arhive, am publicat o scrisoare deschisa proaspatului Director al Serviciului, iar apoi m-am adresat direct, caci "acolo" era, evident, cheia a ceea ce cautam. Recunosc ca atat George Maior, cat si ceilalti cu care m-am intalnit s-au comportat cu o deplina curtoazie. Au dat "cazul" la rezolvat, si iata ce am primit la 2 noiembrie 2006.
Mi-a sosit o scrisoare in care se afirma ca dosarul de urmarire informativa nu ar mai exista, intrucat "nu a fost clasat in arhiva, deoarece a fost distrus in timpul evenimentelor din decembrie 1989, conform declaratiei mr. Tonescu Alexandru, fost ofiter al Directiei a III-a a Securitatii, publicata in ziarul <<Romania libera>> din 19.12.2003. Avand in vedere ca la acea data dosarul se afla la ofiterul de caz si nu fusese clasat la arhiva, se poate afirma cu certitudine ca nu a fost microfilmat." (Maiorul Tonescu decedase intre timp.).
O prima ciudatenie era faptul ca SRI, in loc sa se refere la ordine interne si procese verbale de aplicare a masurilor, invoca declaratii din presa. Se facea totusi referire si la un document. In arhiva SRI se gasea fisa de evidenta privind deschiderea unui dosar, a carei copie am primit-o in acelasi plic. Am parcurs-o incet si am vazut ca initierea, de catre Directia a III-a, a dosarului de urmarire informativa ar fi avut loc la... 28 noiembrie 1987. Mai exista o informatie socanta. Rubrica "Esenta informatiilor" avea ca motivatie: "suspect a fi agent al diplomatului mexican <<Albu>>".
Cu alte cuvinte, SRI imi raspundea ca mi s-a deschis un dosar de urmarire informativa de abia cu trei saptamani inainte de arestare. La intrebarea "Unde-i dosarul meu pe care-l tot caut?", SRI ma informa ca da, a existat, va dam si dovada care arata de ce dosarul nu avea cum sa fie microfilmat - de vreme ce, deschis atat de tarziu, era in lucru la revolutie. Cand a si fost distrus. Echipa tehnica a SRI a pregatit un scenariu pe care l-o fi gandit, probabil, foarte inteligent.
Or, toate acestea reprezinta, pur si simplu, o nonsalanta negare a evidentelor. Cum poate cineva sa sustina ca anchetele din 1979-1980, cand a trebuit sa raspund unor ofiteri, s-ar fi facut fara deschiderea, anterior, a unui dosar de urmarire informativa la Directia I a Departamentului Securitatii Statului, care se ocupa de "pericolele" interne? Metodologia obliga la asemenea masuri. Ofiterii cu care discutasem pe atunci posedau un numar de informatii care aratau existenta deja indelungata a haituirii informative. Tot ceea ce reprezenta o opozitie la regim intra sub ochiul Directiei I. Cum puteau relatiile mele din anii '80 cu cei ce depusesera cereri de emigrare, cu Constantin Noica si cu cei apropiati lui, cu Carmen Popescu implicata in miscarea SLOMR, sa nu fi condus la crearea unui dosar de urmarire informativa la aceasta directie?
Directia a III-a se ocupa de contraspionaj. Din momentul in care intrasem in contact cu un diplomat suspectat pentru activitati "inamicale", deschiderea unui dosar era fireasca. Intr-un asemenea caz, Directia a III-a urma sa preia informatiile de la Directia I, urmand ca dosarele existente sa fie lucrate de cele doua directii in paralel. Aceasta era metodologia.
Ramane intrebarea de ce deschiderea celui de-al doilea dosar a avut loc atat de tarziu, la 28 noiembrie 1987? In acel moment se cunostea foarte bine natura activitatilor mele impotriva regimului. Intr-una din seri, intorcandu-ma de la intalnirea cu Gerardo Vaca, pe partea Parcului dinspre Muzeul Antipa, am vazut o Dacie parcata inutil pe spatiul verde. Mi-era clar rolul celor patru insi care stateau linistiti in masina. Am vazut cel mai clar figura barbatului de la volan, inalt, puternic. Era chiar echipa care avea sa ma aresteze in decembrie, iar soferul de atunci, ofiterul care mi-a pus catusele. Vazusem masina parcata inainte de 28 noiembrie 1987.
Sa presupunem ca fisa de evidenta e una reala. In acest caz, toate elementele converg spre ideea ca in lunile septembrie-octombrie 1987, Securitatea a montat totul ca sa ma striveasca cu o acuzatie de "tradare". Ca nu legatura mea cu mexicanul era problema, ci cele scrise, o arata nu doar bunul simt, ci si concret comportamentul anchetatorilor in inchisoare. Cel care conducea investigatiile, Mihai Popa, mi-a scos la un moment dat, din fiset, copia xerox a eseului "Paranoia si prestatie sociala" si a intins-o catre mine rastindu-se: "Vezi ce scrie aici? Ce sunt astea?" Nu indraznea sa spuna numele lui Ceausescu. Nu am auzit pe nimeni in toata perioada cat am stat la Rahova rostind numele celor doi conducatori comunisti. Mihai Popa parea ca transpira doar pentru ca vedea scris "Ceausescu" acolo, intre randurile care-l balacareau pe conducator.
Prin jocul actual, SRI produce, dandu-si sau nu seama, un scenariu calomniator. Cand va disparea memoria vie, un cercetator inocent va trage concluzia ca, avand in vedere fisa de evidenta si dosarul de urmarire penala din arhive, conforme una cu celalalt, in cazul meu Securitatea a avut de tratat un suspect de spionaj. Dosarul Directiei a III-a de contraspionaj a fost distrus, dosarul de urmarire informativa al Directiei I este pitit la actualul SRI, raman doar "probele" acuzatiei. Frumoasa schema: se lanseaza materialul care introduce banuiala si se elimina orice materiale care ar inlatura-o.
Cum aveam sa-mi imaginez, in 1987, macar o frantura din cele povestite mai sus? Cum sa-mi imaginez caderea regimului? Sute de mii de oameni sa umple peste doi ani strazile Timisoarei, Bucurestiului si a altor orase? Cei doi tirani sa fie secerati de un pluton de executie? Romania sa aleaga in trei alegeri, ca presedinte, un fost aparatcik, iar urmasa Securitatii sa manipuleze oamenii si dosarele la 16 ani de la o revolutie anticomunista? Un singur lucru prevedeam in toamna anului 1987. Ca vor trece doar cateva luni pana cand voi fi arestat.
EPILOG
Am fost retinut pe 24 decembrie 1987, acuzat de "tradare" (art. 157 Cod penal), dar scos din detentie in urma interventiilor externe la 27 ianuarie 1988, pentru a fi cercetat in stare de libertate. Pana in toamna anului 1989, am mai reusit sa trimit texte publicate in presa internationala, am facut greva foamei in semn de protest fata de situatia drepturilor omului in Romania, am dat interviuri mai multor ziaristi straini. In octombrie 1989 am fost trimis in domiciliu fortat la Buzau, iar pe 22 decembrie, de dimineata, am fost adus din nou in Rahova 39, unde am fost supus procedurilor de arestare. In jurul orelor 13:00, cateva minute dupa fuga lui Ceausescu, mi s-a spus ca sunt liber.

---

Despre autor: