Compania LG Electronics, lider mondial in domeniul electrocasnicelor si al comunicatiilor mobile, a anuntat lansarea monitorului 3D din gama Flatron, M4200D. Monitorul va fi introdus pe piata la un pret de aproximativ 11.000 de euro, dar se preconize
Compania LG Electronics, lider mondial in domeniul electrocasnicelor si al comunicatiilor mobile, a anuntat lansarea monitorului 3D din gama Flatron, M4200D. Monitorul va fi introdus pe piata la un pret de aproximativ 11.000 de euro, dar se preconizeaza ca pretul va scadea odata cu cresterea cererii, potrivit unui comunicat LG.
M4200D este dotat cu diagonala de 42 de inci si tehnologie avansata ce permite vizionarea imaginilor 3D fara a necesita utilizarea ochelarilor speciali, modelul fiind primul monitor 3D introdus de LG pe piata. Monitorul 3D face parte din gama display-urilor de ultima generatie oferite de LG si sustine strategia companiei de a lansa produse inovatoare.
Monitorul LG 3D din gama Flatron este dotat cu filtrul 3D biconvex ce furnizeaza imagini auto-stereoscopice care ofera cea mai dinamica experienta 3D. Pentru a percepe o imagine 3D cu o adancime de peste 50 de cm, M4200D necesita o distanta de vizualizare de 3 pana la 7 metri.
Datorita utilizarii a 25 de perspective pentru o singura imagine, monitorul afiseaza imagini 3D de calitate superioara, extrem de apropiate de perspectiva reala. M4200D este ideal pentru proiectia de spoturi 3D in locuri cu trafic intens si zgomotoase, cum ar fi mall-urile sau terminalele din aeroporturi. Primele monitoare 3D sunt deja utilizate in aeroporturile internationale Kimpo si Seul si intr-unul dintre cele mai mari si mai populare mall-uri din Coreea.
LG estimeaza ca introducerea monitorului 3D Flatron pe piata din Europa si din America de Nord va avea loc in luna mai a anului 2007, acesta fiind disponibil atat pentru uz comercial, cat si pentru advertiseri. Ca parte a strategiei de dezvoltare, LG intentioneaza sa introduca pe piata televizoare 3D si instrumente de videoproiectie 3D pentru mediul business, facilitand acestora posibilitatea de a produce propriile filme, jocuri si reclame 3D. In viitor, tehnologia 3D se va orienta si catre Internet si televiziune, LG intentionand sa lanseze pe piata si televizorul 3D IPTV.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.