VIP-urile prezente miercuri seara in "Groapa" au avut cuvinte de lauda pentru performanta lui Dinamo, care a reusit mai multe lovituri: calificare, victorie in fata unui adversar cu nume si reducerea diferentei de puncte fata de Germania in clasam
VIP-urile prezente miercuri seara in "Groapa" au avut cuvinte de lauda pentru performanta lui Dinamo, care a reusit mai multe lovituri: calificare, victorie in fata unui adversar cu nume si reducerea diferentei de puncte fata de Germania in clasamentul coeficientilor UEFA.
Actionarul dinamovist Vasile Turcu a declarat ca isi doreste ca Dinamo sa castige si cu Tottenham si sa incheie grupa G pe primul loc. "E normal ca, dupa rezultat si dupa cum a jucat echipa, sa fiu fericit. Mergem la Londra sa luam trei puncte, sa mergem la tragerea la sorti de pe primul loc din grupa. Este cel mai bun rezultat al lui Dinamo din ultimii 16 ani si trebuie sa ne bucuram pentru asta", a spus Turcu. Directorul general al FRF, Ionut Lupescu, a afirmat ca a tinut cu Dinamo la meciul cu Leverkusen, dar ca i-ar fi parut bine si daca germanii ar fi reusit sa egaleze. "Am tinut in primul rand cu Dinamo, sigur, dar m-as fi bucurat ca si Leverkusen sa mai dea un gol, pentru ca toata lumea sa fie fericita", a declarat oficialul FRF, care in cariera sa de jucator a evoluat atat la Dinamo, cat si la Bayer. Presedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat ca a fost convins ca Dinamo va invinge pe Bayer si se va califica in primavara europeana. "Dinamo a aratat ca o echipa puternica, a jucat bine, dovada ca nemtii nu au tras nici un sut pe spatiul portii. Dinamo are organizare buna, mai putin cativa huligani din galerie care nu au ce cauta pe un stadion de fotbal. Sigur depasim Germania la coeficient", a declarat Dragomir, care in timp ce acorda declaratii a fost injurat de suporterii dinamovisti. "Hai, ca nu se mai poate vorbi cu o mana de derbedei", a incheiat Dragomir. La meci au mai asistat, printre altii, Adriean Videanu (primarul Capitalei), Adrian Nastase (fost premier al Romaniei), Victor Piturca (selectionerul Nationalei) si Viorel Paunescu (presedintele FR Natatie), toti laudand performanta reusita de Dinamo. (MIG)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.