Au relatii sus-puse, sunt foarte bine imbracate si sunt mostenitoarele unor averi care ar ispiti pe orice pretendent: sunt tinerele debutante care si-au facut aparitia la Balul Crillon din Paris. La sfarsitul saptamanii trecute, inalta societate p
Au relatii sus-puse, sunt foarte bine imbracate si sunt mostenitoarele unor averi care ar ispiti pe orice pretendent: sunt tinerele debutante care si-au facut aparitia la Balul Crillon din Paris. La sfarsitul saptamanii trecute, inalta societate pariziana, si nu numai, a participat la un faimos bal anual, denumit si Balul Debutantelor, unde, aidoma secolelor trecute, tinerele de sange albastru isi fac debutul in societate.
Desi traditia s-a pastrat, unele lucruri totusi s-au schimbat: profiturile evenimentului ajung acum la o fundatie de caritate, iar printre invitatii de seama nu se numara acum numai familii de sange albastru, ci si mult mai pragmaticii miliardari de succes.
Situat in apropierea Place de la Concorde, unde aristocratii francezi si-au pierdut capetele pe ghilotina, hotelul Crillon i-a gazduit acum pe cei de sange albastru din secolul XXI care s-au intalnit cu unii dintre cei mai puternici oameni de afaceri ai momentului.
Selectate pe lista de invitati datorita educatiei impecabile, cu nume de cele mai multe ori greu de pronuntat si cu parinti miliardari, debutantele de anul acesta au venit la Paris din 14 tari, toate avand intre 17-21 de ani, relateaza presa britanica.
Printre cele care - pentru o noapte - au renuntat la blugi si tricouri in favoarea unor rochii de gala semnate de nume celebre ca Chanel, Dior, Lacroix sau Dolce & Gabbana se numara contesa Sofia de Pahlen, nepoata legendarului Gianni Agnelli (care a fost actionar majoritar la Fiat); Julie Boeri, al carei tata, Michel, este membru al consiliului de Coroana al Monaco precum si Eppie si India Windsor-Clive.
Se pare ca regina balului a fost indiscutabil - dupa spusele martorilor - Hannah Olivennes, fiica de 18 ani a actritei Kristin Scott Thomas si a ginecologului Francois Olivennes.
Jucandu-se cu bratarile ei de piele, care ulterior au fost indepartate si inlocuite cu diamante de la Adler, bijutierul si sponsorul evenimentului, Hannah Olivennes, care este studenta la Sorbona, a povestit inainte de bal ca "pentru mine acest eveniment este doar distractie. Nu incerc sa ma lansez nicaieri si in nimic. Nu am tinut neaparat sa particip, dar imediat ce s-a mentionat numele Chanel, am acceptat. Cine ar putea sa reziste tentatiei de a fi printesa pentru o noapte?".
Mama debutantei, actrita Scott Thomas a declarat la randul ei ca "pana acum am crezut ca astfel de evenimente sunt de moda veche si sunt uluita ca inca se mai organizeaza astfel de baluri. Fiica mea a decis ca vrea sa vina, si cred ca, dupa ce a suportat consecintele intrarii mele in lumea filmului, era vremea sa aiba si ea momentul ei de glorie".
Inca de vineri dimineata, debutantele au intrat in adevarate sesiuni non-stop de coafura, cosmetica, probe la rochii, repetitii si nesfarsite sesiuni foto. Si toate acestea inainte sa fie "oficial" prezentate in societate.
Ruriko Nakahara, singura fata japoneza de la bal, a descris ulterior experienta ca fiind "ca si cum mi s-ar fi indeplinit toate visele. Este minunat ca am intalnit atat de multe fete din tari atat de diferite".
Alte fete au vazut evenimentul ceva mai serios. Caroline Ghosn, fiica de 19 ani a presedintelui Renault si Nissan, este de parere ca "e divin sa fi in centrul atentiei si sa imbraci atatea rochi fabuloase. Insa eu personal consider ca e important pentru mine sa fiu aici pentru ca, fiind libaneza, mi-am reprezentat de fapt tara in lume". Fetele au dansat cu tineri cavaleri cu nume exotice, cum ar fi printul Francesco Ruffo di Calabria, Rodrigo Olaechea sau Pierre Martin-Saint-Etienne.
Urmatorul bal al debutantelor va avea loc la New York, la Waldorf-Astoria pe data de 29 decembrie. Printre debutante se va numara si nepoata presedintelui, Ashley Bush, precum si alte nume celebre.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.