Riscurile unei oportunitati regionale

Controlul marilor redevine o componenta centrala a puterii strategice nationale. Anumite dimensiuni ale marilor contribuie la intarirea puterii statale in plan international si la dezvoltarea securitatii regionale prin controlul rutelor maritime:
Marea ca "zona tampon"
Axa care porneste din Atlantic spre Mediterana si Marea Neagra s-ar putea transforma intr-o "zona de siguranta" care sa protejeze spatiul european de "noul arc de criza" din Maghreb spre Orientul Apropiat si Caucaz. Controlul acestei zone tampon ramane o preocupare majora a tuturor actorilor regionali: de la Conferinta euromediteraneana de la Barcelona (1995), la prezenta Flotei a 6-a americane in Mediterana, pana la initiativele subregionale din Sud-Estul Europei.
Marea ca zona de tranzit comercial si ca resursa naturala
O a doua dimensiune porneste de la premisa ca rutele maritime pot evita spatiile continentale de instabilitate (Balcanii, unele republici din fosta Uniunea Sovietica) si pot asigura in acelasi timp o mai mare rapiditate a fluxurilor comerciale. La aceasta se adauga potentialul intrinsec al platformelor de exploatare maritime, care transforma marea in obiectiv strategic major.
Marea ca spatiu politic
Mediterana poate fi considerata drept un spatiu politic organizat datorita dimensiunii sale securitare bine definite de "flanc sudic" al NATO si datorita impartirii sale teoretice clare pe o axa de decalaj economic Nord- Sud, care separa lumea a treia araba de "prima lume" europeana.
Dimpotriva, Marea Neagra reprezinta actualmente un spatiu deosebit de complicat de manifestare a diferitelor orientari politice si economice. Unii analisti definesc Marea Neagra ca noua frontiera Est- Vest, ultima citadela posibila a expansiunii influentei rusesti. Altii subliniaza importanta luptei ruso-turce pentru resursele economice regionale si castigarea controlului politic asupra Marii Negre si a Caucazului si sustin adoptarea unor masuri menite sa raspunda politicii rusesti de "near abroad". Concomitent, problema delimitarii litoralului la Marea Neagra pentru tarile CSI a dat nastere la o serie de dispute ucrainiano-ruse si ucrainiano-moldovenesti in care tactica "faptului implinit" pare a fi dat rezultatele scontate in ceea ce priveste controlul sistemului energetic local. (vezi problema mutarii frontierei ucrainene cu o suta de metri din litoralul moldovenesc)
Aproape toate tarile cu deschidere la Marea Neagra au de rezolvat dispute teritoriale sau trebuie sa faca fata disensiunilor politice interne (conflictul greco-turc, disputa ruso-ucrainiana asupra peninsulei Crimeea si a impartirii flotei, republica separatista Transnistria sau miscarea abhaza in Georgia, etc). Aceasta instabilitate se extinde si asupra spatiului maritim. In general, aceste conflicte reprezinta consecintele unor dispute istorice, rezolvarea lor rapida aparand ca imposibila in viitorul imediat.
Un proiect destinat sa raspunda acestor probleme si sa asigure conectarea Marii Negre la spatiul de stabilitate al Mediteranei Occidentale a fost stabilit, in 1992, la initiativa Turciei, cu denumirea de Cooperarea Economica a Marii Negre si transformat, recent intr-un ambitios program regional, in Organizatia de Cooperare Economica a Marii Negre.(Yalta, 1998)
In total 11 tari (Bulgaria, Georgia, Romania, Rusia, Ucraina, Turcia, Albania, Grecia, Republica Moldova, Azerbaidjan si Armenia) s-au angajat sa intareasca cooperarea multinationala subregionala bazata pe principiile pietei libere si, in subsidiar, sa-si asigure stabilitatea politica prin schimburi reciproce de informatii, armonizare legislativa si dezvoltare a legaturilor comerciale in regiunea Marii Negre. In plus, 7 tari interesate in regiune au primit statut de observatori (Austria, Egipt, Israel, Italia, Polonia, Slovacia si Tunisia).
Programul larg si ambitios al CEMN acopera domeniile comertului, cooperarii industriale, stiintei si tehnologiei, mediului, transportului, tehnologiilor informatice si de comunicare, schimburilor de informatii economice, dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, standardizarii, energiei, mineritului, turismului, agriculturii si agroindustriilor, sanatatii si produselor farmaceutice. Scopul principal al CEMN este cresterea stabilitatii politice si economice prin intarirea cooperarii regionale.
Astfel, initiativa CEMN este destinata sa raspunda mai multor procese regionale specifice, printr-o folosirea unei bogate si complicate arhitecturi interne:
1. - Anticamera de pregatire pentru admiterea in UE;
2. - Baza de date economice puse la dispozitia tuturor membrilor prin Centrul de Coordonare al CEMN;
3. - Investitii financiare in comertul intra si extra-regional prin Banca de Dezvoltare a Comertului Marii Negre, la care fiecare tara "cotizeaza" in functie de capacitatea sa economica;
4. - Sprijin pentru dezvoltarea cooperarii tarilor din Sud- Estul Europei cu Rusia si tarile CSI;
5. - Armonizarea legislatiilor la standardele UE prin cooperarea parlamentara in cadrul Adunarii Parlamentare a CEMN.
Dincolo de multiplele summit-uri si proiecte adiacente, CEMN se doreste o alternativa "din interior" la crizele zonale, ceea ce presupune premisa capacitatii actorilor regionali de a-si rezolva singuri problemele, atenuata de stipularea obiectivului UE ca premisa a cooperarii.
Studiul riscurilor si al oportunitatilor in zona sud-estului european si a Marii Negre trebuie sa tina seama de o a doua categorie de riscuri, diferite de riscurile la adresa securitatii nationale a statelor, care ar putea fi numite "riscuri ale oportunitatilor" sau "riscuri ale cooperarii". In cazul CEMN, aceste riscuri de cooperare au o natura foarte diferita: de la riscuri institutionale, la riscuri politice si economice, riscuri de perceptie si chiar riscuri normative sau parlamentare.
1. Riscuri institutionale
Modul de luare a deciziilor prin consens, precum si numarul mare de membri ai CEMN, cu orientari si politici nationale diferite, daca nu incompatibile unele cu altele, ar putea sa impiedice realizarea in cadrul CEMN a unor proiecte regionale majore. Neincrederea care domina relatiile bilaterale dintre multe tari SEE poate duce la transformarea Consiliului Ministrilor de Externe al CEMN intr-un mic Consiliu de Securitate ONU, caruia veto-ul reciproc a reusit in perioada razboiului rece sa-i distruga in mare parte flexibilitatea si rapiditatea deciziilor. Mai mult, daca se va inrautati situatia din Cipru dupa livrarea rachetelor rusesti, o organizatie cu Grecia si Turcia membri plini ar putea deveni un adevarat camp de bataie intre cele doua state. Pana in prezent, cele doua tari au reusit sa evite o confruntare diplomatica directa in cadrul CEMN, dar aceasta ar putea surveni oricand. Fara vointa politica de a coopera, CEMN poate reprezenta doar un sprijin pentru proiecte bilaterale sau trilaterale de mica anvergura fara un real impact asupra stabilizarii regiunii. Ca un contraexemplu, exista probleme a caror importanta este recunoscuta in mod egal de catre toti membrii, cum ar fi dezvoltarea infrastructurii regionale sau sprijinul acordat IMM-urilor, desi pentru primul caz, fiecare membru vizeaza favorizarea unui anumit tip de infrastructura si a unor anumite rute (ceea ce poate duce la disensiuni aparent minore ca aceea dintre Romania si Bulgaria, privind locul de amplasare a unui viitor pod peste Dunare)
O anumita neincredere pare a exista si intre CEMN si alte organizatii economice internationale, in special in relatiile cu Uniunea Europeana. Cooperarea Marii Negre a fost gandita nu ca o alternativa la proiectele de integrare economica deja existente, ci ca un proces complementar destinat atingerii unui grad mai mare de integrare in sistemul economic vest-european.(Art. 5 si 7 ale Declaratiei de la Istanbul). Totusi, UE a dovedit un interes destul de redus fata de initiativele CEMN si deoarece zona Marii Negre ramane o regiune declarata de "high risk", investitiile straine in general au fost mici (in 1995, doar de 4874 milioane de dolari).
Un alt risc institutional care constituie o preocupare majora pentru statele membre implica posibilitatea duplicarii initiativelor, datorata numarului mare de organizatii subregionale cu aceleasi arii de preocupare. (troica SEE, CEMN, ICE, Procesul Royaumont, ICES).
2. Riscurile de perceptie
Sunt un amestec intre riscurile institutionale si riscurile politice si pot afecta unele dintre cele mai importante proiecte de cooperare CEMN, cum ar fi lupta contra terorismului si crimei organizate. In primul rand, munca legislativa de adaptare a codurilor penale nationale s-a dovedit a fi un proces lung si dificil.
Perceptiile tarilor implicate asupra a ceea ce inseamna terorismul deriva din realitatile politice interne diferite: pentru Turcia, termenul implica actiunile PKK, pentru Azerbaidjan, organizatiile paramilitare armene, pentru Republica Moldova, separatismul transnistrean, pentru Georgia, separatismul abhaz sau militiile turce acuzate de atentatele nereusite impotriva lui Sevarnadze. Definirea clara a terorismului si adoptarea unor masuri concrete impotriva acestui fenomen sunt obiective generatoare de polemici atata vreme cat exista sprijin popular la nivel national in favoarea unor organizatii cel putin controversate ca orientare. (Populatiile Macedoniei si Albaniei au sustinut Armata de Eliberare din Kosovo)
Absenta consensului in proiectele politice si diplomatice subregionale (vezi incapacitatea ministrilor SEE de a adopta o declaratie comuna in problema Kosovo, la intalnirea de la Istanbul din 8 - 9 iunie 1998) ar putea transforma cadrul CEMN intr- o organizatie de cooperare superflua fara alt rezultat decat risipirea "energiilor" statelor membre. Daca un asemenea scenariu de catastrofa ar deveni real, ar trebui sa ne intrebam cine si-ar dori ca aceasta risipire sa survina?
3. Riscuri politice si economice
Ideea de a folosi un cadru institutional multilateral legitim in scopul cresterii influentei politice statale nu e o metoda noua in plan international. Chiar la inceput, in 1992, CEMN a fost privita ca un pilon al interesului american in rutele de tranzit ale petrolului caspic sau ca o organizatie de inspiratie turca.
Unii analisti considera ca Turcia ar putea utiliza cadrul CEMN pentru o expansiune economica in regiune; altii afirma ca Rusia are un interes istoric in zona Marii Negre, vazuta ca cea mai simpla cale de acces la Marea Mediterana, vechi obiectiv geopolitic al imperiului tarist si al celui sovietic. In plus Rusia s-ar putea folosi de aceasta initiativa pentru a-si asigura prezenta in zona si a-si redobandi hegemonia asupra fostelor state sovietice dintre Marea Neagra si Caucaz. Initiativa Moscovei din 1996, votata in cadrul CEMN si numita "Proiectul gazului metan" propune unificarea sistemelor energetice ale tarilor membre, ceea ce presupune practic (coroborat cu achizitiile Gazpromului) largirea dependentei energetice de Rusia a vecinilor sai.
Interesele Turciei si Rusiei pot intra in conflict deschis in zona Marii Negre, afectand nu doar CEMN, ci intreaga cooperare in Sud-Estul Europei. Aceasta alternativa periculoasa ar insemna translarea balantei de putere din Caucaz in configuratia politica a Marii Negre, cu toate riscurile de securitate pe care o confruntare strategica ca aceasta le-ar presupune. Totusi, CEMN si Sud-Estul Europei sunt departe de eventualitatea unei rupturi ireversibile intre o axa ortodoxa intarita si exclusivista (Rusia-Grecia-Iugoslavia), opusa avansarii musulmane in Europa (pe linia Iran-Azebrbaidjan-Turcia-Albania-Kosovo). Acest gen de teorii sunt destul de exagerate datorita simplismului cu care definesc interesele statale in functie doar de criterii religioase.
Scopul principal: stabilitatea politica
Importanta sprijinului politic si legislativ pentru dezvoltarea proiectelor economice a fost subliniata in Declaratia de la Yalta, ca parte a transformarii CEMN intr-o organizatie multilaterala regionala cu asipratii politice, respectiv completarea democratizarii in societatile in tranzitie.
In acest sens, marele risc pentru dezvoltarea Cooperarii Marii Negre se refera la neglijarea stabilitatii politice ca scop principal al CEMN, in favoarea unei cooperari economice fara nici o coloana vertebrala. CEMN a urmat aceeasi logica liberala ca si Comunitatea Europeana, bazata pe ideea ca o crestere economica sustinuta aduce in mod sigur si o stabilitate politica fundamentata pe consens si democratizare. Falsitatea acestei inferente univoce este dovedita de dificultatile Uniunii Europene in a implementa o politica externa si de securitate comuna dupa summitul de la Amsterdam. Problemele Balcanilor nu sunt de natura strict economica la origine, chiar daca colapsul economic a contribut in trecut la radicalizarea politica interna. Prin urmare, cooperarea economica nu este solutia potrivita pentru orice.
In acelasi timp, unele proiecte economice importante pot intra in contradictie cu alte initiative economice: cum ar putea fi creata o zona de liber schimb in regiunea Marii Negre care sa includa toti membrii CEMN, atunci cand Grecia apartine deja spatiului de liber schimb al Uniunii Europene? O posibilitate ar fi aplicarea standardelor UE in domeniul comertului, tinand cont si de faptul ca majoritatea tarilor CEMN doresc sa se alature Uniunii Europene. Alte propuneri importante, precum crearea unei burse regionale de marfuri, depind foarte mult de evolutiile interne ale economiilor de piata nationale.
Activitatea legislativa a Adunarii Parlamentare a CEMN include armonizarea ambitioasa a legislatiilor nationale privitoare la faliment, comertul intern si international, prevederile antitrust, codul muncii, impozitele si protectia consumatorului. In acelasi timp, exista tari din Sud- Estul Europei in care absenta reglementarilor normative clare afecteaza importante domenii socio-economice; de aceea procesul de armonizare poate fi considerat prematur pentru tarile care nu au adoptat inca nici baza completa a legislatiei economice nationale. Armonizarea economiilor in tranzitie (cu exceptia Turciei si a Greciei) trebuie sa tina cont de existenta unor mari diferente intre acestea: de la economii puternic industrializate (Romania, Rusia, Ucraina), la economii de subzistenta (Albania), pana la sisteme orientate preponderent spre exportul de materii prime (Azerbaidjan). Ce model economic ar fi potrivit pentru toate aceste tari si de asemenea capabil sa valorifice potentialul fiecareia dintre ele?
Toate riscurile mentionate anterior nu pot fi in practica analizate separat, dar am incercat o impartire pe categorii pentru a obtine o abordare mai clara. Riscurile de securitate care ameninta fiecare tara din aceasta regiune pot deveni riscuri regionale, care sa afecteze de asemenea si Cooperarea Economica a Marii Negre. Evolutia CEMN din 1992 pana in prezent, dovedeste totusi existenta unei vointe politice de a coopera (chiar daca interesul acestei cooperari e perceput adesea divergent) care ar putea oferi in timp raspunsul la aceste "riscuri de cooperare", intr-un sens sau in altul, chiar daca rezultatele activitatii CEMN sunt mult mai modeste comparativ cu scopurile declarate initial.

---

Despre autor: