Varujan VOSGANIAN: Reparatii deponentilor CEC pentru autoturisme

Tema despagubirilor pentru persoanele care la data de 1 martie 1990 detineau la Casa de Economii si Consemnatiuni depozite pentru obtinerea unui autoturism Dacia s-a pastrat in actualitate in toti acesti ani, fara ca sa se gaseasca vreo solutie.
Fiecare forta politica aflata in opozitie a sustinut despagubirea persoanelor aflate in aceasta situatie dar, odata ajunsa la putere, a uitat sa-si onoreze angajamentul. Mai mult decat atat, asa cum s-a intamplat in octombrie 2004, pentru a avea totusi un "carlig" electoral, respectivele forte politice, inainte de incheierea mandatului depuneau un proiect de lege care avea in vedere despagubirile. In ultimii doi ani, Parlamentul a dezbatut nu mai putin de cinci propuneri legislative care au avut ca obiect despagubirile respective. Ele fie au fost respinse, fie sunt inca in procedura cu mari sanse de a avea destinul celorlalte.
Numarul total al deponentilor era la 1 martie 1990 de circa 525.000 de persoane. Dintre acestea, cea mai mare parte fie si-au ridicat banii, fie au optat pentru autoturism, venind, datorita inflatiei, cu bani de-acasa. Au mai ramas cam 32.000 de persoane care au sperat intr-o reactualizare a sumelor cu rata inflatiei. In situatia in care aceasta reactualizare s-ar face si valoarea unui automobil Dacia, la calitatea de atunci, ar fi de vreo 3500 de euro, atunci suma totala ar fi de circa 110 milioane de euro, care reprezinta cam 0,1% din PIB. Nu doresc in cele ce urmeaza sa discut despre legitimitatea acestor cereri. Parerile sunt impartite si argumentele, fie pro, fie contra, sunt interesante si adesea indreptatite. Chestiunea fiind atat de controversata, e limpede ca solutia tine nu doar de considerente juridice, ci mai ales de vointa politica. Vrem sau nu vrem sa despagubim pe acesti oameni - asta-i problema.
Eu ma numar printre cei care socotesc ca, in ansamblul masurilor reparatorii pentru abuzurile comise de regimul comunist, acesti oameni trebuie despagubiti. Numai ca solutia gasita de propunerile legislative nu poate fi aplicata. Toate propunerile pornesc de la ideea ca CEC-ul fiind pastratorul banilor, el trebuie sa despagubeasca. Este gresit. CEC-ul poate cel mult sa dea banii inapoi, calculandu-se dobanda pentru cei 16 ani, solutie care nu-i multumeste pe depunatori, dat fiind ca ani de zile (de exemplu 1991-1993) dobanda a fost mult mai mica decat rata inflatiei si sumele rezultate din acest calcul ar fi de numai cateva sute de euro de persoana. Orice tentativa de a inapoia cei 110 milioane de euro din profitul CEC e imposibil de realizat, caci profitul CEC este de numai cateva milioane de euro si ar fi nevoie de peste patru decenii, in conditiile in care tot profitul CEC ar fi utilizat pentru aceasta destinatie, pentru onorarea despagubirilor.
Statul este responsabil pentru ce s-a intamplat si nu CEC-ul. De aceea despagubirile ar trebui platite tot de stat. Si anume prin intermediul unei emisiuni de titluri de stat. Banii obtinuti din vanzarea titlurilor pot fi returnati respectivelor persoane. Sau, pentru a se evita pericolul inflationist, titlurile ar putea fi incredintate direct persoanelor pagubite. Titlurile, cu perioada lunga de maturitate (cel putin sapte ani) ar urma sa fie listate la bursa, astfel incat cei care doresc sa capete banii sa poata s-o faca, iar cei care doresc sa investeasca, sa pastreze titlurile pentru care sa capete si dobanda.

---

Despre autor: