Construirea unui important canal navigabil in partea ucraineana a Deltei Dunarii nu are numai catastofale consecinte ecologice * Problema canalului Bastroe redeschide, in mod acut, vechea si spinoasa "chestiune a Dunarii" * Miza geopolitica este u
Construirea unui important canal navigabil in partea ucraineana a Deltei Dunarii nu are numai catastofale consecinte ecologice * Problema canalului Bastroe redeschide, in mod acut, vechea si spinoasa "chestiune a Dunarii" * Miza geopolitica este uriasa
Distrugerea unei zone unice din punctul de vedere al faunei si al florei, aflate sub protectia UNESCO, ar trebui sa constituie un argument suficient impotriva planurilor ucrainene de redesenare a gurilor Dunarii. Canalul Bastroe este, insa, departe de a fi o simpla problema ecologica, oricat de grava. Pentru a intelege miza reala este necesara, insa, o scurta paranteza, pornind de la viziunea geografului englez Halford J. Mackinder. Veche de un secol, teoria sa - teoria "Heartland"-ului - continua sa influenteze si astazi perspectiva americana asupra Europei Rasaritene. Si noi generatii de strategi militari.
Simplificand mult, am putea spune ca, pentru Mackinder, istoria e o lupta perpetua intre puteri maritime si puteri teritoriale (continentale). Factorul determinant in aceasta lupta este unul geografic: "Omul si nu natura are initiativa, dar natura detine, in mare masura, controlul".
Partile angajate intr-un conflict sunt determinate geografic. Puterea maritima se afla in conflict cu "statul-pivot", statul ce controleaza centrul "lumii-insula". Masa teritoriala euro-asiatica si africana formeaza nucleul acestei World-Island. Controlul asupra acestui teritoriu va permite folosirea unor resurse umane si materiale imense de catre un singur stat in detrimentul tuturor celorlalte. Fiind inaccesibil atacurilor venite dinspre apa si reusind sa ajunga la marile libere, "statul-pivot" va duce la distrugerea balantei puterii in favoarea sa, rezultand de aici o expansiune peste tinuturile marginale euro-asiatice, folosirea resurselor sale imense in constructia unei flote proprii si aparitia la orizont a imperiului mondial.
Lupta pentru controlul lumii
Pornind de la o aplicare a teoriei sale la relatiile conflictuale ruso-britanice de dinaintea primului razboi mondial, Mackinder isi va rafina teoria "statului-pivot" din 1904 cu cea a heartland-ului din 1918, cand si formuleaza celebrul si succintul sau dictum:
Cine controleaza Europa de Est controleaza Heartland-ul.
Cine controleaza Heartland-ul controleaza Insula-Lume.
Cine controleaza Insula-Lume controleaza Lumea.
In termeni pragmatici, e vorba de o lupta pentru controlul Europei de Est intre puterile teritoriale. Puterile maritime vor intra inevitabil in conflict cu castigatorul pentru a preveni accesul la tinuturile euro-asiatico-africane. Intr-una din cartile sale celebre, scrise in 1919, Mackinder tine o adevarata pledoarie geopolitica in favoarea existentei unui lant de state independente in Europa, intre Germania si Rusia, sustinute de puterile maritime (Anglia si SUA). Succesul cartii lui Mackinder a fost remarcabil. Dupa al doilea razboi mondial, actorii s-au schimbat, dar forta de predictie si influenta teoriei au ramas la fel de importante (mai ales in cercurile conservatoare ale noii puteri maritime care lua locul Imperiului britanic). La sfarsitul anilor '80, Zbigniew Brzezinski il cita aproape cuvant cu cuvant pe Mackinder atunci cand declara: "Oricine controleaza Eurasia domina globul. Daca Uniunea Sovietica captureaza periferiile acestui teritoriu, va castiga nu doar controlul asupra unor resurse umane, economice si militare imense, dar si accesul la punctele geostrategice ale emisferei vestice".
Imperiul rus ramane unul din actorii constanti in toate teoriile lui Mackinder sau inspirate din acesta (cum e cea a lui Spykman) si e vazut ca o continuare naturala a imperiului mongol. Cele trei dimensiuni de expansiune istorica sunt aceleasi: spre vest, inspre Polonia, Silezia, Moravia, Romania, Croatia, Ungaria si Serbia, spre sud-vest, catre regiunile dintre Marea Caspica si Hindus si spre China.
Cuplarea fortei (deseori despotica si contrara libertatii, in viziunea lui Mackinder) cu puterea tehnologica si resursele economice si demografice ar pune Rusia intr-o pozitie favorabila in lupta dintre puterile maritime si cele teritoriale. Raspunsul teoretic dat de Mackinder acestei provocari - cel al "puterii amfibii" - avea sa fie pus in practica cu succes de Aliati in al doilea razboi mondial si in perioada postbelica (fiind una din sursele teoretice ale constructiei Aliantei Nord-atlantice). Puterea maritima este legata astfel de controlul coastelor, a locurilor de debarcare si de gurile de varsare ale marilor fluvii continentale.
Odata cu prabusirea Uniunii Sovietice, dupa o serie de ezitari si poate chiar incoerente legate de presupusa disparitie a unui Heartland amenintator pentru puterile maritime, o buna parte a diplomatiei americane pare sa se intoarca spre o viziune de tip Mackinder. Conflictul renascut intre fortele maritime si cele teritoriale cunoaste momente foarte dure in Georgia, Moldova si in alte zone ale periferiei imperiale, de unde tinde sa se extinda acum spre regiunea dunareana.
Lupta surda aflata in plina desfasurare in aceasta parte a lumii, in care, vrand nevrand, ne aflam si noi, se lasa uneori decriptata in astfel de momente de tensiune crescuta. Desigur ca elemente recente ale adevaratului razboi declarat regimului de libertate al Dunarii de catre partea ucraineana au mai existat - vezi ciudata esuare a vasului ucrainean Rostock care a blocat timp de noua ani circulatia pe un canal al Dunarii. Constructia noului canal navigabil Bastroe, care practic transfera controlul gurilor Dunarii statului ucrainean, reprezinta insa cel mai grav incident din ultimul timp.
Romania se afla
in drumul Indiei
"Chestiunea Dunarii", in acceptiunea diplomatiei internationale, a fost formulata in cadrul Congresului de la Viena din 1815, care isi propusese sa hotarasca regimul politic si administrativ al Rinului si al cursului inferior al Dunarii. Circulatia ambarcatiunilor comerciale trebuia sa fie libera, fara restrictii, pe tot parcursul navigabil al Dunarii, cu plata taxelor de rigoare si respectarea autoritatii politiilor fluviale. Libertatea comerciala a Dunarii, factor esential in dezvoltarea si modernizarea Tarilor Romane, a ramas insa doar pe hartie din pricina intereselor rusesti de a dezvolta portul Odessa, in detrimentul tuturor porturilor situate pe malurile Dunarii. Conflictul romano-rus pe aceasta chestiune va izbucni insa cu adevarat de abia in timpul lui Carol I, cel care construieste un lung pod peste Dunare si, mai ales, portul Constantei. Astfel incepe, in epoca moderna, decisiva amplasare - nu doar geografica, ci si economica, diplomatica si chiar culturala - a noii Romanii, pe Dunare. Romania se afla in drumul Indiei - spunea monarhul roman, fidel unei viziuni de geografie politica germana.
Viitorului Romaniei se va lega, de atunci inainte, in mod constient de asigurarea libertatii de navigatie pe Dunare. La 1910, 70 la suta din totalul marfurilor exportate din Romania erau transportate pe Dunare.
In viziunea scolii romanestii de geografie, singura fatada logica a pamanturilor extra-carpatice nu este nici Dunarea, nici Nistrul, ci Marea Neagra si mai ales gurile Dunarii; singurele regiuni de mare importanta istorica sunt cele din jurul gurilor Dunarii.
Deseori formele statale supravietuiesc - ne pune geopolitica, in incercarea ei de a intelege statele ca "forme de viata", aflate in cooperare sau competitie - doar atunci cand sunt capabile sa indeplineasca anumite functii de importanta regionala, continentala sau chiar mondiala. Una din pozitiile-cheie ale Romaniei e orientarea ei dunareana, in sensul deschiderii acestui fluviu spre Marea Neagra si, prin stramtori, spre Mediterana. Aceasta pozitie nu este doar una economica sau politica - legata de slabiciunile si/sau inabilitatile grosolane ale unei elite politico-economice sau a alteia. Ea e una geopolitica, constituind un loc de acrosaj al "puterii amfibii" a lumii. Problema elitei indigene e cea a asigurarii acestei functii in cadrele locale (culturale, etnice etc.).
Dunarea inferioara, Delta, a devenit o zona de razboi in care, pe moment, sunt sacrificati pelicanii, pestii, fauna si flora, patrimoniul biologic al Romaniei. In curand vor fi lovite interesele economice si cele diplomatic-militare.
Romanii sunt ceea ce in antropo-geografia germana se cheama un popor marginal ("Randvolk"). Ei trebuie sa demonstreze continuu ipoteza de la care pleca in perioada interbelica Vintila Mihailescu: "Cu cat statul raspantiei carpato-dunarene va fi mai intreg si mai consolidat, din voia poporului sau in primul rand, dar si cu concursul loial al celorlalti, cu atat supravegherea si apararea acestui spatiu critic al continentului nostru vor fi mai temeinic asigurate".
Pe moment statul roman isi dovedeste totala lipsa de perspicacitate, imaginatie, poate chiar si vointa, in a rezolva problemele ecologice foarte grave cu care ne confruntam, de la Rosia Montana, pana in Delta Dunarii. Este oare elita noastra capabila sa-si asume rolul geopolitic de supraveghere a Estului, cand se dovedeste incapabila sa-si protejeze propriile resurse si patrimonii economice, culturale, ecologice etc?
Transnistria
si Constantinopolele
Primul imperiu pe care l-am putea numi - cu o doza rezonabila de anacronism - ca fiind european, Imperiul Roman, ajuns la forma maxima a expansiunii sale incerca, acum aproape doua mii de ani, definirea unui limes rasaritean al Europei.
Conform cunostintelor geografice si hartilor epocii, istmul dintre Pontul Euxin si marea Baltica ar fi trebuit sa fie foarte ingust, imaginatia geografilor antici continuand Marea Azov cu un golf foarte lung ce se termina tocmai in locul unde s-ar afla Moscova de azi. Traian era sigur ca, implantand o retea de legiuni in zona carpatica, proteja intreaga zona europeana aflata in fata stepelor asiatice.
Frontiera Nistrului, prin apropierea sa de istmul ponto-baltic, a fost multa vreme limita orientala a Europei, sau, mai mult chiar, limita europeana a populatiilor sedentare sau semi-nomade in fata nomadismului stepelor scitice. Portile continentului, spunea Friedrich Ratzel, marele antropogeograf german, au fost campiile sud-estului european: "In aceste campii, de cand se stie, un popor l-a impins pe altul si toate s-au revarsat spre sud sau spre vest." Lucrurile se schimba, cel putin aparent, odata cu explozia expansiunii rusesti inspre vest si sud-est. Intr-o dispozitie aproape mackinderiana, un mare scriitor rus, facandu-se ecoul opiniilor panslaviste, scria prin 1887: "Da, Bizantul trebuie sa ne apartina... Un gigant precum Rusia trebuie sa poata iesi, in sfarsit, din aceasta camera inchisa unde capul i se loveste mereu de tavan, pentru a se lansa inspre lume si a respira aerul liber al marilor si oceanelor."
Un ganditor atat de puternic si subtil precum Dostoievski devenea purtatorul de cuvant al acelui conglomerat nebulos format din misticism rasial, mesianism pseudo-ortodox, ideologia celei de a treia Rome etc. Putem banui ca nu coerenta logica sta in spatele imensei puteri de seductie a acestui conglomerat emotional-ideologic pe care il numim, in lipsa unui termen mai bun, panslavism. Identitatea geopolitica a marelui vecin de la Rasarit - care azi nu insemna strict Federatia Rusa, fiind mai curand o zona difuz imperiala (CSI, "vecinatatea apropiata" etc.) - pare inca legata de starea de spirit care, in secolul al XIX-lea, il facea pe Dostoievski sa creada cu tarie ca, mai devreme sau mai tarziu, "Constantinopolele va fi al nostru".
Criza transnistreana are legatura, in mod paradoxal, si cu Constantinopolul lui Dostoievski. Un moment interesant care a pregatit (alaturi de straniile atentate din autobuzele de la Tiraspol) asa-zisul referendum a fost scandalul scolilor romanesti. Situatia critica a scolilor cu predare in limba romana din Transnistria s-a dezvoltat ca un veritabil bulgare de zapada. S-au taiat apa, gazele, s-au proferat amenintari, de la cele mai voalate la cele mai explicite. Intr-un final, militienii transnistreni au luat cu asalt, cu un succes echivoc, scolile si internatele din Tiraspol, Rabnita etc. Ciudata ineficacitate a trupelor de militie "transnistrene" ce parca nu urmareau doar ocuparea scolilor, ci si declansarea unui scandal regional. Intre timp, comunitatea internationala - OSCE, UE, Statele Unite - adopta pozitii din ce in ce mai transante. Chiar si Ion Iliescu a condamnat "primitivismul feroce" al transnistrenilor.
Totul are un aer straniu si un pic fantomatic daca ne gandim ca partenerul de discutie al comunitatii internationale, al statului roman, e in fapt inexistent. Transnistria e mai mult, sau oricum altceva decat un simplu protectorat rusesc. E o baza militar-mafiota a unuia dintre cele mai ciudate state ale lumii de azi. Daca ar fi sa-l credem pe Alexander Dughin - un geopolitician cu o oarecare priza in anturajul presedintelui Putin - "Federatia Rusa nu are istorie statala, hotarele ei sunt intamplatoare, orientarile culturale sunt tulburi, regimul politic e instabil si confuz, structura economica este fragmentara si dezorganizata, harta etnica este eterogena". Concluzia savantului rus e una nelinistitoare: "Federatia Rusa nu reprezinta statul rus integral".
Frontiera Nistrului - simbol geopolitic
Pozitia Romaniei, stat membru al Aliantei Nord-atlantice, poate deveni una extrem de importanta, in contextul in care frontiera Nistrului redevine un "simbol geopolitic" important in tensiunea ce pare sa escaladeze intre statele maritime si cele continentale. Statul roman ar putea indeplini, credea un eminent antropogeograf interbelic, doua functii geopolitice majore in regiune. In epocile de criza europeana, o functie de aparare, in teritoriile din fata Carpatilor si de pivot de manevra in cazul expeditiilor ofensive. O functie pozitiva in epocile de liniste, adica o actiune de neutralizare si unificare a raspantiei carpatice si a regiunii gurilor Dunarii, prin contopirea, adaptarea si impacarea influentelor, intereselor si tendintelor divergente care se incruciseaza aici (Vintila Mihailescu).
Referendumul transnistrean, atentatele teroriste, inchiderea si deschiderea frontierelor cu Ucraina, scandalul desfiintarii scolilor romanesti din Transnistria, constructia canalului navigabil Bastroe, popularea Insulei Serpilor cu "pescari" ucraineni etc. duc la transformarea Nistrului in actuala frontiera geopolitica a Romaniei. In masura in care elita politica, diplomatica si chiar academica isi poate asuma un rol regional, acesta trebuie sa impinga Romania, chiar daca nu neaparat si din punctul de vedere al dreptului international, pana la Nistru.
Hartile sunt deseori proiectari subiective, care se suprapun doar partial unei harti "obiective". Capacitatea de manipulare si de relativizare a hartilor geopolitice echivaleaza cu capacitatea de supravietuire a statelor si popoarelor marginale. Locurile au un destin al lor, ne spune un adagio al geopoliticii clasice (Ratzel). Transnistria s-ar putea afla in calea vreunei stranii si poate disperate cruciade rusesti spre vreun Constantinopole ce nu mai e neaparat superpozabil cu Istanbulul. In acest caz, Romania apare intr-o pozitie ciudata si familiara in acelasi timp. Vorbele din 1914 ale lui S. Mehedinti devin neasteptat de actuale: "Meridianul istoriei se muta asadar iarasi spre Rasarit, iar noi suntem tocmai in punctul critic, unde acest meridian va trece in curand. Generatia de fata, vrand sau nevrand, va fi de fata la evenimente care vor deschide alte mari capitole in istoria Europei peninsulare."
Extras din volumul in curs de aparitie
"AXA Geopolitica a Marii Negre" - coordonator Victor Roncea


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.