Liberalii strang randurile in jurul actualei conduceri, intorcand spatele platformei Stoica-Stolojan. ZIUA a aflat metoda prin care Tariceanu a izbutit
sa linisteasca apele in partid. Conform surselor noastre, premierul le-a propus nemultumitil
Liberalii strang randurile in jurul actualei conduceri, intorcand spatele platformei Stoica-Stolojan. ZIUA a aflat metoda prin care Tariceanu a izbutit
sa linisteasca apele in partid. Conform surselor noastre, premierul le-a propus nemultumitilor un targ avantajos: mai multi bani de la buget contra proiecte de dezvoltare viabile. Tot ieri, seniorii PNL i-au transmis lui Stolojan, intr-o scrisoare deschisa, ca, daca are onoare, sa nu isi negocieze bunele intentii. "PNL, asa cum il stim noi, ar trebui sa fie unit", subliniaza, in mesaj, Sanda Negroponte Tatarascu, Mircea Ionescu Quintus, Neagu Djuvara, Radu Campeanu si Dinu Zamfirescu.
Premierul Tariceanu a gasit solutia pentru a-i izbavi pe liberali de ispita Stolojan. Surse apropiate presedintelui PNL ne-au dezvaluit ca primul ministru a decis sa isi asigure sustinerea in teritoriu prin promovarea de proiecte si alocarea de fonduri in acele judete in care sefii liberali de filiale cocheteaza cu ideea trecerii in tabara "platformistilor". De altfel, liderii radicali ai filialelor din Moldova i-au imputat lui Tariceanu, la Suceava, ca nu are un proiect serios de dezvoltare regionala si nu a alocat fonduri in acest sens. Atunci, seful liberalilor din Botosani, Mihai Tibuleac a sustinut ca Theodor Stolojan, spre deosebire de Tariceanu, ar fi avut un proiect menit sa sprijine, prin alocarea de fonduri substantiale, dezvoltarea regiunilor din Moldova. Potrivit surselor, premierul si-a insusit reprosurile si, punand la cale o strategie de lucru, a inceput deja sa "stimuleze" bugetele unor zone conduse de cativa lideri din Muntenia, susceptibili de simpatii pro-Stolojan. Tariceanu mizeaza pe faptul ca o astfel de strategie ii va atrage o sustinere masiva in teritoriu care se va solda cu izolarea nemultumitilor. "Atata vreme cat painea si cutitul se afla la Tariceanu, grupul lui Stolojan nu isi poate atrage sustinatori puternici", ne-a explicat un lider liberal din Muntenia. De asemenea, surse din conducerea PNL au apreciat ca Tariceanu are intentia de a acapara intr-o maniera extrem de rapida sustinerea filialelor teritoriale, astfel incat, la intoarcerea lui Stolojan in tara, ex-presedintele sa fie pus in fata faptului implinit. In acest sens, Tariceanu se va intalni la finalul saptamanii cu liberalii ardeleni, acestia reprezentand nucleul dur al sustinatorilor premierului.
Opinia seniorilor
Ieri, cinci seniori liberali i-au adresat o scrisoare deschisa lui Stolojan, in care ii reproseaza fostului lider al partidului ca mimeaza dorinta de dialog, se ascunde in spatele unor conditii de neacceptat si este dominat de ura fata de actuala conducere a PNL. In mesaj, Sanda Negroponte Tatarascu, Mircea Ionescu Quintus, Neagu Djuvara, Radu Campeanu si Dinu Zamfirescu ii solicita fostului lider, daca este "sincer" in demersul sau de a sustine partidul, sa renunte la o atitudine si la un limbaj straine de orice principiu liberal. "Daca sunteti onest, acceptati dialogul si nu inventati conditii si pretexte care sa-l blocheze. Daca aveti onoare, nu va negociati bunele intentii", subliniaza semnatarii scrisorii. Seniorii liberali ii amintesc lui Stolojan ca ei "vin dintr-o lume in care ideile contau mai mult decat procentele, iar partidul mai mult decat liderii", iar PNL, "asa cum il stim noi, ar trebui sa fie unit". "Nu va cerem nimic altceva decat sa-i respectati pe cei care fac parte din PNL si care sunt acum nevoiti sa vada cum dumneavoastra si cei care va inconjoara incercati sa va sfasiati adversarii", mai spun semnatarii scrisorii.
Stolojan a raspuns ieri mesajului, declarandu-se dezamagit de faptul ca seniorii liberali nu au luat atitudine si in cazul "incalcarii flagrante" a libertatii de exprimare in partid sau al excluderilor "neliberale" din aceasta formatiune.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.