Cetatenii romani pot obtine, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativa a numelui de familie si a prenumelui, sau numai a unuia dintre acestea, in conditiile Ordonantei 41/2003. Pentru aceasta, trebuie depusa o cerere motivata la Serv
Cetatenii romani pot obtine, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativa a numelui de familie si a prenumelui, sau numai a unuia dintre acestea, in conditiile Ordonantei 41/2003. Pentru aceasta, trebuie depusa o cerere motivata la Serviciul Stare Civila insotita de copii legalizate de pe certificatele de stare civila ale persoanei care solicita schimbarea numelui; un exemplar al Monitorului Oficial al Romaniei, Partea a III-a, in care a fost publicat, potrivit art. 10, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea caruia sa nu fi trecut mai mult de un an; consimtamantul, dat in forma autentica, al celuilalt sot, in cazul schimbarii numelui de familie comun purtat in timpul casatoriei; pentru persoanele divortate este necesara sentinta de divort legalizata si ramasa definitiva; procura speciala pentru schimbarea numelui data la un notar public sau la Oficiul Consular Roman (pentru persoanele aflate in strainatate); orice alte acte pe care solicitantul le considera necesare pentru motivarea cererii sale; cazier fiscal si judiciar al solicitantului; pentru minor, cererea de schimbare a numelui se face, dupa caz, de parinti. Cand cererea de schimbare a numelui minorului este facuta de catre unul din parinti, este necesar acordul celuilalt parinte, dat in forma autentica. In cazul in care minorul a implinit 14 ani, cererea va fi semnata si de acesta, iar in cazul in care parintii copilului sunt decedati, necunoscuti, pusi sub interdictie, declarati judecatoreste morti ori disparuti sau decazuti din drepturile parintesti si nu a fost instituita tutela, in cazul in care copilul a fost declarat abandonat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, precum si in cazul in care instanta judecatoreasca nu a hotarat incredintarea copilului unei familii sau unei persoane, in conditiile legii, cererea de schimbare a numelui minorului se face de catre serviciul public specializat pentru protectia copilului din subordinea consiliului judetean ori, dupa caz, a consiliului local, al sectorului, municipiului Bucuresti. In cazul in care copilul a fost adoptat este necesara sentinta de adoptie definitiva si irevocabila.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.