""Despre bucurie in est si in vest si alte eseuri""
In penultima duminica a lui octombrie l-am ascultat pe Andrei Plesu conferentiind despre inima la Teatrul National. Sala a fost practic dublata fata de necesarul obisnuit de locuri, dupa cum,
""Despre bucurie in est si in vest si alte eseuri"" In penultima duminica a lui octombrie l-am ascultat pe Andrei Plesu conferentiind despre inima la Teatrul National. Sala a fost practic dublata fata de necesarul obisnuit de locuri, dupa cum, in urma cu cativa ani, la conferintele Cuvantul, pentru acelasi vorbitor a fost nevoie sa se treaca din sala mica in sala mare de concerte a Radiodifuziunii. Au fost doua ceasuri de extaz mental si febril aflux emotional, in care cateva sute de ochi fermecati si rasuflari intretaiate urmareau in transa armonioasele serpuiri ale unei inteligente coplesitor carismatice. Intr-o coregrafie ideatica de funambul hipnotic, drapand mucalit si cu bonomie eruditia intr-o retorica ludica, dar penetranta, cu modestie paterna (""n-am venit sa spun lucruri inedite, ci doar sa reactualizez o serie de idei din vechime"") si precizie de orfevru, Plesu a trecut cu siguranta de Prospero si ghidusii de Ariel de la inima ca organ supus infarctului la inima ca salas al lui Dumnezeu si alambic al gandirii, al cunoasterii adevarate, trecand prin budism, Pateric si inima romantica, de la Biblie si Coran la Augustin, yoga, Origene si Pascal, pana la decerebrarea si dezumanizarea postmodernitatii. Fiind la ora de fata cel mai cuceritor stilist al literaturii romane, Andrei Plesu este si un conferentiar stralucitor (de regula cele doua calitati se exclud reciproc: marii calofili sunt retractili si tacuti, in vreme ce histrionii locvaci fug de pagina alba ca alcoolicii de apa chioara). Volumul recent aparut la Humanitas (Despre bucurie in Est si in Vest) le-o demonstreaza din plin si celor care nu l-au auzit niciodata, chiar daca - vaduvita de vocea si, in genere, de prezenta fizica a autorului - pagina tiparita risca sa-si piarda destul din simfonia tonalitatilor piezis-semnificative, din umorul relativizant, din tot alaiul de complicitati tandru-educative cu auditoriul. Este vorba de patru subiecte dezvoltate in fata publicului select din Berlin, in 2000 (Despre elite in Est si in Vest), Salzburg si Basel, in 2003 (Despre bucurie in Est si in Vest, respectiv Toleranta si intolerabilul) si Bayern, in 2005 (Ideologiile intre ridicol si subversiune). In esenta, patru paradoxuri. Paradoxul esticului sub comunism: de a-si trai cu maxima, disperata intensitate marile bucurii (dragostea, prietenia, cultura) in lipsa atroce a bucuriilor elementare (""esticul resimtea achizitia maslinelor ca pe o bucurie, in vreme ce vesticul care cumpara masline nu simte nimic""), ceea ce schimba radical ideea de normalitate: ""unul din efectele paradoxale ale penuriei era monumentalizarea bucuriilor minimale"", alaturi de legalizarea furtului de la stat, domnia legilor nescrise, coruptia ca lubrefiant vital etc. Alt paradox Est-Vest in privinta elitarismului: ""programul cel mai caracteristic si efectul cel mai durabil al comunismului a fost suprimarea elitelor. Dificultatile cu care se confrunta Europa de Est in perioada postcomunista se explica in mare masura prin insuficienta numerica si calitativa a elitelor. Dar contextul global, ideologia dominanta la aceasta ora inclina mai curand spre relativizarea elitelor. Suntem in situatia de a propune un proiect de reconstructie elitara pe fondul unei retorici antielitiste"". Si conflictul tolerantei cu intolerabilul in lumea corectitudinii politice se poticneste in paradoxul neintelegerii reale a alteritatii, dupa cum ideologiile ""soft"" invazive (feminismul, homosexualitatea, multiculturalismul, mondializarea) devin contraproductive tocmai prin natura lor totalitara: ""individualul militant combate generalul. Reactia heterosexuala nu intarzie sa apara: pe masura ce ideologia gay e mai euforica, conformismul hetero e mai sumbru"".
Un mare povestitor de idei.
Despre autor:
