Ilustratiunea Romana (1932) - Un ceai la dna Maria Filotti

Redactorul T. de la Ilustratiunea Romana facea o vizita celebrei artiste Maria Filotti la mijloc de toamna. Iata ce a iesit...

O minunata dupa-amiaza de toamna, cu belsug de soare primavaratec. Automobilul a oprit in fata unui imobil inalt, alb, svelt, respirand cu destula cochetarie liniile unei arhitecturi moderne: locuinta dnei Maria Filotti, distinsa si talentata noastra artista, din Str. Vasile Parvan No. 12. Cateva clipe si iata-ma asteptand in ""biroul de lucru"" incarcat cu carti, tablouri si flori. Un ochiu deprins cu mestesugul ""interioarelor"" desluseste limpede, dintra€™o simpla privire ca biroul si celelalte ""incaperi"" sunt ispititoare bijuterii de arta si de bun-gust, pe care o minte intelegatoare le-a gandit candva indelung si le-a realizat - cum nu se poate mai frumos. De aceia, fiecare lucru, fiecare mobila, fiecare frantura de zid poarta ceva din caldura unui suflet adevarat de artist. O caldura umana, diferita de aceea pe care ne-o procura modernismul ""artei in interior"", ce e drept impresionanta, dar artificiala.

COMORI DE SUFLET. O caldura care imprumuta lucrurilor ceva din viata care le-a creiat... Asaa€™si ""traesc"" lucrurile viata lor tainica, fermecatoare, odihnind ochiul celui obosit, desfatand spiritul celui framantat de nimicurile vietii de toate zilele. Cine ar putea trece pe langa asemenea comori de camin ca privirea sa nu le dijmuiasca vraja?... Sus, pe un raft de carti scumpe, cineva a randuit o menajerie de portelan. Un catel, o pisica, un carabus, o gasca si trei elefanti stau gata sa povesteasca celui dintai indiscret ce maini delicate i-au asezat asa in atitudini de minusculul muzeu. Micuta menajerie nu-i decat o colectie de fetise. Fiecare ""animal"" poarta noroc. Cine stie!

Dar superstitia este superstitie si credinta fiecaruia e adevarata lege. Ma gandeam tocmai la superstitiile marilor artisti, cand o voce mladioasa ma facu atent ca ""numai sapte elefanti aduc intra€™adevar noroc""; era doamna Filotti care, zambind, ma facu sa inteleg ca in materie de fetis fiecarea€™si are ""socoteala proprie"". Imi cerui scuze pentru vizita ce i-o faceam poate la o ora nepotrivita, si convorbirea aluneca repede asupra catorva subiecte de arta si de teatru. Vorbeam pentru intaia oara cu stralucita artista pe care o vazusem pe scena Teatrului National, in atatea creatiuni nepieritoare.

DESCRIERE. Acelas glas adanc, convingator, acelas timbru fin si nuantat, aceeas distinctie, gratie si cochetarie captivanta. Aceiasi ochi arzatori stralucind de inteligenta si de aristocratica intelectualitate; aceeas naturaleta in tot ceeace gandeste... - Organic, teatrul sufere cel mult de framantarile unei adaptari la atmosfera, mentalitatea si preocuparile vremii. Nu cred insa ca cinematograful ar putea fi socotit drept provocatorul crizei teatrale. Concurenta lui e de ordin - daca se poate spune asa - exterior, de modalitate practica. Filmul da o importanta si un accent excesiv detaliilor. De aceia el cere un stil special concentrat, dozat, nuantat. Actorii cari de pe scena au trecut pe ecran au trebuit sa se adapteze acestui imperativ, daca au vrut sa aiba succes. De aceia cinematograful mi se pare ca a contribuit in larga masura sa impuna un fel de a juca mai sobru, mai ""interiorizat"", - deci mai in nota vremii noastre. In schimb, cinematograful a folosit enorm de pe urma intrebuintarii elementelor educate in arta dramatica, caci a mutat astfel accentul de pe interesul aspectului exterior, plastic, pe interesul dramatic al jocului... Este poate cea din urma zi frumoasa de toamna. In bataia razelor argintii, interiorul isi scalda maretia in nesfarsitul joc de lumini... In desmierdarea soarelui caldut, caminul isi canta poezia vrajei...

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe