Cu ani in urma, deja destui ca sa spunem si multi, urmaream o emisiune la FRANCE 1, moderata de prestigiosul jurnalist Patrick Poivre d'Arvor, avandu-i ca invitati pe nu mai putin faimosii oameni politici si distinsi scriitori, presedintele Cehoslova
Cu ani in urma, deja destui ca sa spunem si multi, urmaream o emisiune la FRANCE 1, moderata de prestigiosul jurnalist Patrick Poivre d'Arvor, avandu-i ca invitati pe nu mai putin faimosii oameni politici si distinsi scriitori, presedintele Cehoslovaciei la acea data, Vaclav Havel si fostul candidat la presedintia republicii Peru, Mario Vargas Llosa. Care tocmai pierduse alegerile in favoarea unui demagog stangisto-populist, japono-peruanul Alberto Fujimori. Discutia era purtata pe mai multe planuri, politico-ideologice, dar si etico-morale, lejeritatea celor trei de a trece de la un subiect la altul era completata si de vasta experienta profesionala a fiecaruia in parte. La un moment dat, Monsieur d'Arvor le pune celor doi interlocutori o intrebare frusta si directa: "Ati mintit vreodata ?" Raspunsurile vin pe rand, insotite de diplomatice si pline de inteles zambete, nu neaparat protocolare. Vargas Llosa, cu un nostalgic oftat, recunoaste ca nu, nu a mintit niciodata, dar absolut niciodata, nici inainte de campania prezidentiala, nici in timpul alegerilor. A promis oamenilor, doar ce putea realiza, nu a vrut sa vina cu promisiuni pe care sa nu le onoreze, nici sa-i amageasca si minta pe alegatorii sai. Tocmai de aceea, adauga el cu tristete si o unda de regret contra naturii sale, a pierdut el alegerile. Nici un politician cu experienta nu face asa ceva, a pierdut alegerile pe mana lui. Si practic s-a incheiat cariera lui politica. Am citit ulterior toate detaliile acestei aventuri politico-intelectuale in volumul lui memorialistic, "Pestele in apa". Vaclav Havel, la fel de surazator ca si partenerul sau de dialog, dar parca mai putin increzator in virtutile absolute ale adevarului si in cele total malefice ale minciunii, a recunoscut la randul lui ca nici el nu a mintit niciodata. Dar, a adaugat el, nici nu a spus intotdeauna tot ce stia. Si iar a suras mefistofelic si cu ingaduinta; gandindu-se la viata lui, dar si a poporului lui Svejk cu care a tot avut de-a face. Atmosfera destinsa, etica relaxata si intelepciune toleranta, necrispata de rigiditatile care bruscheaza spiritul si uneori chiar logica. Momente de gratie, cu trimiteri si racordari si peste ani, la ce se poate intampla prin viata asta si ce nu. Ce se vede si ce nu se vede, ce este permis si pana unde putem intinde coarda permisivitatii. Am reamintit acest dialog, despre minciuna si adevar, din propria noastra memorie culturala, pentru a evidentia teribilul clivaj ce poate sa existe intre ceea ce de fapt a fost si ceea ce de fapt este. Despre minciuna si adevar in viata lui Ceaikovski este vorba in ceea ce urmeaza. Ani in sir am stiut cate ceva despre viata marelui compozitor rus, evident din carti. Ca era darnic si generos, sensibil si manierat, devotat familiei si prietenilor, iubit de toata lumea, glorificat de Europa si tot asa. Aveam cunostinta, din surse orale, despre anumite inclinatii sexuale ale compozitorului, nu mai mult, nu ne interesa in mod special acest subiect legat de viata lui intima si nici nu-i acordam importanta. Am citit in aceste zile, o monografie "Ceaikovski" (Humanitas, 2006) semnata de mult-pretuita scriitoare Nina Berberova. O carte admirabila, scrisa alert si cu multa atentie la detaliile biografice, cu fine analize legate de aspectele psihologice ale unui extrem de complex si vulnerabil personaj, unde toata viata lui Ceaikovski apare intr-o cu totul alta lumina. Folosind un urias fond documentar - cartea este scrisa la Paris, pe cand Berberova parasise deja Rusia natala - dar si reusind sa caute noi surse & informatii, sa gaseasca si sa descoasa oameni care l-au cunoscut direct si au stat in preajma lui Ceaikovski. Berberova vrea sa stie adevarul lui. Este interesata de om si mai putin de compozitiile lui. Sta de vorba cu doamne si domni din emigratia rusa care l-au cunoscut in tineretea lor pe Ceaikovski. Sta de vorba cu muzicieni de vaza, precum Glazunov si Serghei Rahmaninov, care i-au fost apropiati lui Piotr Ilici. Sta de vorba cu cei care au fost in preajma lui Ceaikovski in ultimul an de viata. Berberova nu face aprecieri asupra operei, este treaba muzicologilor, pe ea o intereseaza doar omul. Un om care s-a ascuns o viata intreaga si a dus o viata dubla, nu a reusit sa-si puna in acord propriile sfasieri launtrice si impulsuri erotice cu cele ale lumii din preajma. A mintit si s-a mintit mereu. Nu a fost nici generos si darnic, a fost egoist si avid de bani, a inselat afectiunea patimasa a unei bogate si neconditionate admiratoare, faimoasa doamna Von Meck, pe care nu a iubit-o cu adevarat, profitand enorm de sprijinul ei. De la favoruri materiale, pana la totala ei daruire pentru muzician. Fara sa fie moralista, Berberova vrea sa patrunda dincolo de crusta aparentelor, sa inteleaga existenta chinuita a unui muzician de geniu. Si reuseste. Dincolo de bine si de rau, dincoace de minciunile si ipocrizia lumii ramane, intotdeauna, adevarul. "Ceaikovski" de Nina Berberova, mai mult decat o simpla monografie.
Despre autor:
