OPORTUNISMUL FANATISMULUI Un ziar de limbrici il denunta pe Augustin Buzura ca fost colaborator al Securitatii. Materialul e o supa reincalzita la sanii arzanzi, ca resoul, ai unei fetiscane din presa, una dintre acele saracute cu aer de curca plo

OPORTUNISMUL FANATISMULUI

Un ziar de limbrici il denunta pe Augustin Buzura ca fost colaborator al Securitatii. Materialul e o supa reincalzita la sanii arzanzi, ca resoul, ai unei fetiscane din presa, una dintre acele saracute cu aer de curca plouata, dezvirginata de tractoristi beti si maritata cu un jucator de table. Pe chestia asta s-au mai publicat, pe vremuri, articole asemanatoare. Iscalitorii au ramas anonimi. Augustin Buzura a ramas acelasi: un mare scriitor. N-ar merita nici macar o virgula irosita productia de trei parale. Dar chiar si ieftinatatile pot fi insa descusute. Pentru ca pot ascunde concluzii interesante.

PRIMA: Faptul de presa searbada se inscrie intr-o campanie oarecum surprinzatoare, daca ne gandim la anul in care s-a iscat si se desfasoara: cel de-al 17-lea de la Revolutie. Nu e o campanie noua. E o reluare a campaniei din anii a€™90: Jos comunismul! si Jos Securitatea! Lipsita de eficienta (in definitiv, conteaza ce face omul in prezent si nu ce-a facut in trecut), la vremea respectiva campania a avut o explicatie. Multi dintre cei fara de har se gandeau ca le vor lua locul celor cu har, inlaturandu-i prin etiche-tare politica. Se mai intamplase asa ceva dupa 25 august 1944, in anii 1944-1948, cand tineri mai mult sau mai putin batrani isi propusesera sa-i scoata pe Sadoveanu, pe Camil Petrescu, pe L. Blaga din randul intai, cel al fotoliilor, pentru a se napusti ei pe plusul posteritatii. Dupa un timp al buimacelii, autoritatile, chiar comuniste fiind, au mirosit pericolul si au dat batranilor ceea ce li se cuvenea. Acum insa, la 17 ani de la caderea comunismului, campania n-are nici eficienta, nici explicatie. N-are eficienta deoarece in chestii de scris conteaza doar harul.

A DOUA: Ca si in anii imediat postbelici, asa-zisii radicali nu pricep sau se prefac a nu pricepe un lucru. In regimul anterior, personalitati precum Augustin Buzura n-au trait intr-o oaza de capitalism din plin centrul socialismului. A face un ziar, a scrie, dar mai ales a publica un volum, a te manifesta ca ziarist, scriitor, actor, pictor sau mester de oale si farfurii presupuneau o minima relatie cu autoritatile. Ca sa poata scrie, Augustin Buzura avea nevoie de casa. Pentru a obtine o casa, trebuia sa mearga la autoritati. Nimeni nu-i repartiza o locuinta daca n-o cerea. Si nimeni nu-i repartiza o locuinta daca solicitantul se apuca sa injure. Ii putem aduce lui Augustin Buzura o acuza din faptul ca i-a zambit primului secretar al judetenei sau chiar ca i-a dus ultimul sau roman cu dedicatie? La fel s-a intamplat si cu Securitatea. Publicarea unui roman insemna pentru Buzura un lung calvar. La refuzul cenzurii avea doua posibilitati: sa se duca acasa si sa se sinucida, lasand posteritatii un manuscris cu soarta nesigura, sau sa se bata pentru tiparirea lui, asta insemnand negocieri (pana la anumite granite ale compromisului), vorbe bune adresate editorului, audiente, autografe date stabilor de partid sau stabilor de Securitate. Asa au procedat toti marii scriitori romani cu volumele lor curajoase, inclusiv cei denuntati azi ca fiind colaborationisti. Unii nu stiu sau se fac ca nu stiu un adevar: birocratia comunista era severa cu toti. Pana si Dumitru Popescu, atotputernicul sef al Propagandei si Culturii, a avut probleme la tiparirea romanelor sale. Inseamna colaborare cu Securitatea faptul ca Augustin Buzura discuta cu ofiterii raspunzatori de Cultura? Sau chiar ca le dadea acestora romanele sale cu autograf? Colaborarea cu Securitatea are un sens precis, imposibil de rastalmacit. Insemna a-ti pari confratii pe sest pentru ceea ce scriau sau se pregateau sa scrie. Insemna a pari la Securitate ca X prepara o disidenta sau ca Y intentioneaza sa ramana in strainatate. A colabora cu Securitatea sau, in general, cu regimul in-semna a demasca intr-un articol ca romanul lui X e daunator constructiei socialiste sau ca personalitatea lui Y e tradatoare de tara. Dar chiar si daca Augustin Buzura ar fi fost astfel de colaborator, singurul criteriu de judecare a sa de catre cei de azi e opera sa. Rezista sau nu romanele lui Buzura la examenul cinic al timpului? E singura intrebare de bun-simt ce i-o putem pune scriitorului.

NIMIC NU SE PIERDE


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.