Adio, Berlin!

Orasul te intampina rece. Are un farmec discret si cu putin efort il poti asemui cu un Paris... german. Sunt la Berlin. Il vizitez absenta, deoarece motivul sosirii mele aici este unul dureros. O inmormantare.

Poate Hollywoodul e de vina ca a produs prea multe filme despre Holocaust, dar ideea unei calatorii in Germania nu m-a incantat niciodata. Cu prejudecati sau nu, parca inca din aeroportul din Berlin te lovesti de un zid, si nu poate fi vorba despre zidul care despartea Berlinul de Vest de cel de Est. Nu stiu de ce! Poate e vorba despre sangele latin care imi curge prin vene.

Orasul poate fi explorat din punct de vedere istoric, arhitectural sau literar. Cel care viziteaza orasul pentru prima oara va dori sa vada bineinteles Poarta Brandenburg. Mai sunt si alte repere turistice, plus peste 170 de muzee si galerii particulare. Poduri vechi, monumente impozante, oamenii sunt politicosi si zambesc, dar sunt imbracati doar in negru sau in gri, strazile pline de Mercedes-uri sunt cam cenusii, iar limba, desi vorbita de Goethe, cel putin mie imi da fiori de inghet.

LOLA. Dar... Niciodata nu mi-am imaginat ca o sa gasesc o atmosfera atat de calda intr-un apartament din Berlin. Un salon destul de incapator pentru o familie cu doi copii. Toata lumea este in doliu si telefonul suna incontinuu. Mama celor doua fete discuta cu noi si raspunde la condoleantele apropiatilor in romana, iar tatal, asezat la o masa solida din lemn, care tine loc si de birou, vorbeste la telefon intr-o germana perfecta. Cei doi caini, soricari sarmosi, fac ture pe holul lung. In dormitorul uneia dintre fete, pe pereti, sunt lipite postere cu vedetele preferate si fotografii cu ele si cu parintii lor. Nu le-am mai vazut de cativa ani si sunt surprinsa de cat de mult s-au schimbat. Cea mica s-a inaltat cu vreo sapte centimetri si acum face o scurta parada de moda prin camera, pentru ca nu stie cu ce sa se imbrace a doua zi la scoala! Cealalta, imbracata intr-o rochie neagra, o priveste pe sora ei si o sfatuieste sa-si schimbe tinuta cam nepotrivita pentru scoala. Este calma, dar se vede ca e coplesita de tristete. La un moment dat se ridica si scoate dintr-un dulap o fotografie veche, mai mare decat o pagina de revista, o tine putin in brate si ne-o arata, cu lacrimi in ochi: ""Lola era foarte frumoasa!"".

STATORNICA. Poarta Brandenburg strajuieste centrul Capitalei

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe