In PSD apele raman tot tulbure. Cazul lui Adrian Nastase, care a fost sanctionat cu avertisment public la inceputul acestei saptamani de filiala de la sectorul 1 a PSD Bucuresti, nu este nici pe departe "rezolvat". In acest sens, presedintele PSD Buc

In PSD apele raman tot tulbure. Cazul lui Adrian Nastase, care a fost sanctionat cu avertisment public la inceputul acestei saptamani de filiala de la sectorul 1 a PSD Bucuresti, nu este nici pe departe "rezolvat". In acest sens, presedintele PSD Bucuresti, Sorin Oprescu, a declarat ca Adrian Nastase este departe de a fi dat afara din partid, acesta fiind doar avertizat in legatura cu declaratiile pe care le-a facut. Oprescu a precizat ca au fost sesizati in legatura cu hotararea de la sectorul 1, iar la primul Comitet Executiv vor analiza hotararea care a fost luata acolo, in legatura cu avertizarea lui Nastase. "Toate lucrurile isi urmeaza calea lor normala, iar domnul Nastase este departe de orice idee de a fi dat afara din partid", a spus presedintele PSD Bucuresti, potrivit NewsIn. "In acest partid, spunea Sorin Oprescu, am militat si militez, si nu numai eu, pentru o autonomie reala. Asta inseamna ca fiecare organizatie poate sa-si spuna parerea si poate sa aiba o parere. Ca ea este buna sau este proasta, nu ramane decat la o analiza ulterioara facuta cu cei care raspund si au functiile respective", a adaugat social-democratul.

Miron Mitrea: "Sanctionarea lui Nastase nu este valabila!"
Pe de alta parte, secretarul general al PSD, Miron Mitrea, a declarat ieri ca sanctionarea lui Adrian Nastase de catre organizatia de sector nu este valabila daca nu e validata de organizatia Bucuresti. "Statutul spune ca acel avertisment nu este valabil pana nu-l confirma instanta superioara, deci organizatia de Bucuresti. Nu era nevoie noi ieri (miercuri -nr) sa spunem treaba asta. Noi am spus-o pentru presa: ", a afirmat ieri, in cadrul unei emisiuni televizate, Miron Mitrea, potrivit NewsIn. El a precizat ca, pana in momentul pronuntarii organizatiei de Bucuresti, impotriva lui Adrian Nastase nu se poate spune ca a fost luata nicio decizie. Comentand reprosurile lui Nastase la adresa unor lideri ai partidului, exprimate in conferinta de presa de miercuri, secretarul general al PSD a spus ca nu trebuie sa-i raspunda lui Adrian Nastase, pentru ca "nu mai e la nivelul" la care trebuie sa i se raspunda. In schimb, el nu a ezitat sa-i recomande "sa vina la Congres, sa candideze daca are curaj, daca e barbat". "Te voteaza lumea, esti sef; nu te voteaza lumea, mergi acasa si scrii carti, asta-i viata pana la urma", a opinat Miron Mitrea, care a tinut sa arate ca este satul sa discute "numai despre ce vrea Adrian Nastase". "Nastase incearca intotdeauna sa-si rezolve problemele personale vorbind despre altii si eu am spus ca nu vreau sa vorbesc foarte mult de el", a precizat Mitrea, recomandandu-i acestuia "sa se mai puna si el la treaba", argumentand ca "numai asta e grija lui acuma, sa vorbeasca despre altii". Secretarul general al PSD a marturisit ca a fost surprins, marti seara, cand pe holurile Parlamentului a aparut zvonul ca Nastase isi da demisia, deoarece nu intelegea care ar fi putut fi motivele pentru care acesta ar fi dorit acest lucru, din moment ce "nu i-a zis nimeni nimica, nu l-a injurat nimeni, nu s-a certat cu nimeni din partid". In ceea ce priveste disputa dintre presedintele filialei din sectorul 1 a PSD, Dan Tudorache si Adrian Nastase, Mitrea crede ca "aia a fost o chestie de doi lei", pentru ca "intr-un moment de nervozitate [...] s-a adresat unor colegi facandu-i neuroni liberi", dar a precizat ca ii intelege nervozitatea lui Nastase, iar acele discutii au fost luate "prea in serios un pic". Astfel, - spune Mitrea - cei de la sectorul 1 au reactionat ca si cum ar spune "ne injuri tot timpul, ne-ai injurat cat ai fost presedinte, acuma nu mai acceptam", si i-au dat un avertisment.

Rus: Nu am vorbit cu Nastase despre sustinere
Ioan Rus, presedintele PSD Cluj, a declarat ieri, pentru NewsIn, ca nu a vorbit cu Adrian Nastase pe tema unei eventuale sustineri in partid.
"Am vorbit de mai multe ori cu dansul, dar niciodata pe aceasta tema, de sustinere sau nesustinere. Eu i-am spus in mod public, la Consiliul National, ce aveam sa ii spun", a precizat Rus. Liderul PSD Cluj a mai adaugat ca, in cadrul aceluiasi Consiliu National, si-a declarat sustinerea pentru Mircea Geoana. Referitor la sansele lui Adrian Nastase in contextul unei eventuale candidaturi la sefia PSD, Rus a spus ca nu l-a auzit pe fostul lider social-democrat sa faca asemenea afirmatii in mod public, motiv pentru care a refuzat sa comenteze pe marginea acestui subiect. Senatorul PSD de Cluj, Vasile Dancu, a declarat joi pentru NewsIn ca Adrian Nastase se mai bucura de sustinerea unor membri ai PSD. "Candidaturile la Congres sunt libere si binevenite, cu siguranta se va naste si ambitia de a-l contracandida", a spus senatorul clujean, mentionand ca au existat alegeri pentru presedentie unde candidatii au luat noua voturi la Congres. El a subliniat ca "in contextul actual" nu prea crede ca fostul presedinte al PSD are vreo sansa impotriva lui Mircea Geoana


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.