Mare fan al fostului presedinte, Dinel Staicu, intre doua reprize de fotbal si administrarea SIF Oltenia, a fost trimis in judecata alaturi de fostul director al BIR pentru obtinerea ilegala a unui imprumut de 80 de miliarde. Alaturi de ei, alte doua persoane care au detinut functii in cadrul BIR vor trebui sa raspunda in fata judecatorilor sub acuzatia de abuz in serviciu contra intereselor persoanei si complicitate la acesta infractiune. Banca Internationala a Religiilor a intrat in faliment in anul 2000.


Consiliul de Conducere al Societatii Timisoara a decis, joi, excluderea lui Doru Braia dintre membri sai, pentru ca jurnalistul a semnat un angajament cu fosta Securitate, transmite corespondentul NewsIn. Braia a fost audiat de membri Colegiului, dar a declarat ca, desi a semnat un angajament tip cu ofiterul de contrainformatii de la unitatea militara unde si-a satisfacut stagiul militar, prin care se obliga sa dea note informative, el nu a fost colaborator al Securitatii, pentru ca nu a dat nici o nota scrisa.
Jurnalistul, care pana la Revolutia din 1989 a trait in Germania, sustine ca, in dosarul sau, exista o plastografie" a unui angajament care-i imita scrisul si pe care nu o recunoaste, precum si un angajament pe care l-a semnat "la ordin". El le-a spus membrilor Colegiului ca ofera salariul sau pe un an, persoanei care aduce o nota informativa semnata de el. Exilat in Germania din 1978 pana dupa Revolutie, Braia sustine ca a fost expulzat pentru ca a organizat mici manifestatii impotriva lui Ceausescu. In 1989, inainte de Revolutie, a incercat sa ocupe ambasada Romaniei din Bonn. Braia a lucrat si pentru Radio Europa Libera, unde a fost un apropiat al diaporei anticomuniste si anticeausiste. Doru Braia este a doua persoana care pierde calitatea de membru al Societatii Timisoara, din cauza colaborarii cu Securitatea, dupa ce deputatul Mona Musca a avut aceeasi soarta, odata cu deconspirarea sa, ca informator, de catre CNSAS. Consiliul de Conducere al Societatii Timisoara i-a retras fostei liberale calitatea de membru de onoare, iar Mona Musca a renuntat, in scris, la simpla calitate de membru.