Un francez povesteste

In romanul lui Jean-Paul Dubois "O viata de francez" (Premiul Femina pe anul 2004; traducere de Tudor Ionescu, Editura Echinox, Cluj, 2005), istoria Frantei din anii '60 pana in zilele noastre este vazuta ca succesiune de presedinti si presedintii, incepand cu Charles de Gaulle (8 ianuarie 1958-28 aprilie 1969) si terminand cu al doilea mandat al lui Jacques Chirac (5 mai 2002-?).
Insa Jean-Paul Dubois nu alege rolul de observator, din culise, al marilor evenimente istorice. "Viata de francez" a protagonistului sau, Paul Blick, fotografiata in gros-plan, serveste ca ecran personalizat al evenimentelor politice sau al descoperirilor care schimba traseul omenirii, dar nu si evolutia personala a lui Paul. Astfel, in timp ce primii oameni se pregateau sa paseasca pe Luna, povesteste personajul, "Marie si cu mine ne plimbam pasii pe nesfarsita plaja de la Hendaye si, in acel sfarsit de dupa-amiaza, din cand in cand briza ne racorea in mod placut" (p. 67). Pornind de la cugetarea lui Gunther Anders, din motto: "Omul e mai mic decat el insusi", scriitorul inventeaza viata personala - inramata istoric - a unui nepot de "zarzavagioaca" devenit jurnalist sportiv, apoi fotograf pasionat de imaginea copacilor si, in final, tata responsabil.
Naratiunea e bine condusa, echilibrata, mici picanterii brodeaza marginea episoadelor dramatice. Infirmier diurn al mamei si amant seducator noaptea, alaturi de Anna, o tipa trasnet, Paul descopera dragostea si rock and roll-ul (infiinteaza chiar si un "grup de rythm and blues zapacit si elastic" impreuna cu prietenii din apartamentul "in evantai" de pe Allee des Soupirs). In prima parte a romanului, firul epic se concentreaza asupra tineretii exuberante, cu principalele sale raspantii: legatura amoroasa cu Marie, fata cu "tibii sexy", inchirierea aventuroasa a unei camere intr-un apartament unde avea sa se simta fericit, prietenia cu "Mathias - saxofonistul implacabil, Hector - chitaristul incurabil (...) si Simon - basistul foarte improbabil", slujba de supraveghetor la colegiul Marie-Curie, ca si primul eveniment tragic din viata, moartea tatalui.
Un fragment concentreaza natura intregului roman: "Franta avea un nou presedinte al Republicii, in ce-l priveste pe Richard Nixon, el demisionase, lumea era prada unei multimi de razboaie ori de tulburari, si totusi, in seara aceea, nimic nu mi se parea mai trist decat sa-l vad pe tata, un bland monarh luminat, bantuind la hotarul regatului sau pustiit si lipsit de viata" (p. 102). Multe dintre persoanele dragi mor, dupa agonii prelungite: mama sufera de edem pulmonar, fiica are tulburari psihice, fratele sau dispare prematur, la zece ani. In atelierul fotografic improvizat, din hartie fotosensibila, saruri de argint si hiposulfit, Paul developeaza clisee bicolore: stejari batrani, copaci uscati, frunze de castan. Cu toate acestea, personajul nu sfarseste in alienare, o luciditate matura il tine aproape de evenimente. Uneori, povestirea continua in note dramatice; mama muribunda, Claire Blick, isi petrece ultimele zile in fata televizorului "ca sa vada totul, sa auda totul".
Succesiunea previzibila a secventelor, fapt trait - fapt istoric, nu oboseste, stilul autorului e marcat si de indelungatul exercitiu jurnalistic de la "Le Nouvel Observateur".

---

Despre autor: