Saddam - mascarada finala

"O mascarada" - asa a calificat Ramsey Clark, fost procuror general al Statelor Unite, procesul lui Saddam Hussein, incheiat sambata prin condamnarea la moarte a inculpatului principal. Pasionat al cauzelor pierdute, Clark a acceptat sa faca parte din echipa de avocati a fostului lider irakian. El a scapat cu viata, insa alti trei aparatori din acest dosar au fost asasinati in ultimul an. Un amanunt aproape nesemnificativ intr-un proces viciat de la un capat la altul. Incepand chiar cu infiintarea instantei de catre Autoritatea provizorie. Adica de fortele de ocupatie. Ceea ce arunca in derizoriu slagarul atat de popular la Washington: "Dictatorul irakian trebuie sa fie judecat de irakieni". "Tribunalul special" a fost finantat de Statele Unite si a beneficiat de "consilierea" permanenta a unor "experti" americani - cam pe modelul comisarilor sovietici care, in anii '50, vegheau ca tribunalele poporului sa-si faca bine treaba in lagarul comunist.
Desigur, judecatorii au fost irakieni (desi nici unul sunnit). Rolul lor a fost, insa, de figuratie. Cel putin asa sustine chiar primul presedinte al completului, Rizgar Amin, care a demisionat, in luna ianuarie, denuntand inacceptabile presiuni politice. A fost inlocuit de kurdul Rauf Abdel Rahman. Nu tocmai un arbitru impartial, avand in vedere ca mai multi membri ai familiei sale au pierit in timpul represiunilor din 1988, din orasul Halabja. Un motiv suficient pentru recuzare, crede "Amnesty International", care sustine ca fostul presedinte irakian nu a beneficiat de un proces corect, ci de unul "sinistru, marcat de grave deficiente".
Nu conteaza deficientele, cata vreme verdictul este just - explica, ieri, in "Cotidianul", Traian Ungureanu. "Saddam Hussein e vinovat si nu nevinovat", deci "sentinta e, in mod fundamental, logica si corecta" - argumenteaza editorialistul preferat al presedintelui Basescu. Poate o fi corecta fata de Saddam, insa sigur nu si fata de poporul irakian, care avea nevoie de un act de justitie autentic.
O farsa judiciara poate produce uneori un verdict meritat, insa nu poate face niciodata dreptate. Nu poate vindeca rani si nu poate elibera constiinte. Si, mai ales, nu poate fi o piatra de temelie pentru democratie. Chiar Traian Ungureanu identifica consecintele nefaste ale procesului lui Ceausescu pentru evolutia ulterioara a Justitiei (si societatii) romanesti. In mod straniu, el pune in antiteza mascarada rapida de la Targoviste si circul, mult mai elaborat, de la Bagdad. In esenta, insa, reteta e aceeasi. Nu exista "inscenari democratice". Insusi conceptul e o aberatie.
Executia sumara a cuplului Ceausescu a fost, de fapt, mai putin nociva decat simulacrul de proces de care a avut parte Saddam Hussein. O farsa scurta e mai usor de justificat si de digerat decat una lunga. In primul caz, autorii pot invoca frenezia revolutionara, vidul legislativ, zapaceala momentului. In cel de-al doilea, premeditarea devine evidenta. Nauciti de evenimente, romanii nu si-au pus multe intrebari in decembrie 1989. Aveau s-o faca mult mai tarziu. La mai bine de trei ani de cand au fost "eliberati", irakienii au avut timp suficient sa-si piarda toate iluziile. Au schimbat tirania pe haos si razboi civil, dar traiesc tot in mizerie, teroare si violenta. Iar acum au dovada ca Justitia a ramas la fel de arbitrara ca inainte. Numai papusarii s-au schimbat.
Chiar daca multi irakieni s-ar bucura sa-l vada pe Saddam atarnand in streang, cu totii stiu ca moartea fostului dictator nu e un pas spre democratie. Si nu le va rezolva problemele. O executie rapida ar lasa, insa, multe intrebari fara raspuns. Fiindca marile crime ale fostului regim nu au fost judecate inca. Ele urmeaza sa faca obiectul unor alte procese, care ar putea ramane fara principalul inculpat - executat in pripa pentru cea mai justificabila dintre faptele care i se imputa. Represiunea de la Dujail a avut loc dupa ce un grup de localnici a deschis focul asupra coloanei prezidentiale. Satul - siit - simpatiza cu Iranul, aflat in acel moment in plin razboi cu Irakul. Sa ne imaginam o clipa ce s-ar intampla daca teroristii ar ataca astazi convoiul oficial al presedintelui Bush, aflat in drum spre Bagdad. Nici n-a fost nevoie de o asemenea fapta pentru ca la Fallujah sa nu mai ramana piatra peste piatra.
Eliminarea rapida a lui Saddam ar fi o mare usurare pentru anumite cercuri de la Washington, deloc interesate de deschiderea dosarelor grele din perioada razboiului irakiano-iranian. Perioada in care dictatorul de la Bagdad era aliatul drag al Statelor Unite, liderul pus de americani sa scoata din foc castanele incinse ale Teheranului fundamentalist. Un fost aliat poate deveni un martor periculos. Mai ales cand se afla in boxa acuzarii. Iata de ce fostii dictatori nu prea pot spera la procese corecte. Saddam isi merita soarta. Irakienii, nu.

---

Despre autor: