Compania Willbrook International, specializata in managementul dezvoltarilor imobiliare de lux, are in derulare pe piata romaneasca o serie de proiecte a caror valoare totala este de 1,2 mld. euro, a declarat directorul general al firmei, Daiana Voic

Compania Willbrook International, specializata in managementul dezvoltarilor imobiliare de lux, are in derulare pe piata romaneasca o serie de proiecte a caror valoare totala este de 1,2 mld. euro, a declarat directorul general al firmei, Daiana Voicu.
"Avem targeturi mari pe piata romaneasca in urmatorii ani, pe segmentele rezidential si al spatiilor de birouri, dar vom investi si in centre comerciale si hoteluri. In acest moment, avem in dezvoltare aproximativ un milion de metri patrati si estimam o dublare a acestor suprafete pana in 2009", a subliniat Voicu, in cadrul evenimentului de lansare a primului proiect rezidential al companiei de pe piata locala. Pentru urmatorii doi ani, portofoliul de proiecte al companiei pe piata romaneasca a fost estimat la 2 mld. euro, iar principalele orase vizate sunt, pe langa Bucuresti, Timisoara, Constanta, Iasi si Brasov. Pe agenda de lucru a anului viitor se numara trei hoteluri de patru si cinci stele, dintre care unul va fi in Bucuresti, conform declaratiilor facute de Voicu.
Compania are deja in derulare in Romania, pe langa complexul de 200 de vile de lux din nordul Capitalei, un complex rezidential cu 400 de apartamente in Timisoara, hoteluri si locuinte in Brasov si controversata cladire de birouri Cathedral Plaza, dezvoltata in apropierea Catedralei Sfantul Iosif, care are ca termen de livrare toamna anului viitor.

Plus de valoare in urma unor investitii de 165 mil. euro

Compania a prezentat un proiect rezidential care va fi construit in zona de nord a Capitalei, in apropierea Scolii Americane, din cartierul Pipera. Complexul rezidential Oxford Gardens se adreseaza segmentului high-end al pietei bucurestene si "ilustreaza conceptul de resedinta de 5 stele: locatie exclusivista in mijlocul naturii, spatii generoase, finisaje de lux, gradini englezesti, dotari tehnice de ultima generatie si servicii de intretinere de inalta clasa", apreciaza dezvoltatorii.
Ansamblul va cuprinde in prima faza 200 de proprietati exclusiviste, cu suprafete construite cuprinse intre 350 si 650 de metri patrati. Pentru cei mici, ansamblul va oferi un parc de aventura si distractii, unic in Romania: "The Kingdom of Camelot", ce se va intinde pe o suprafata de 1 hectar, cuprinzand 12 castele medievale. Primele vile vor fi livrate turn-key incepand cu septembrie 2007, iar pretul de vanzare al vilelor va varia intre 500.000 de euro si 1,5 milioane de euro. Pana in prezent s-a turnat deja fundatia pentru 60 de case, ne-a declarat Voicu.
Proiect rezidential destinat vanzarii de pe piata locala, ansamblul din Baneasa a atras o investitie totala de 165 mil. euro, dintre care investitiile in facilitatile oferite de Clubul Willbrook vor depasi 10 milioane de euro.
Mircea Uzunov, directorul Regatta, agentul exclusiv al proiectului, a promis ca Oxford Gardens "este un nou concept de viata, este luxul care ne va rasfata".
Un plus va fi reprezentat de faptul ca fiecare casa va fi personalizata de arhitectii romani de la Igloo Architecture, asistati de specialisti britanici. Proiectantul general al ansamblului, Bruno Andresoiu, a declarat ca proiectul va aduce un plus de valoare zonei, care "suporta o presiune fantastica imobiliara si nu se ridica intotdeauna la nivelul si preturile pe care le are". "Am vrut o diferentiere in bine, sa asiguram ceea ce nu intotdeauna zona ofera", a conchis acesta.
Willbrook, ce activeaza preponderent pe piata europeana, este prezenta in 12 tari si are in administrare un portofoliu international de 5,3 miliarde de euro.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.