La peste 100 milioane de euro se ridica valoarea investitiilor realizate de Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR), de la inceputul anului si pana in prezent. Fondurile au fost alocate pentru proiecte prioritare, avand in vedere ca miza unui

La peste 100 milioane de euro se ridica valoarea investitiilor realizate de Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR), de la inceputul anului si pana in prezent. Fondurile au fost alocate pentru proiecte prioritare, avand in vedere ca miza unui management performant a fost dublata de cerintele cuprinse in documentele programatice si recomandarile UE pentru imbunatatirea dotarii cu mijloace de interventie moderne si de calitate. Printre partenerii cu care IGPR a incheiat contracte de achizitii se regasesc companii cu renume. Este vorba despre Dacia Automobile SA, Motorola, Petrom, UTI Systems SA, Avitech Co etc. In cadrul acestor proiecte, din start, Dacia Automobile a avut de castigat cel mai mult. 70,6 milioane euro este valoarea contractului semnat cu conducerea IGPR pentru distribuirea a 6.000 de autoturisme Logan. Chiar si asa, autoritatile precizeaza ca pretul a fost convenabil, avand in vedere ca o alta oferta era cu 4 milioane de euro mai mare. Cele 6.000 de autospeciale Logan cumparate in leasing au avut o valoare mai mare decat pretul standard datorita inscriptionarilor speciale si dotarilor suplimentare. Furnizorul a fost ales pentru ca a oferit un pret mai mic, achizitia direct de la Dacia putandu-se face numai cu plata integrala. Toate cele trei societati comerciale care au participat la licitatia organizata de IGPR au prevazut in oferta acelasi pret unitar pentru fiecare model de autovehicul (valoarea de intrare in leasing a produselor), diferenta dintre oferte fiind data de dobanda de leasing si taxa de management. Valoarea totala a contractului a fost de 70.648.863 euro.
Tot la capitolul achizitii se inscrie si contractul incheiat cu Motorola, in valoare de 9.370.000 euro. Banii au fost folositi pentru modernizarea sistemului central AFIS, din cadrul Institutului de Criminalistica. Aparatura a primit o serie de imbunatatiri pentru a putea fi conforma cu EURODAC.

Petrom si UTY, in top

Aproximativ un milion de euro au fost alocati pentru dezvoltarea laboratorului central de analiza si profil al drogurilor si precursori. Tot in cadrul achizitiilor logistice se inscrie si finalizarea proiectului PHARE, in valoare de 1,3 milioane euro, care a vizat organizarea bazei nationale de date cu profile genetice. Unele dintre cele mai performante echipamente criminalistice - Lucia Forensic, Spferon, IBIS - au fost cumparate cu 2,1 milioane euro.
Peste 1,3 miliarde lei vechi au ajuns in conturile SC UTI Systems SA, in urma unei licitatii deschise, pentru un singur sistem de control acces si supraveghere. Un kit videoconferinta a costat peste 11 miliarde lei vechi si a fost achizitionat de la SC Avitech Co. Acesta insa nu este singurul contract pe care firma "l-a prins" cu IGPR. Compania a castigat mai multe licitatii publice organizate de Politia Romana, angajandu-se sa ofere sisteme informatice. Si pentru ca cele 6.000 de masini ale politistilor nu au fost cumparate ca sa fie tinute in garaj, Petrom se poate lauda ca este un partener de incredere pentru oamenii legii. Cel putin 14.000 de carnete a 25 file reprezentand bonuri valorice pentru carburanti au fost cumparate de IGPR. In ultimele luni au fost achizitionate, in 3 transe, bonurile pentru carburanti, in cadrul licitatiilor organizate Petrom punand la dispozitie oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic.
La 2 octombrie a.c. a fost parafat contractul pentru 3.398 carnete de bonuri, in valoare de 42,4 miliarde lei vechi, la 11 septembrie a.c., pentru 3.700 carnete, in valoare de 46,2 miliarde lei vechi, iar la 11 iulie a.c., pentru 7.400 carnete costand 92,5 miliarde lei vechi.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.