Au existat oameni puternici care au marcat in mod profund negativ istoria omenirii, reamintesc agentiile de presa, in contextul sentintei emise de Inaltul tribunal penal irakian de condamnare la moarte impotriva fostului presedinte irakian Saddam Hus
Au existat oameni puternici care au marcat in mod profund negativ istoria omenirii, reamintesc agentiile de presa, in contextul sentintei emise de Inaltul tribunal penal irakian de condamnare la moarte impotriva fostului presedinte irakian Saddam Hussein si a inca doi dintre principalii sai colaboratori. Marii vinovati ai istoriei universale au facut milioane de victime, ramanand in memorie ca dictatori, vinovati de genocid sau tirani fara constiinta.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, istoria il mentioneaza pe Benito Mussolini, dictatorul fascist italian care a condus Italia timp de 21 de ani (1922-1943), a incercat, conform declaratiilor sale, sa redea Italiei gloria Romei Antice si stralucirea Renasterii italiene. A fost executat impreuna cu iubita sa Clara Petacci, in aprilie 1945, de un grup de partizani, cadavrele lor fiind suspendate de picioare intr-un loc public din Milano. La cateva zile dupa executarea lui Mussolini, un alt monstru desprins din filele istoriei, Adolf Hitler, s-a sinucis in buncarul sau din Germania impreuna cu Eva Braun, inainte de prabusirea definitiva a celui de-al treilea Reich. In procesul de la Nuremberg au fost judecati si condamnati la moarte sau la inchisoarea pe viata inca 22 de lideri nazisti, inclusiv Hermann Goering (care s-a sinucis), Rudolf Hess si Joachim von Ribbentrop.
Si Romania si-a avut dictatorii sai: Nicolae Ceausescu si sotia sa Elena au fost condamnati la moarte si executati in 1989.
In fosta Iugoslavie, Slobodan Milosevici a fost judecat de Tribunalul penal international pentru crime de razboi, in momentul mortii sale survenite in martie 2006. El a fost acuzat de organizarea unor operatiuni de purificare etnica in fosta Iugoslavie, de crime de razboi in Bosnia si a fost condamnat in alte doua dosare privind razboiul din Croatia si revoltele din Kosovo. Fostul presedinte sarb a respins constant acuzatiile tribunalului international.
Argentina - Leopoldo Galtieri si un alt lider al juntei militare au fost judecati pentru crime legate de incalcarea drepturilor omului, dupa reinstaurarea democratiei in tara, in 1983. A fost exonerat de acuzatia de crima, fiind intemnitat pentru implicare in conflictul din insulele Falkland, si apoi iertat. Galtieri a murit din cauze naturale in ianuarie 2003.
Bolivia - Omul forte din La Paz, Luis Garcia Meza (1980-1981), a fost inlaturat de la putere de o contra-lovitura de stat, dupa 13 luni de regim dictatorial. A fost intemnitat in 1995 in cadrul unei sentinte cu 30 de ani de inchisoare, pentru genocid, tortura si asasinare a unor oponenti politici.
Germania de Est: Erich Honecker a cazut de la putere in 1989, dupa 18 ani de conducere a tarii. A fost extradat in Germania de catre Moscova, unde se stabilise pentru a se salva. Procesul s-a intrerupt in 1993 din cauza starii lui grave de sanatate. Honecker a murit in 1994, in timp ce se afla in exil in Chile, in 1994.
Liberia - Charles Taylor, fost presedinte al Liberiei, a fost unul dintre cei mai temuti lideri rebeli din Africa Taylor, care a parasit Liberia in 2003, se afla intr-o celula a tribunalului de la Haga, asteptand sa fie judecat pentru presupuse crime de razboi comise in timpul razboiului civil din Sierra Leone, si indirect pentru crimele din Liberia si Cote d'Ivoire.
Panama - Fortele americane au invadat Panama in 1989, dupa ce regimul condus de Manuel Noriega transformase tara intr-un focar de criza si instabilitate politica. In cadrul unui proces inceput in 1991, Noriega a fost condamnat la 41 de ani de inchisoare, in 1992. (D.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.