Demisiile jurnalistilor
Trei jurnalisti de la "Ziarul de Bacau", Nicoleta Bichescu - director, Eduard Adam - redactor sef, si Mirela Romanet - redactor, si-au inaintat, in 29 septembrie 2006, demisiile din posturile pe care le ocupau. Potrivit unui comunicat, semnat de cei trei demisionari, "in cursul zilei de vineri, 29 septembrie, redactorul Mirela Romanet a descoperit ca viceprimarul Constantin Scripat este administrator la doua societati comerciale, ceea ce, potrivit Legii 161/2003, privind transparenta decizionala si combaterea coruptiei, constituie o situatie de incompatibilitate care ar trebui sanctionata de prefectul judetului Bacau, Gabriel Berca, prin emiterea unui ordin de constatare de drept a incetarii mandatului". Mirela Romanet a luat legatura atat cu viceprimarul Scripat, cat si cu prefectul Gabriel Berca si cu secretarul municipiului Bacau, Ovidiu Popovici, de la care a solicitat puncte de vedere privind situatia descoperita. La nici o ora de la discutiile purtate cu cele trei oficialitati, patronul SC Mediabac, Constantin Tosu, a solicitat directorului publicatiei Nicoleta Bichescu sa nu publice articolul.
Tergiversare ministeriala
Cu circa o luna in urma, secretarul de stat Paul Victor Dobre a furnizat cateva precizari despre soarta incompatibililor, dar nimic concret. "Prefectul Gabriel Berca a sesizat secretarii de comune in legatura cu acest aspect, a cerut datele de la Registrul Comertului si a anuntat Ministerul Administratiei si Internelor. S-a deplasat in Bacau si o echipa a Corpului de Control al ministrului Blaga, condusa de directorul general adjunct, Ion Tincu, iar in prezent se elaboreaza raportul, care va fi prezentat conducerii ministerului. In functie de situatie, se vor aplica prevederile legale, fara sa conteze culoarea politica a primarilor si viceprimarilor", a declarat secretarul de stat. Acesta a mai explicat ca situatiile juridice in cazul alesilor locali aflati intr-o astfel de situatie sunt foarte complicate, si de aceea trebuie analizat de catre juristi fiecare caz in parte, pentru ca apoi, cand se va da decizia de incompatibilitate, persoana in cauza sa nu poata contesta si castiga in instanta ordinul de destituire semnat de prefect.
In schimb, primarul Romeo Stavrache recunoaste: "A fost o neglijenta a domnului viceprimar, dansul a fost un foarte bun coleg, insa legea e una pentru toti si nimeni nu e mai presus de ea. Este regretabil ceea ce s-a intamplat". Secretarul municipiului a trimis prefectului sesizarea, insotita de documente de la Registrul Comertului, care dovedesc incompatibilitatea lui Scripat.
Decizia de Iasi
Si la Iasi a fost inregistrata recent o situatie asemanatoare. Nicusor Paduraru, prefectul judetului Iasi a emis un ordin de demitere din functie a vicepresedintelui Consiliului Judetean Iasi, Lucian Profir, care figura la Registrul Comertului ca fiind administrator la societatea comerciala Alron Construct SRL Iasi. Ordinul prefectului Paduraru a avut la baza doar informatiile de la Registrul Comertului, desi vicepresedintele Profir a sustinut ca firma in cauza nu mai are activitate de mai multi ani. In acest caz nu a fost nevoie de nici un alt demers pentru demiterea unui ales local.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Creștere de 40% a portofoliului Ecofinance România
Sursa: futurebanking.ro
-
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
Sursa: garbo.ro
-
Oana Roman a reacționat după criticile aduse de Selly: Mă amuză foarte tare ...
Sursa: kudika.ro
-
Ce spune un antreprenor cu experiență de două decenii despre clasa politică:...
Sursa: wall-street.ro