Liderul neinvins al Ligii 1 vine astazi la Cluj pentru a bifa cea de-a 14-a victorie consecutiva, ceea ce ar dobori recordul care dateaza dinainte de Revolutie, cand alb-rosii erau pregatiti de Mircea Lucescu. In cartierul clujean Gruia, intere

Liderul neinvins al Ligii 1 vine astazi la Cluj pentru a bifa cea de-a 14-a victorie consecutiva, ceea ce ar dobori recordul care dateaza dinainte de Revolutie, cand alb-rosii erau pregatiti de Mircea Lucescu.

In cartierul clujean Gruia, interesul pentru confruntarea cu Dinamo este unul foarte mare, suporterii trupei lui Cristiano Bergodi luand cu asalt casele de bilete. In frunte cu antrenorul italian si cei mai importanti jucatori, tabara clujeana este destul de optimista inaintea partidei. ""Cainii"" au ajuns ieri la Cluj fara antrenorul Mircea Rednic, aflat la Bratislava pentru a negocia transferul unui portar. El va face jonctiunea cu lotul abia in aceasta dimineata.

AMBITIE. ""Va fi o partida dificila pentru ambele echipe. Pe de-o parte, noi infruntam o echipa cu 13 victorii la activ, iar pe de alta parte, jucatorii lui Dinamo au facut o adevarata risipa de energie in Cupa UEFA. Speram intr-un rezultat mare, adica sa invingem pe Dinamo. Eu imi doresc aceasta, jucatorii la fel. O victorie ne-ar aduce o satisfactie enorma, sa fim primii care reusim sa o opreasca pe Dinamo din acest sir neintrerupt de victorii"", a declarat tehnicianul clujenilor, Cristiano Bergodi. ""Vom juca cu incredere si agresivitate si cred ca o vom pune in dificultate pe Dinamo, care nu este invincibila. Au si ei punctele lor slabe"", a mai completat italianul.

SPERANTE. ""Speram ca printr-o mobilizare nu de 100%, ci de 150% sa obtinem un rezultat bun, o victorie care sa-i mai domoleasca putin. Dinamo n-a castigat la CFR de cand aceasta a promovat in Divizia A"", a spus mijlocasul Alin Minteuan. ""Vreau sa castigam la fel cum am facut-o anul trecut si astfel acest lucru sa nu fie perceput ca o surpriza. Anul trecut, Dinamo a ajuns o singura data la poarta noastra, daca ne aducem bine aminte, si speram sa reusim acest lucru si cu acest prilej. Deocamdata avem al doilea atac al campionatului, de ce n-am avea puterea si forta de a castiga din nou cu Dinamo?"", si-a exprimat optimismul atacantul Romeo Surdu.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.