Am trait totdeauna cu sentimentul ca la unirea Principatelor romane in 1859 toata suflarea romaneasca a vibrat la unison si s-a smerit la vederea marelui sau destin national care incepea sa prinda viata. Mi-am imaginat ca la fel se va intampla si in
Am trait totdeauna cu sentimentul ca la unirea Principatelor romane in 1859 toata suflarea romaneasca a vibrat la unison si s-a smerit la vederea marelui sau destin national care incepea sa prinda viata. Mi-am imaginat ca la fel se va intampla si in ziua in care visul national se va desavarsi prin unirea Romaniei cu Europa sau in Europa. M-am inselat! Vazand cum se petrec lucrurile astazi sunt tentat sa cred ca si altadata a fost la fel. Destinul colectiv al acestui popor - probabil ca si al celorlalte - s-a construit pe nesimtite prin destinele individuale si pe deasupra constiintei lor. Azi banuiesc, mai degraba, ca multimile entuziaste care se zice ca l-ar fi aclamat pe Al. I. Cuza in momentul istoric al intrarii sale in viitoarea capitala a Romaniei trebuie sa fi fost compuse din clientii grupurilor de interese - "elita nationala" - care propulsasera ideea, e drept, vizionara a unirii si din nelipsitii pierde vara care acompaniaza util toate evenimentele strazii. Restul moldovenilor si valahilor isi vedeau linistiti de treburile lor cotidiene, lipsite de maretia perspectivei istorice, fara sa afle ca devenisera romani si fara sa isi imagineze ceea ce va insemna asta in concret.
Cati romani stiu ce inseamna ca vor deveni europeni - in sens politic real iar nu ca metafora ori dat geografic - cu incepere de la 1 ianuarie 2007? Cator romani le pasa de asta? Nu cunosc raspunsul. Stiu, insa, ca elita politica a Romaniei trebuie sa stie - cel putin ar fi trebuit sa stie - si sa conduca poporul spre un viitor mai bun. In acest sens ii trebuie instinct european. In afacerea comisarului european nu l-a avut.
Cazul Vosganian sau cazul Romania? Nu exista un caz Vosganian. Varujan Vosganian este o victima colaterala a lipsei de instinct european de care a facut dovada clasa politica si societatea romaneasca de la primul pas al intrarii Romaniei in UE. Exista, deci, un caz Romania. Unul nefericit.
Esenta instinctului european romanesc este sintetizata in fraza: "Tot ceea ce este bun pentru Europa este bun si pentru Romania!" Aceasta inseamna ca pentru Romania un bun (candidat de) comisar european este acela in masura sa gestioneze eficient si intelept cel putin unul dintre interesele comune europene. In momentul in care a cerut sa devina membru al UE se presupune ca Romania a inteles sa isi puna de acord interesele cu interesele europene, sa isi defineasca propriile aspiratii in contextul aspiratiilor europene. Asadar interesele Romaniei se regasesc in interesele europene. Un comisar european de origine romana nu este nici ambasador, nici lobbist si nici agent al Romaniei. El serveste tara de origine servind UE; caci prin el Romania demonstreaza ca isi poate asuma si indeplini cu succes misiuni europene.
Expresia instinctului european al Guvernului roman este cautarea candidatului in depozitul de resurse umane al Romaniei iar nu in cel al unui partid ori, si mai rau, in cel al unui grupuscul ocult. Constituirea unei autoritati transnationale la nivel european conduce ineluctabil si la slabirea legaturilor de putere intre autoritatea nationala si comunitatile locale. Cu alte cuvinte, intarirea solidaritatii europene va intari subsidiaritatea, impingand, deci, mai mult chiar decat spre descentralizare, spre o devolutie exercitata intr-un cadru national si continental coerent. Exponentii intereselor locale au, asadar, motive rezonabile de optimism. Nu, insa, si argumente pentru tupeul de a dori sa isi trimita in conducerea UE agenti acoperiti. Prin subsidiaritate nu se urmareste regionalizarea Europei ci europenizarea regiunilor; nu pulverizarea Europei sub actiunea prioritatilor de clan ci consolidarea unitatii europene prin recunoasterea diversitatii si articularea aspiratiilor locale.
Instinctul european ne face sa intelegem ca "premierul" european - in speta domnul Barrosso - iar nu cel roman, are ultimul cuvant in alegerea colaboratorilor si ca acesti colaboratori nu pot lucra eficient impreuna daca nu au incredere unul in altul. Or, increderea se bazeaza nu numai pe cunoastere ci si pe o indelunga testare efectuata in contextul unor incercari comune. A trimite la Bruxelles, o capitala care pentru Romania este in 2007 ceea ce era Bucurestiul in 1859 pentru Moldova, o persoana chiar cunoscuta dar netestata este a ignora, dintr-o lovitura, si interesul european si cel romanesc. Putini au inteles ca opozitia Parlamentului European fata de noul comisar venit din Romania era de fapt o forma de opozitie fata de Presedintele Comisiei pasibil de a fi acuzat ca vine in fata legislativului cu un candidat indoielnic.
In fine, instinctul european impune alegerea unui candidat avand greutatea politica si prestigiul, dar si abilitatea manageriala si viziunea asupra domeniului dat in grija sa care sa ii permita sa performeze tehnic si sa fie influent la nivelul institutiilor europene, statelor membre si partenerilor externi ai UE. Asta au propus, oare, romanii?
Instinctul invartelii si al sovinismului de gasca au prevalat in fata instinctului european. Or, fara cel din urma, nu exista nici relevanta, nici influenta europeana. Din nou: Saraca Romanie!


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.